Rom Eng
Benzi RSS
Prima / Interviuri / Interviu cu Ion Sturza: „Sper că va avea loc schimbarea nu numai la faţă, dar şi de facto a elitelor politice”. Radio Europa Libera, 06.11.2014.
Interviu cu Ion Sturza: „Sper că va avea loc schimbarea nu numai la faţă, dar şi de facto a elitelor politice”. Radio Europa Libera, 06.11.2014.
Versiune tipar
06.11.2014
Votul înseamnă să exprimi ferm ceea ce vrei, să ai un cuvânt de spus în propriul destin și in viitorul Moldovei, iar  ștampila pe care o pui  apăsat te ajută să ții capul sus și spatele drept măcar pînă la următoarele alegeri, este opinia fostului premier Ion Sturza, care sugerează că nimic senzațional nu se produce pe scena bătăliilor electorale. Un interviu realizat de Valentina Ursu.

Ion Sturza: „Este o campanie electorală foarte liniştită, lucrurile sînt mai mult sau mai puţin clare şi nu se aşteaptă mari surprize, cel puţin pentru partenerii noştri din Europa, care i-au reprezentat.”

Europa Liberă: De ce ziceţi că lucrurile sunt atât de clare, din moment ce mai mulţi observatori, analişti, experţi spun că impredictibilitatea ar fi cuvântul la ordinea zilei?

Ion Sturza: „Cred că cei care astăzi au şansele de a intra în Parlamentul Republicii Moldova, inclusiv partidul de stânga, sînt mai degrabă pro-europeni. Şi nu numai în declaraţii, dar şi în ceea ce vor face după alegeri. În rest, partidele care ar contesta această mişcare europeană sunt destul de marginale, chiar riscă, indiferent că se fotografiază cu mascotele din Est sau nu, să nu intre în Parlament. Şi trebuie să recunoaştem că activitatea, dacă o numim aşa, politică, că eu am foarte multe rezerve față de aşa-numită activitate, de descompunere şi compromitere a oponenţilor politici din partea stângă, şi-a dat roadele sale şi noi astăzi, practic, avem un câmp dominat de doi-trei jucători persoane fizice puternice, care îşi pun condiţiile atât în economie, cât şi în politică. Nu ştiu: este bine sau rău pentru ţară, cred că este un lucru regretabil dacă să vorbim despre o construcţie veritabilă democratică. Dar cine se uită la Moldova ca la o construcţie democratică astăzi?”

Europa Liberă: Adică se uită mai degrabă ca la un stat pe care l-aţi numi cum?

Ion Sturza: „E greu de spus ce fel de stat avem noi astăzi. Sper că este un stat care are şanse ca după alegeri să se structureze mai corect atât pentru cetăţeni, cât şi pentru partenerii din exterior. Sper că va avea loc acea schimbare nu numai la faţă, dar şi de facto a elitelor politice, responsabilizarea lor, inclusiv sub presiunea Europei, a vecinilor noştri, măcar prin exemplu.”

Europa Liberă: Pentru că aveţi o şedere de lungă durată în România, să vă întreb dacă cumva privatizarea şi investiţiile străine sunt o poartă deschisă către corupţie? E o situaţie comparabilă între ceea ce se întâmplă pe un mal şi altul al Prutului la acest capitol?

Ion Sturza: „Categoric nu. În România au existat două lumi paralele, a existat lumea corporatistă, a investitorilor mari străini care şi-au făcut treaba, au schimbat la faţă România, şi au existat funcţionarii corupţi, profitorii contractelor de stat, care acum merg pe bandă rulantă către justiţie. Dar baza economiei şi a ţării este destul de sănătoasă şi e reprezentată de companii mari, inclusiv multinaţionale din business, localul care e firav, dar destul de sănătos. În Republica Moldova nu există această cultură corporativă, cu mici excepţii, nu există investiţii mari străine care ar fi adus această cultură de transparenţă sau de management calitativ. Există doar a doua parte, a profitorilor de statul moldovenesc, de bugetul statului, de ştampila, cum spun eu, şi de semnătura statului. De aici se fac banii în Republica Moldova. Atâta timp cât acest sector va domina, va fi foarte greu, inclusiv a convinge investitorii străini să vină în Republica Moldova.”

Europa Liberă: Ce se întâmplă? Pentru că de ceva timp tot nu ezitaţi să arătaţi din deget autorităţilor că se întâmplă nişte lucruri dubioase în Republica Moldova. Și ce răspuns aşteptaţi?

Ion Sturza: „Guvernul are o formulă destul de decorativă în Republica Moldova, să spunem aşa, ne reprezintă, face şedinţe, aprobă nişte decizii, dar deciziile acestea, în mare măsură, se iau în altă parte, în structuri paralele care veghează mai mult interesele economice decât, de fapt, veghează interesele ţării. De aceea, eu îi compătimesc mai degrabă pe membrii guvernului decât să-i învinuiesc că ei, practic, nu au putut nici să oprească privatizările ilegale sau furturile pur şi simplu fabuloase din patrimoniul public, sau să oprească spălarea de bani, unde ne-am făcut faimoşi, de rând cu fetele noastre şi cu alcoolismul, în toată lumea. Este responsabilitatea mai degrabă a liderilor politici care au construit această structură paralelă în statul moldovenesc.”

