Rom Eng
Benzi RSS
Prima / Interviuri / Interviu cu Dirk Schuebel: Cu europenii despre moldoveni. Info-Prim Neo. 31.12.2010.
Interviu cu Dirk Schuebel: Cu europenii despre moldoveni. Info-Prim Neo. 31.12.2010.
Versiune tipar
31.12.2010

Anul 2010 este primul an calendaristic deplin pe care l-aţi trăit în Republica Moldova. Consideraţi că soarta a fost mărinimoasă sau vitregă cu Dvs ca diplomat când v-a „aruncat” într-o ţară mică şi puţin dezvoltată ca aceasta? La sigur că CV-ul Dvs ar fi avut mai mult de câştigat, dacă ţara în care aţi fi fost trimis în misiune diplomatică, era, de exemplu, Franţa, Rusia, SUA, care sunt foarte importante pentru procesele europene şi mondiale.

Dirk Schuebel: Eu cred că soarta s-a purtat foarte frumos cu mine, în primul rând, pentru că am primit pentru prima dată un post de ambasador, sau mai exact, de şef de misiune. După cum vă puteţi da bine seama, este un post pentru care există multă competiţie. În al doilea rând, am primit acest post într-o ţară în care nu trece nicio zi fără ca să se întâmple ceva interesant şi sunt fericit că m-am aflat aici pe parcursul acestor 14 luni, încercând împreună, cu contribuţia mea modestă, să conturăm o Moldovă modernă, o Moldovă cu un context european, cu o formă europeană, dacă vreţi.

IPN: Este ceea ce vă doriţi Dvs să faceţi din Moldova. Ce aţi înţeles în acest an despre Moldova reală, actuală şi despre moldoveni? Ce fel de soi de oameni sunt, în viziunea Dvs?

Dirk Schuebel: Am aflat despre moldoveni că sunt nişte oameni foarte de treabă, foarte generoşi şi foarte ospitalieri. Am aflat acest lucru şi în afara contactelor oficiale pe care le-am avut. De aceea pot să spun că am plăcerea să mă aflu în această perioadă în această ţară. Dar am mai aflat că moldovenii sunt oameni cu o voinţă puternică de a produce o schimbare spre bine, de a îmbunătăţi starea de lucruri din această ţară. Moldovenii îşi doresc stabilitate politică şi economică şi sper că, pe parcursul acestui an, am reuşit să contribui la aceste realizări. Sper să pot contribui şi mai mult pe viitor la stabilizarea acestor procese.

IPN: Sunt foarte măgulit de aprecierea pe care o daţi moldovenilor, în calitate de reprezentant al moldovenilor. Dar eu ca „moldovean mai vechi” am şi nişte rezerve faţă de felul de a fi al neamului meu, de aceea încerc să-l văd ca şi cum cu ochii Dvs. De ce credeţi că moldovenii serbează şi sărbătorile laice şi pe cele religioase, şi pe cele pe stil calendaristic nou, şi pe cele pe stil vechi, şi pe cele „sovietice”, şi pe cele „democratice”?

Dirk Schuebel: În primul rând, haideţi să nu creăm noi situaţii artificiale. Dacă oamenii s-au obişnuit să serbeze anumite sărbători în trecut şi dacă aceste sărbători le provoacă bucurie, chiar dacă aceste sărbători se trag din Uniunea Sovietică, de ce nu? Mai mult, eu nu cred că majoritatea moldovenilor fac legătură dintre aceste sărbători pe stil vechi şi perioada sovietică, mai degrabă se bucură doar de nişte zile libere pe care pot să le petreacă împreună cu familia. Pe de altă parte, este bine că moldovenii privesc spre viitor şi au început să marcheze şi sărbătorile pe care le avem noi. Şi apoi, dacă avem şansa să serbăm de două ori aceleaşi sărbători, eu numai salut acest lucru.

