Rom Eng
Benzi RSS
Nicu Popescu

Prima / Analize / Vladimir Socor: “România Poate Juca un Rol Mai Important în Apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană”. EuTV. Transcriere APE.
Vladimir Socor: “România Poate Juca un Rol Mai Important în Apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană”. EuTV. Transcriere APE.
Versiune tipar
07.07.2008

M-aş fi aşteptat personal ca vizita domnului Comănescu să ne apropie de semnarea tratatului politic interstatal şi a tratatului de frontieră între România şi Republica Moldova. Preşedintele Voronin şi-a exprimat această doleanţă chiar în cadrul întrevederii cu domnul Comănescu. Totuşi din convorbirile celor doi miniştri de externe nu pare să rezulte că s-a făcut vre-un pas înainte în această problemă. Atât Statele Unite ale Americii cât şi Uniunea Europeană au sfătuit Bucureştiul de mai multe ori să semneze cele două tratate. Sunt şi eu de părere, personal, cu titlu particular de analist, că semnarea celor două tratate este necesară. Nu pare deloc convingătoare argumentaţia Bucureştiului, potrivit căruia asemenea tratate sunt chipurile depăşite de timp sau nu şi-ar avea rostul. Ele îşi au rostul, mai ales în codiţiile în care unele oficialităţi în frunte chiar cu preşedintele României adoptă o retorică iredentistă faţă de Republica Moldova punând sub semnul întrebării caracterul permanent al Republicii Moldova.

România poate juca un rol important în apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană, totuşi acest lucru deocamdată nu s-a întâmplat. Alte ţări din Uniunea Europeană cum ar fi Ungaria, Lituania, Suedia şi alte câteva joacă un rol mai important decât România în aducerea Republicii Moldova pe un făgaş European. România a jucat şi poate să joace încontinuare un rol important în cadrul NATO. Una dintre puţinele acţiuni realmente importante şi foarte folositoare ale Bucureştiului în raport cu Republica Moldova a fost cea din anul trecut, când România în cadrul NATO a criticat propuneri ce presupuneau ca NATO să se împace cu promisiuni de retragere a trupelor ruseşti din Republica Moldova în loc să ceară retragerea acestora. Datorită în bună parte României aceste propuneri din cadrul NATO nu au mai avut urmare.

În cadrul Uniunii Europene s-a format recent un grup de cinci-şase ţări, prieteni ai Republicii Moldova, din care, din păcate, România nu face parte. Cred că Bucureştiul a pierdut din credibilitate în dezbaterile interne în cadrul Uniunii Europene deoarece Bucureşti-ul se concentrează în mod oficial asupra problemei identitare în raporturile dintre România şi Republica Moldova. Retorica - e vorba de o retorică, nu de o strategie, numai retorica de tip naţional-romantic, caracteristic secolului XIX şi primei părţi a secolului XX - deseori ocupă locul central în relaţiile României cu Republica Moldova. Este o abordare greşită, perimată, care nu-şi are locul în Europa de astăzi. Nu văd nici un motiv pentru care problematica istorică, lingvistică ş.a.m.d. să ocupe locul central în relaţiile României cu Republica Moldova. Bine a spus preşedintele Băsescu în 2005 cu ocazia primei sale vizite la Chişinău: ''Să lăsăm deoparte filologia şi istoria, şi să ne concentrăm asupra gazului şi electricităţii''.

Din păcate preşedinţia României n-a dat urmare propriului său sfat din anul 2005 dar nu e deloc prea târziu ca să facă acest lucru. De exemplu Bucureştiul ar putea să furnizeze Republicii Moldova 1 miliard m³ pe an de gaz din producţia internă a României. Raportat la proporţiile României această cantitate este realmente modestă. Dar acest 1 miliard m³ pe an ar lichida monopolul Gazprom-ului din Moldova. Iată numai un exemplu. Alt exemplu ar putea fi livrarea de energie electrică Republicii Moldova din contul viitoarei producţii ale centralei nucleare de la Cernavodă. Desigur Republica Moldova nu are mijloacele necesare pentru a deveni investitor la Cernavodă, aşa cum a propus Bucureştiul. Cred că un tratament preferenţial din partea României faţă de Republica Moldova în problema viitoarei aprovizionări cu electricitate de la Cernavodă ar putea rezolva probleme importante în Republica Moldova.

Sergiu Praporşcic: În cadrul discuţiilor de astăzi Lazăr Comănescu a discutat şi problema transnistreană atât cu Andrei Stratan cât şi cu preşedintele Vladimir Voronin. România a asigurat Republica Moldova, în calitatea sa de ţară membră a Uniunii Europene de sprijinul acordat Chişinăului în soluţionarea acestei probleme. Care ar putea fi rolul României şi poate România să influenţeze efectiv mersul negocierilor în sluţionarea problemei transnistrene?

Vladimir Socor:  Nu poate să influenţeze mersul negocierilor. Aici România are intenţiile cele mai bune, este un sprijinitor consecvent şi demn de nădejde al Republicii Moldova în această privinţă, dar România nu face parte din formatul negocierilor 5+2. Din păcate România s-a autoexclus din primul format de negocieri, aşa-numitul format cvadripartit înfiinţat în anul 1992. România s-a lăsat foarte uşor convinsă de Rusia în 1992 să iasă din acest format şi de atunci nu a mai intrat în niciun format internaţional de negocieri. Dar cum spuneam adineauri, România are de jucat un rol important în cadrul NATO. Cum aminteam adineauri România, în toamna anului 2007 a reuşit să respingă unele propuneri din cadrul NATO care s-ar fi mulţumit cu o promisiune de retragere a trupelor ruse din Republica Moldova în locul retragerii de fapt. România a jucat un rol deosebit de important zădărnicind aceste propuneri în cadrul NATO anul trecut. Deci acolo poate România să joace un rol important cu toate că şi neţinând seama de faptul că Republica Moldova nu-şi propune să devină membră a NATO şi ţine la statutul său de neutralitate. (Transcriere APE).

-- Vladimir Socor, Senior Fellow, Fundatia Jamestown (www.jamestown.org).

 
comments powered by Disqus
Prima / Analize / Vladimir Socor: “România Poate Juca un Rol Mai Important în Apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană”. EuTV. Transcriere APE.
Adresa
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova


Tel.: +373-22-224430, 210986
Fax:
+373-22-210986, 233950 office@ape.md
Noutăţi  |  Analize  |  Opinii/Comentarii  |  Interviuri  |  Declaraţii  |  Documente  |  Conferinţe  |  Studii  |  Evenimente  |  UE - problematica transnistreana  |  Multimedia  |  APE în MassMedia  |  Friedrich Ebert Stiftung  |  Proiecte  |  Negociatori europeni
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate

Acest site a fost elaborat si lansat cu sprijinul Ambasadei Marei Britanii in Republica Moldova
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
O soluţie Trimaran
Vizitatori: 652823
ultima actualizare: 23.01.2018