Europa Liberă: Domnule Sturza, ce rol va juca noul Legislativ, pentru care se dă acum această luptă electorală?

Ion Sturza: „Totuşi, Republica Moldova este o ţară parlamentară. Parlamentul, prin definiţie, fiind reprezentantul poporului, are un drept suveran extraordinar de a legifera şi de a controla executivul. Dacă aceste condiţii care reies din Constituţia ţării vor fi implementate, atunci Parlamentul are un rol foarte important. Este adevărat că parlamentele, nu numai în Republica Moldova, dar în majoritatea ţărilor, inclusiv cu tradiţii democratice, sunt destul de gălăgioase, chiar des detestate de populaţie, dar în toate parlamentele există un cor de oameni intelectuali, de patrioţi care încearcă să gestioneze emoțiile şi să facă lucruri pentru interesul ţării. Deci, eu consider că Parlamentul este foarte-foarte intact.”

Europa Liberă: Aţi făcut odată o constatare precum că cele mai scumpe alegeri ar fi în Republica Moldova, într-o ţară săracă, în curs de dezvoltare. De unde se iau atâţia bani pentru o campanie electorală?

Ion Sturza: „Politica în Moldova e business, este o investiţie care dă randamente foarte mari, cum s-a văzut. Oameni care rămâneau fără pantaloni au intrat în politică, acum umblă cu private jet chartere prin toată lumea. Deci, oricât n-ar fi de trist de spus, în Moldova politica este o investiţie pentru mulţi şi de aceea ei sunt gata să reinvestească o parte mare a profitului, departe nu toată, pentru a-şi menţine poziţiile şi a-și securitiza afacerile.”

Europa Liberă: Ion Sturza ca alegător pentru ce îşi va da votul?

Ion Sturza: „Pentru Moldova. Bineînţeles că eu voi merge la vot şi am opţiunea mea personală. Este foarte important să ieşim la vot. Ne va părea foarte rău dacă nu ne vom exercita acest drept constituţional. Pentru a avea posibilitate după aceea să cerem şi o dare de seamă sau executarea voinţei noastre, a poporului. Eu cred că după alegeri vor avea loc mişcări destul de serioase, aş spune, tectonice, în structura partidelor politice, în abordarea problemelor interne, lucruri care unii consideră că pot să ducă la dezintegrarea unei eventuale coaliţii de guvernare şi să ducă la haos. Eu consider ca va fi o perioadă de purificare mai degrabă decât de dezintegrare.”

Europa Liberă: Se mai aud voci care spun că nu este exclus un Maidan moldovenesc după acest scrutin. Factorul extern este implicat în aceste alegeri parlamentare?

Ion Sturza: „Destul de marginal. Pentru cei din Est este prea fierbinte şi prea aproape ceea ce se întâmplă în Ucraina. De fapt, cei care ar putea să distorsioneze situaţia sau să o agraveze mai degrabă sunt în interiorul celor care vor câştiga alegerile, dacă vor continua cu egoismele, interesele personale ş.a.m.d., ceea ce şi s-a întâmplat de fapt după 2009, să-şi armonizeze interesele personale publice etc. Dar eu sunt convins că în Republica Moldova după 30 noiembrie nu va avea o perioadă de turbulenţă.”

Europa Liberă: Şi, în concluzie, interesul cetăţeanului, interesul statului credeţi că este pus în capul mesei?

Ion Sturza: „Sună frumos – interesul cetăţeanului, interesul naţiunii, interesul ţării. Până la urmă politica este o luptă pentru putere. Puterea se dă pentru ce? În principiu, dacă există un egoism raţional, este pentru a intra în istorie prin reforme, prin consolidarea statului ş.a.m.d. Nu cred că politicienii de la Chişinău sunt adepţii egoismului raţional, ei sunt adepţii egoismului material.”

 
comments powered by Disqus
Prima / Interviuri / Interviu cu Ion Sturza: „Sper că va avea loc schimbarea nu numai la faţă, dar şi de facto a elitelor politice”. Radio Europa Libera, 06.11.2014.
Adresa
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova


Tel.: +373-22-224430, 210986
Fax:
+373-22-210986, 233950 office@ape.md
Noutăţi  |  Analize  |  Opinii/Comentarii  |  Interviuri  |  Declaraţii  |  Documente  |  Conferinţe  |  Studii  |  Evenimente  |  UE - problematica transnistreana  |  Multimedia  |  APE în MassMedia  |  Friedrich Ebert Stiftung  |  Proiecte  |  Negociatori europeni
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate

Acest site a fost elaborat si lansat cu sprijinul Ambasadei Marei Britanii in Republica Moldova
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
O soluţie Trimaran
Vizitatori: 650901
ultima actualizare: 23.01.2018