Rom Eng
Benzi RSS
Prima / Analize / Analiză de Victor Chirilă: Este Transnistria Reintegrabilă? 21.02.2013.
Analiză de Victor Chirilă: Este Transnistria Reintegrabilă? 21.02.2013.
Versiune tipar
21.02.2013

Reintegrarea regiunii Transnistrene cu un statul special în cadrul Republicii Moldova este una dintre prioritățile fundamentale ale autorităților constituționale moldovenești . Pentru a atinge acest obiectiv, Guvernul Republicii Moldova și-a propus să pledeze pentru retragerea forțelor militare ale Federației Ruse de pe teritoriul țării, înlocuirea forțelor de menținere a păcii cu o misiune internațională civilă și soluționarea conflictului în formatul 5+2, respectând suveranitatea și integritatea teritorială a țării. La rândul său, administrația secesionistă de la Tiraspol respinge ab-initio orice discuții sau negocieri cu privire la reintegrarea regiunii transnistrene cu un statul special în cadrul Republicii Moldova. Transferul de putere produs în regiune în decembrie 2011, nu a schimbat nimic in acest sens. Noul lider transnistrean Evghenii Șevciuk respinge, la fel de intransigent, idea reintegrării ca și predecesorul său Igor Smirnov. Însă, spre deosebire de aceasta din urmă, Evghenii Șevciuk și echipa sa, o fac mult mai abil, apelând la diplomație, dialog cu partenerii externi, valorificând noile instrumente de comunicare și difuzare a informației pe care le oferă internetul și exploatând cu iscusință capacitățile societății civile de promovare/inoculare a argumentelor, opiniilor și intereselor regiunii transnistrene în capitalele occidentale, etc..

Pas cu Pas, dar în direcții opuse
În 2012, Republica Moldova și regiunea transnistreană au convenit să inițieze politica pașilor mici de reclădire a încrederii prin soluționarea comună a problemelor socio-economice. Noua abordare a creat un fundal prielnic pentru organizarea regulată a întâlnirilor în formatul 5+2, a favorizat acordul asupra agendei și principiile negocierilor, a dinamizat dialogul între Guvernul Republicii Moldova și administrația transnistreană și a contribuit la reluarea transportului feroviar marfar prin regiunea transnistreană. În același timp, Chișinăul și Tiraspolul au eșuat să redeschidă podul peste Nistru de la Gura Bâcului  pentru transportul local și internațional, situația școlilor cu predarea în grafia latină din regiunea transnistreană rămâne incertă, legăturile telefonice directe nu au fost reluate, iar administrația de la Tiraspol a reimpus taxa de 100% la ”importul” unui șir de mărfuri din Republica Moldova. Acestea și alte probleme, precum lipsa de consens cu privire recunoașterea plăcilor transnistrene de înregistrare a vehiculelor sau deschiderea unui consulat rus la Tiraspol, au scos în vileag existența unor obiective contradictorii în spatele politicii pașilor mici.

În viziunea autorităților moldovenești, politica pașilor mici ar urma să contribuie la dezvoltarea unei cooperări practice cu administrația, mediul de afaceri și societatea civilă din regiunea transnistreană, creând, astfel, premisele necesare pentru inițierea negocierilor asupra viitorului statut special al Transnistriei în cadrul Republicii Moldova. Optica Chișinăului nu coincide, însă, cu cea a Tiraspolului, care consideră că Transnistria s-a realizat ca entitate politică distinctă, iar acum trebuie să-și asigure viabilitatea economică. De altfel, liderul transnistrean Evghenii Șevciuk consideră că Transnistria are deja un statut, doar ca acestuia, deocamdată, îi lipsește recunoașterea internațională . Prin urmare, nu este deloc întâmplător că administrația transnistreană insistă ca politica pașilor mici să se axeze exclusiv pe soluționarea problemelor social-economice ale regiunii, refuzând categoric inițierea negocierilor asupra viitorului său statut politic. În acest fel, Tiraspolul speră să normalizeze relațiile cu Chișinăul pe baze de bună-vecinătate și a egalității de drept, să scoată regiunea din izolarea economică și politică, asigurându-i, în acest mod, un grad mai mare de simpatie și înțelegere pe arena internațională pentru ”dreptul său la autodeterminare”. Totuși, scopul imediat urmărit de Tiraspol este asigurarea stabilității și securității economice a regiunii transnistrene prin reducerea maximă a controlului Republicii Moldova asupra dezvoltării relațiilor sale economice și comerciale externe .

