Rom Eng
Benzi RSS
Nicu Popescu

Prima / Analize / De ce Occidentul Manifestă un Interes Atît de Mare Faţă de Alegerile din Moldova? Comentariu de Igor Volniţchi.
De ce Occidentul Manifestă un Interes Atît de Mare Faţă de Alegerile din Moldova? Comentariu de Igor Volniţchi.
Versiune tipar
05.08.2008

Partidele din Moldova se pregătesc intens de alegeri din 2009 şi acest lucru nu-l observă doar cine nu doreşte. De fapt, prima jumătate a anului 2008 a trecut în totalitate sub semnul alegerilor chiar dacă acestea urmează să aibă loc abia în 2009, poate chiar la jumătatea acestuia. Fiecare se pregăteşte în felul său - Partidul Comuniştilor se regrupează din interior, încearcă să-şi îmbunătăţească imaginea prin mişcări spectaculoase gen schimbarea Guvernului, creează bariere în calea altor partide pentru a le face mai greu accesul în Parlament. La rîndul lor, partidele de opoziţie se "adulmecă" reciproc, încercînd să găsească posibili parteneri împreună cu care ar ajunge mai uşor în Parlament. Sînt şi partide de opoziţie care caută parteneri pentru perioada imediat următoare după alegeri. Acestea i-au în calcul o posibilă plecare a comuniştilor în opoziţie, dar, fiind conştienţi că nici o formaţiune politică nu ar fi în stare să preia guvernarea de una singură, încearcă să dibuie conturul unei eventuale coaliţii postelectorale. Aşa sau altfel, viaţa politică în Moldova, indiferent de sezonul de vară tradiţional "mort", a intrat în fierbere şi intensitatea acestui proces va creşte continuu pînă la alegeri.

Occidentul este cu ochii pe Moldova, iar interesul lui faţă de preconizatele alegeri pare să fie unul destul de mare. Aceasta nu mai este o frază de serviciu pe care ne-am deprins să o auzim constant pe parcursul anilor. De data aceasta situaţia înainte de alegeri este cu adevărat una specifică şi interesul Occidentului pare să fie unul real. În ultimii ani au avut loc mai multe evenimente, inclusiv de ordin geopolitic, care-i determină pe occidentali să trateze cu mai multă seriozitate Moldova şi procesele democratice ce au loc aici. În primul rînd, Moldova a devenit vecin al NATO şi UE, iar aceste două organizaţii tot timpul au privit atent ce se întîmplă "peste gardul vecinului". În al doilea rînd, în ultimii trei ani Moldova a demarat un proces fără precedent de apropiere de Uniunea Europeană şi standardele ei. Acest proces a fost susţinut destul de activ de factorii de decizie de la Bruxelles şi Strasbourg, care acum ar dori să vadă continuitatea reformelor demarate. Iar aceasta înseamnă întîi de toate un nivel mai înalt al proceselor democratice interne din Moldova. În al treilea rînd, în ultimii ani în Moldova s-au investit sume considerabile şi, evident, europenii care au luat deciziile de rigoare şi-ar dori să vadă că banii lor nu au fost aruncaţi în vînt. De altfel, este chiar în interesul aceloraşi oficiali europeni să demonstreze eficienţa utilizării sumelor acordate Moldovei, altfel riscă să fie acuzaţi de incompetenţă.

În aceste condiţii, nici nu este de mirare că Europa reacţionează prompt la orice schimbare importantă care are tangenţă cu procesele democratice şi, în special, cu apropiatele alegeri. Iar cea mai mare îngrijorare la moment pentru europeni este legislaţia electorală. Consiliul Europei şi Uniunea Europeană au recomandat deja factorilor de decizie de la Chişinău să ia în calcul şi o posibilă revedere a legislaţiei electorale. Este vorba în special de pragul electoral, majorat în acest an de la 4% la 6%; de blocurile electorale, interzise acum cîteva luni; de interdicţia impusă persoanelor cu dublă cetăţenie de a ocupa funcţii publice, inclusiv de deputat. Occidentul nu putea să nu reacţioneze, deoarece este evident că aceste restricţii, deşi nu pot fi numite deschise antidemocratice, s-au introdus cu un singur scop - de a consolida şansele comuniştilor de a rămîne la guvernare. Or, tendinţa unui partid de a se folosi de situaţia dominantă pe care o are la un moment dat în interes personal, deja este un proces care în Occident se numeşte uzurpare a puterii. Probabil, Occidentul ar fi "închis ochii" la aceste derapaje antidemocratice, la fel cum a închis ochii la multe situaţii şi evenimente ce au avut loc în alegerile din 2005 şi care au avantajat în mod evident Partidul Comuniştilor. De data aceasta au apărut însă două elemente noi care-i determină pe europeni să fie puţin mai duri. În primul rînd, ei "s-au ars" deja odată cu comuniştii. Or, după ce aceştia în 2004-2005 au întors spatele Rusiei şi au pornit spre Europa, în 2007, dar în special în 2008, au procedat exact invers. Desigur, guvernarea de la Chişinău nu s-a certat cu Europa în halul în care a făcut acest lucru cu Rusia mai înainte, dar, este evident că, pe fonul îmbunătăţirii relaţiei cu Moscova, dialogul cu Bruxellesul şi cu Strasbourgul a rămas pe planul doi. A fost o lecţie dură pentru occidentali, care-i determină acum să fie mai atenţi cînd mizează pe careva forţe politice în Moldova. Şi dacă în 2005 ei nu prea avea alternative şi, într-un fel, erau impuşi să mizeze pe comunişti (deoarece doar această formaţiune avea şanse reale să ajungă la guvernare), apoi acum situaţia este puţin diferită. De aceea, Occidentul îşi permite să aibă puţin alt comportament şi altă atitudine faţă de procesele democratice ce au loc în Moldova.