Reintegrare prin Integrare Europeană: teoretic posibil, dar practic incertă
Autoritățile moldovene sunt conștiente de dificultățile menționate, însă, consideră că ele vor fi depășite datorită procesului de integrare europeană, care va spori atractivitatea Republicii Moldova pentru regiunea transnistreană. Ele mizează în particular pe oportunitățile și beneficiile pe care le vor oferi Republicii Moldova Acordul de Asociere, Zona de Comerț Liber Cuprinzătoare și Aprofundată și liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană (UE). Deși, teoretic această ipoteză este verosimilă, materializarea ei practică nu este deloc certă. Actualele realități politice, sociale și economice din regiunea transnistreană contrazic optimismul oficialilor moldoveni, de exemplu:

 Elita politică transnistreană, indiferent de originea etnică a reprezentanților săi, este prin excelență filorusă și pro-eurasiatică. Nu există la Tiraspol nici un politician, nici un partid sau mișcare politică care ar promova idea integrării europene. Uniunea Vamala Rusia, Belarus și Kazahstan și viitoarea Uniune Eurasiatică sunt modelele integraționiste spre care aspiră elita transnistreană și nicidecum spre UE .

 Armonizarea legislativă și instituțională cu legislația, politicile și sistemul instituțional din Federației Ruse este obiectivul existențial al elitei politice transnistrene , care este preocupată mai presus de orice de propria securitate, protejarea privilegiilor și controlul total al regiunii. Anume această armonizare, în paralel cu autoidentificarea Transnistriei ca parte a lumii ruse, îi asigură elitei transnistrene legitimitate la Moscova, sprijin politic, economic, financiar și militar necondiționat din parte Rusiei, fără de care nu ar putea supraviețui.     

 Administrația de la Tiraspol deține în prezent mai multe prerogative politico-instituționale decât le oferă Republica Moldova prin proiectul său de reintegrare sau politica sa de integrare europeană. Ea are la dispoziție și controlează nelimitat tot instrumentarul de pârghii politice, administrative, economice și de securitate esențiale pentru promovarea separatismului și prezervarea statutului său privilegiat. Integrarea europeană implică, după cum se știe, reforme politice, economice și sociale care ar atrage după sine transferul, difuzia sau cedarea de varii competențe de la Tiraspol către Chișinău sau Bruxelles. Analizată din această perspectivă, devine cât se poate de clar că integrarea europeană în tandem cu Republica Moldova este mai degrabă un pericol existențial la adresa actualei elite transnistrene.

 Republica Moldova nu are în regiunea transnistreană nici un partener real, care ar milita pentru reintegrarea țării și integrarea europeană. Deși, moldovenii constituie o treime din populația regiunii, iar 250 mii de locuitori ai regiunii au cetățenia Republicii Moldova, Chișinăul nu a întreprins nimic pentru ai convinge să susțină politica sa de reintegrare și aspirațiile sale europene. Mai rău decât atât, ei sunt demoralizați, indiferenți sau ghidați de asociații și persoane care susțin separatismul și promovează existența unei identității sau națiuni transnistrene .

 Câștigarea alegerilor din decembrie 2011, în condițiile existenței de alternative și competiție politică, a oferit actualului lider transnistrean Evghenii Șevciuk și echipei sale credibilitatea reprezentativă în ochii partenerilor occidentali. Expresia practică a acestei realități sunt vizitele tot mai frecvente la Tiraspolul ale oficialilor europeni. Din ianuarie 2012 și până în prezent, Transnistria a fost vizitată oficial sau neoficial de Jean-Claude Mignon, Președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Lamberto Zannier, Secretarul general al OSCE, Knut Vollebaek, Înaltul Comisar al OSCE pentru minorităţile naţionale, Lucinda Creighton, Ministrul de Stat pentru Afaceri Europene al Irlandei, Carl Bildt, Ministrul de Externe al Suediei, Radoslaw Sikorski, Ministrul de Externe al Poloniei. În același timp, întâlnirile diplomaților europeni cu reprezentanții administrației transnistrene a devenit un lucru obișnuit. Aceasta schimbare de atitudine din partea mai multor state și organizații europene, inspiră încredere elitei transnistrene că recunoașterea Transnistriei ca entitate politică separată este un obiectiv realizabil, este nevoie doar de puțină răbdare și persistență. Speranțele lor nu sunt fără temei. Repetarea unor alegeri asemănătoare în viitor ar putea duce la transformarea treptată a credibilității reprezentative în legitimitatea reprezentativă, nu doar a liderului, dar a întregului sistem juridic, politic și administrativ construit în regiune, iar acest fapt va face practic inevitabilă, inclusiv, recunoașterea ulterioară a statutului existent al regiunii transnistrene. De altfel, întâmplător sau nu, dar concluziile și recomandările făcute de recentul raport al Misiunii OSCE ”Școlile cu predare în grafie latină administrate de Moldova, în Transnistria”, precum și de raportul elaborat de Thomas Hammarberg, expert ONU pentru drepturile omului, cu privire la respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană, pornesc de la constatarea și acceptarea de facto a realităților instituționale din regiune în domeniile vizate de ele.     

 Comunitatea economică transnistreană, deși profită de aproape cinci ani de privilegiile comerciale autonome pe care le oferă UE Republicii Moldova, nu a devenit o susținătoare/promotoare activă a participării regiunii transnistrene la crearea zonei de comerț liber aprofundate și cuprinzătoare cu UE. Dimpotrivă, ea este dominată și controlată în mare parte de capitalul rusesc care a privatizat întreprinderile strategice ale industriei transnistrene, precum Combinatul metalurgic de la Râbniţa, deţinută de corporaţia rusă Metalloinvest, Centrala hidroelectrică moldovenească de la Cuciurgan, care aparţine Inter RAO EES, Fabrica de ciment de la Râbniţa, cumpărată tot de Inter RAO EES, Uzina de maşini şi construcţii (Mashinostroitelny Zavod) de la Bender, preluată de corporaţia rusă Salyut, Fabrica de pompe de la Râbniţa şi Uzina Moldavkabeli de la Bender.

 Stabilitatea și viabilitatea Transnistriei ca entitatea politică separată, inclusiv prezervarea privilegiilor elitei locale, sunt dependente în totalitate de susținerea politica, economică și financiară acordată de Federația Rusă. În ultimii cinci ani, Moscova a acordat Transnistriei asistență financiară, în formă de granturi nerambursabile sau acumularea datoriilor pentru gazele naturale consumate, în valoare de 2,29 miliarde dolari sau 4580 dolari pe cap de locuitor din regiune. Pentru comparație, în aceiași perioadă, UE a alocat Republici Moldova asistență financiară de aproximativ 600 milioane dolari sau aproximativ 164 dolari pe cap de locuitor. Începând cu 2008, datoria regiunii transnistrene pentru gazele naturale importate din Rusia s-a majorat cu peste 2,2 miliarde dolari, atingând cifra totală de 3,7 miliarde dolari . Acest lucru se întâmplă, desigur, cu îngăduința tacită a autorităților ruse. În același timp, sub paravanul asistenței umanitare, Rusia acordă regulat regiunii transnistrene suport financiar direct. Începând cu anul 2008, Moscova a transferat în regiune peste 90 milioane dolari sau 180 de dolari pe cap de locuitor. Doar in 2012, administrația transnistreană a recepționat două tranșe de granturi în valoare de peste 30 milioane de dolari, plus 30 de milioane de dolari pentru completarea rezervelor valutare ale băncii centrale de la Tiraspol. Aproximativ 136 mii de pensionari transnistreni primesc lunar din partea Guvernului rus un adaos la pensie în valoare de 15 dolari. Rusia este principalul partener economic și comercial al regiunii transnistrene. În 2012, comerțul exterior al regiunii cu Federația Rusă a atins cifra de 1 066 358 595 dolari, ceea ce constituie 42% din volumul total al importurilor și exporturilor efectuate de agenții economici transnistreni pe parcursul anului trecut. În aceeași perioadă, comerțul exterior al regiunii transnistrene cu statele membre ale UE plus Croația a constituit 483 408 173 dolari sau 26.8% din volumul total .