În al doilea rînd, Occidentul e determinat să fie puţin mai dur şi mai critic faţă de evenimentele de la Chişinău şi de opoziţia moldovenească. Deşi cu întîrziere aceasta a înţeles că opinia factorilor de decizie occidentali e formată în mare parte de clasa politică de la Chişinău. Pînă acum, delegaţiilor europene ce vizitau Moldova li se prezenta preponderent un punct de vedere - ei veneau, discutau cu diferiţi oficiali, vizitau două-trei instituţii, îşi făceau o anumită impresie (preponderent bună) şi plecau să scrie rapoarte despre Moldova, care, evident erau în linii mari favorabile guvernării de la Chişinău. Occidentalii de multe ori exagerau chiar cu aprecierile pozitive în numele bunelor relaţii cu oficialii de la Chişinău. Ei înţelegeau că, în condiţiile în care Moldova e vecina UE şi NATO, dialogul e absolut necesar. Iar dacă strici relaţiile cu comuniştii, posibilităţile de dialog se reduc. Acum, situaţia s-a schimbat, Moldova fiind înainte de alegeri. În plus, opoziţia a devenit extrem de activă la capitolul formării impresiei oficialilor europeni despre situaţia din Moldova. Potrivit unor informaţii neoficiale, unele partide de opoziţie nu se jenează să le spună deschis occidentalilor că menţinerea comuniştilor la putere şi buna imagine pe care aceştia o au nemeritat la capitolul integrare europeană este rezultatul atitudinii binevoitoare a Europei. Se zice chiar că un partid de opoziţie le-a reproşat europenilor zecile de milioane de dolari acordate de aceştia Moldovei, care ar putea fi folosite de comunişti pentru a-şi îmbunătăţi imaginea înainte de alegeri.

Sînt şi forţe politice de opoziţie care cer deschis Uniunii Europene, Consiliului Europei, SUA să condiţioneze ajutorul pe care-l acordă Moldova printr-un climat democratic favorabil desfăşurării unor alegeri libere şi corecte. Un apel în acest sens a adresat occidentalilor Partidul Liberal-Democrat din Moldova. Aceeaşi formaţiune a delegat un reprezentat al său, care a mers la Parlamentul European unde a depus un proiect de rezoluţie privind situaţia democraţiei din Moldova. Nu este exclus că acest document ar putea fi adoptat în viitorul apropiat şi, luînd în calcul cine este autorul, se poate de presupus că nu va fi unul favorabil guvernării comuniste.

Alte partide de opoziţie, cum ar fi, spre exemplu, Partidul Naţional-Liberal, deja indică asupra posibilităţii nerecunoaşterii de către Occident a rezultatelor alegerilor parlamentare, dat fiind tendinţa comuniştilor de a îngrădi accesul opoziţiei în Parlament.

Există opinia că Occidentul are o poziţie mai dură în raport cu comuniştii anume în mare parte datorită presiunii pe care o exercită asupra sa opoziţia de la Chişinău. Iar adresarea ambasadorilor ţărilor din UE, acreditaţi la Chişinău, cu solicitarea de a revedea legislaţia electorală, ar putea fi tratată atît ca o îngrijorare a Occidentului vizavi de desfăşurarea alegerilor în mod libere şi corect, cît şi ca un răspuns la uşoara presiune exercitată de opoziţie.

Aşa s-au altfel dar comuniştii s-au pomenit în faţa unei realităţi destul de dure: sau modifică legislaţia electorală sau riscă să atragă asupra sa criticele Occidentului, inclusiv fiind posibilă şi nerecunoaşterea rezultatelor alegerilor. Deocamdată, e greu de spus cum vor proceda comuniştii, dar un lucru e cert: vor lua sau nu vor lua noi decizii în acest sens, ei se vor gîndi mult asupra urmărilor. Chiar dacă nu vor revedea legislaţia electorală, guvernanţii vor fi mai atenţi pe viitor în acţiunile lor, deoarece vor şti că Occidentul e cu ochii pe ei, iar atitudinea acestuia nici pe departe nu e atît de binevoitoare ca în 2005. www.infotag.md

 
comments powered by Disqus
Prima / Analize / De ce Occidentul Manifestă un Interes Atît de Mare Faţă de Alegerile din Moldova? Comentariu de Igor Volniţchi.
Adresa
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova


Tel.: +373-22-224430, 210986
Fax:
+373-22-210986, 233950 office@ape.md
Noutăţi  |  Analize  |  Opinii/Comentarii  |  Interviuri  |  Declaraţii  |  Documente  |  Conferinţe  |  Studii  |  Evenimente  |  UE - problematica transnistreana  |  Multimedia  |  APE în MassMedia  |  Friedrich Ebert Stiftung  |  Proiecte  |  Negociatori europeni
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate

Acest site a fost elaborat si lansat cu sprijinul Ambasadei Marei Britanii in Republica Moldova
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
O soluţie Trimaran
Vizitatori: 647338
ultima actualizare: 23.01.2018