Atâta timp cât aceste realități vor persistă, este puțin probabil că integrarea europeană a Republicii Moldova să aibă vreun impact simțitor asupra regiunii transnistrene. Actualmente, clasa politică și autoritățile moldovene nu sunt pregătite să facă față acestor provocări, ele nu au nici viziune comună, nici susținerea politică, nici resurse, nici pârghii de acțiune în regiune, iar politica pașilor mici nu este în măsură să se ridice la nivelul unei politici credibile și atractive de reintegrare a țării din mai multe considerente:

 Administrația de la Tiraspolul a reușit să limiteze politica pașilor mici doar la ”promovarea încrederii” între Prim-ministrul Republicii Moldova Vladimir Filat și liderul transnistrean Evghenii Șevciuk, deși nici aceasta nu mai e sigură acum. De asemenea, Tiraspolul a redus la minim implicarea autorităților locale și comunității de afaceri, iar societatea civilă transnistreană este supusă unei monitorizări stricte de către structurile de securitate ale noii administrații. 

 Agenda politicii pașilor mici a fost redusă de Tiraspol și Moscova la soluționarea selectivă a unor probleme economice esențiale, în primul rând, pentru asigurarea securității și independenței economice a elitei și regiunii transnistrene față de Chișinău. In același timp, Tiraspol refuza abordarea chestiunilor politice, de securitate și de respectare a drepturilor omului în regiune.

 Politica pașilor mici, promovată aproape exclusiv de Prim-ministrul Filat și partidul său, PLDM, nu se mai bucură de susținerea necondiționată a partidelor pro-europene, Partidul Democrat și Partidul Liberal. În ultimele șase luni, atât Marian Lupu, Președintele Parlamentului și liderul Partidului Democrat, cât și Mihai Ghimpu, liderul Partidului Liberal, au criticat voalat sau deschis rezultatele politicii pașilor mici promovată de Guvern. În opinia şefului Legislativului de la Chișinău, Moldova nu a înregistrat progrese în procesul de rezolvare a conflictului, iar la moment se bate pasul pe loc în cadrul formatului 5+2 . La rândul său, liderul liberal consideră că toate acțiunile întreprinse până în prezent de Prim-ministrul Vlad Filat nu au făcut decât sa-l prezinte pe Evghenii Șevciuk ca pe un lider important în sud-estul Europei, iar încercările guvernului şi ale partenerilor europeni au adus foloase doar Rusiei şi prejudicii financiare Republicii Moldova .

 Chișinăul nu are un plan de acțiuni pe termen scurt și mediu, care să ghideze ministerele în  procesul de implementare a politicii pașilor mici. Mai mult decât atât, în lipsa unor analize actualizate, ministerele sunt rupte de realitățile sectoriale din regiunea transnistreană. În aceste condiții, majoritatea lor au un comportament reactiv, fără viziune și inițiativă, în dialogul sectorial cu administrația transnistreană.

 Resursele financiare alocate de Chișinău și UE pentru realizarea politicii pașilor mici sunt infime în comparație cu asistența financiară și economică rusă de zeci de milioane de dolari recepționată anual de Tiraspol. În ultimii patru ani, Guvernul Republicii Moldova a alocat anual aproximativ 800 mii dolari (10 milioane MDL)  pentru activitățile de reintegrare implementate, exclusiv, în localitățile din Zona de Securitate aflate sub autoritatea Chișinăului. De asemenea, UE și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) au acordat 13 milioane de euro pentru promovarea măsurilor de consolidare încrederii între ambele maluri ale Nistrului în perioada 2011-2013, o bună parte a cărora fi valorificați pe malul drept al Nistrului.

 Politica pașilor mici nu este sprijinită de o strategie de informare și comunicare constantă cu cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului. Ca rezultat, și unii și alții sunt apatici față de idea reintegrării și cunosc foarte puțin, practic deloc, despre statutul special pe care-l oferă Republica Moldova regiunii transnistrene . De asemenea, conform Barometrelor de Opinie Publică realizate periodic de Institutul de Politici Publice de la Chișinău , doar un procent din cetățenii moldoveni de pe malul drept al Nistrului consideră soluționarea conflictului transnistrean o prioritate majora a statului.

 Biroul pentru reintegrare din cadrul Cancelariei de Stat nu dispune de capacitățile instituționale, tehnice și financiare necesare pentru îndeplinirea eficientă a misiunii și funcțiilor sale. Conform regulamentului de organizare, Biroul este responsabil de implementarea politicii Guvernului de reintegrare teritorială, politică, economică și socială a Republicii Moldova; de desfășurarea consultărilor și negocierilor pentru soluționarea diferendului transnistrean; de elaborarea cadrului legislativ dictat de implementarea politicii de reintegrare; de coordonarea activitatea autorităților administrației publice în vederea realizării politicilor de reintegrare; elaborează și promovează politica de întărire a încrederii și securității; coordonează activitatea grupurilor de lucru sectoriale; monitorizează evoluția situației din Zona de Securitate, precum și activitatea mecanismelor de pacificare; etc.. Pentru îndeplinirea acestor sarcini, Biroul dispune oficial de un staff de 20 de unități, în realitatea activează doar zece persoane, o treime din care sunt tineri angajați. În plus, aceasta nu are un buget autonom, iar acesta este la latitudinea Cancelariei de Stat. Pentru comparație, Nina Ștanski, reprezentanta Tiraspolului la masa de negocieri, are în subordine 80 de angajați, beneficiind în anul 2012 de un buget de circa 850 mii dolari, dintre care 500 mii dolari, pentru aparatul intern, și aproximativ 350 mii dolari, pentru activitatea internațională. În primul trimestru al anului curent, dna Ștanski are la dispoziția sa un buget de două ori mai mare, decât în perioada respectivă a anului 2012. Astfel, daca în primul trimestru al anului 2012 bugetul a fost de 295941 ruble transnistrene (circa 26 mii dolari), în primul trimestru al anului 2013, acesta reprezintă 603372 ruble transnistrene (circa 54 mii dolari). De asemenea, Biroul pentru reintegrare nu dispune de o politică de reintegrare teritorială, politică, economică și socială a țării pe care să o pună în practică împreună cu instituțiile de resort. O astfel de politică ar trebui să fixeze clar obiectivele generale și sectoriale pe termen mediu și lung, să definească mecanismele de implementare și coordonare, să stabilească capacitățile instituționale și resursele de finanțare, să traseze responsabilitățile și planurile de acțiuni pentru fiecare minister și domeniu în parte. Biroul pentru reintegrare nu are nici de resurse umane, nici de expertiza sectorială necesară pentru elaborarea și implementarea unei astfel de politici multidimensionale de reintegrare, care ar trebui să fie concepută, în mode cert, de un grup interinstituțional (guvern, ministere, parlament, președinție) cu participarea societății civile și asistența experților internaționali. În plus, Biroul este lipsit de o strategie de informare și comunicare, iar capacitățile sale interne disponibile pentru acest domeniu sunt infime, doar un singur angajat în cadrul secției relații cu publicul.

Concluzii și recomandări 
Elita politică și economică transnistreană este preocupată, în primul rând, de propria sa securitate și protejarea actualilor sale privilegii politice și economice. Status quo-ul actual, sponsorizat politic, financiar și militar de Federația Rusă, îi asigură condițiile optime pentru apărarea intereselor sale și supraviețuirea separatismului. În schimb, reintegrarea cu Republica Moldova, în baza unui statut special, reprezintă un risc existențial la adresa statutului său și, prin urmare, este respins ab-initio.

Tiraspolul și Moscova consideră că Transnistria s-a realizat ca entitate politică separată, iar în prezent trebuie să se realizeze ca entitate economică distinctă și autosuficientă. Administrația transnistreană condusă de Evghenii Șevciuk intenționează să atingă acest obiectiv, inclusiv, prin politica pașilor mici de ”normalizare a relațiilor de bună vecinătate” cu Republica Moldova, ceea ce, în realitate, înseamnă asigurarea controlului său exclusiv asupra activității comercial-economice cu partenerii externi, excluzând autoritățile de la Chișinău.

Autoritățile moldovene speră că integrarea europeană va spori atractivitatea Republicii Moldova pentru cetățenii săi din regiunea transnistreană. Speranțele lor sunt contrazise de o serie de realități adverse politice, economice și sociale din regiune. Elita transnistreană respinge procesele integraționiste promovate de UE, precum participarea la crearea zonei de comerț liber comprehensiv și aprofundate cu UE, pledând, în schimb, pentru integrarea euro-asiatică și armonizarea legislației regiunii cu cea a Federației Ruse, declarată vector strategic de consolidare a statalității transnistrene. Recent, Institutul de Cercetări Strategice de la Moscova s-a angajat să asiste administrația de la Tiraspol în vederea elaborării unei strategii de integrare euro-asiatică .

Poate Republica Moldova schimba aceste realități? În condițiile actuale, este aproape imposibil. Politica pașilor mici promovată de Chișinău suferă de o serie de deficiențe care o fac tot mai puțin credibilă atât pe malul stâng, cât și pe malul drept al Nistrului, cum ar fi: lipsa unei politici conceptualizate și a unui plan de acțiuni pe termen scurt și mediu; susținere politică limitată; resurse financiare infime; lipsa unei strategii de informare și comunicare; și capacități instituționale de coordonare și implementare reduse.

Care este soluția? Soluția este una singura, recâștigarea încrederii cetățenilor noștri din regiunea transnistreană. Politica pașilor mici, în forma ei actuală, este incapabilă și insuficientă pentru a realiza acest deziderat. Aceasta se axează aproape exclusiv pe dialogul, negocierile și interacțiunea cu administrația centrală de la Tiraspol, iar comunicarea cu cetățenii simpli, comunitatea de afaceri și societatea civilă din regiunea transnistreană este controlată sau redusă la minim de aceeași administrație.

Având în vedere realitățile descrise mai sus, se impune elaborarea unei ample politici de reintegrare a țării pe termen lung care ar cuprinde toate domeniile de activitate și ar fi destinată susținerii cetățenilor simpli, comunității de afaceri, lumii culturale, lumii academice și societății civile. Aceasta politică trebuie să aibă o abordare pro-activă și să fie implementată în paralel cu negocierile politice în formatul 5+2, urmând să realizeze următoarele obiective:
• angajeze toate instituțiile statului, cele  mai importante resurse mass-media, comunitatea de afaceri și societatea civilă într-un efort comun, constant și coordonat de comunicare/cooperare cu cetățenii noștri din stânga Nistrului;
• echipeze guvernul moldovean cu instrumente credibile de apărare a intereselor cetățenilor noștri, precum și de proiectare a influenței și a mesajelor sale în regiunea transnistreană;
• identifice stimulentele și resursele economice, comerciale, financiare și fiscale optime pentru încurajarea comunității de afaceri din regiune să susțină participarea regiunii transnistrene la zona de comerț liber aprofundată și cuprinzătoare cu UE;
• creeze un Fond Național de Reintegrare resursele cărora vor fi destinate pentru susținerea în regiunea transnistreană a paturilor social vulnerabile, comunității de afaceri, lumii academice, studenților, jurnaliștilor, societății civile, etc..;
• stabilească punți independente de comunicare multidimensională cu societatea din regiunea transnistreană.    
  
Sunt capabile autoritățile moldovene să elaboreze un astfel de politică? Au ele viziune și voință politică să facă acest lucru? Acestea sunt întrebări cheie la care nu există un răspuns cert. 

 
comments powered by Disqus
Prima / Analize / Analiză de Victor Chirilă: Este Transnistria Reintegrabilă? 21.02.2013.
Adresa
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova


Tel.: +373-22-224430, 210986
Fax:
+373-22-210986, 233950 office@ape.md
Noutăţi  |  Analize  |  Opinii/Comentarii  |  Interviuri  |  Declaraţii  |  Documente  |  Conferinţe  |  Studii  |  Evenimente  |  UE - problematica transnistreana  |  Multimedia  |  APE în MassMedia  |  Friedrich Ebert Stiftung  |  Proiecte  |  Negociatori europeni
Copyright © 2019 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate

Acest site a fost elaborat si lansat cu sprijinul Ambasadei Marei Britanii in Republica Moldova
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
O soluţie Trimaran
Vizitatori: 485384
ultima actualizare: 23.01.2018