IPN: În acelaşi context - ce credeţi Dvs despre moldoveni. Marele cărturar de talie universală, Dimitrie Cantemir, domnitor al Moldovei medievale, spunea că moldovenii „nu se prea trag la carte”. Credeţi că s-a schimbat ceva de atunci sau se poate schimba esenţial de acum înainte?

Dirk Schuebel: Mă tem că nu pot să fiu de acord cu ceea ce a constatat domnul Cantemir mai mulţi ani în urmă. Impresia mea este inversă: că moldovenii se trag foarte mult la carte, sunt foarte doritori să înveţe lucruri noi. Ba chiar sunt prea dornici uneori, încercând să facă cel de-al doilea pas, fără a-l face pe primul. Acest lucru se referă şi la guvernul care a guvernat în perioada aflării mele aici. Am colaborat îndeaproape şi am căpătat impresia că Guvernul, dar şi oamenii care trăiesc aici, sunt foarte capabili de a însuşi lucruri noi. Unele lucruri poate au fost chiar prea noi, iar impactul lor nu a fost de fiecare dată pozitiv în condiţiile curente, dar ele categoric urmează să aducă rezultate pe viitor, pe termen mediu şi lung.

IPN: Încă o dată mulţumesc. Despre moldoveni se spune că sunt buni lucrători şi oameni de nădejde în Europa, unde au emigrat masiv în ultimii ani în căutarea unei vieţi mai bune. În acest sens ei ca şi cum au votat hotărât pentru modelul de viaţă pentru care optează, unul european. În acelaşi timp, se pare că ei, în ansamblul lor, încă nu sunt foarte hotărâţi să facă din ţara lor o ţară de model european. O astfel de indecizie poate fi conchisă după cum votează moldovenii în toţi anii de independenţă: cam 50 la 50. De ce credeţi că se întâmplă aşa?

Dirk Schuebel: Cred că în acest sens pot să vă aduc propriul meu exemplu. Probabil cunoaşteţi că eu sunt originar din fosta RDG şi pot să vă spun că mulţi oameni care locuiau în Germania de est, inclusiv părinţii mei, ţin minte, se temeau foarte mult de un viitor alături de partea de vest, în Germania unificată. Fiindcă acolo unde se aflau ei, poate nu aveau foarte multe, dar ştiau exact ce au. Şi în timp ce noua Germanie ar fi putut însemna noi oportunităţi, ei nu erau siguri că vor putea beneficia de ele. Ceva timp în urmă am citit un interviu cu liderul Partidului Stângii (Die Linke) din Germania, care fusese întotdeauna categoric împotriva acestei unificări. Şi iată că acum acesta recunoaşte că, probabil, unificarea este cel mai bun lucru care s-a putut întâmpla, cu toate că nici acum nu este de acord cu modul în care s-a produs această unificare. Exact acelaşi lucru este aplicabil şi pentru moldoveni. Mulţi dintre ei, probabil, se tem că nu vor putea face faţă concurenţei, care poate să apară în cazul deplasării spre Occident. Dar noi sperăm să reuşim să demonstrăm, în procesul dezvoltării care a avut loc, că în Europa putem să aducem şi beneficii pentru fiecare cetăţean în parte care locuieşte aici.

IPN: Enumeraţi, vă rog, trei calităţi sau lucruri ale moldovenilor care vă plac şi trei calităţi sau lucruri care vă plac mai puţin.

Dirk Schuebel: Am menţionat deja calităţile care îmi plac la moldoveni şi cred că o să la mai spun o dată: moldovenii sunt prietenoşi, sunt foarte ospitalieri şi sunt pregătiţi şi doritori să mişte lucrurile înainte, să producă schimbarea. Şi acest lucru este bun, fiindcă doar astfel putem să mişcăm Moldova înainte, doar atunci când vom avea oameni, persoane pregătite şi doritoare să producă o schimbare, o îmbunătăţire şi nu doar în situaţia lor personală, dar pentru ţară în general. Cred că înţelegeţi că nu vreau să mă aprofundez foarte tare în a doua parte a întrebării dumneavoastră, dar o să menţionez două chestiuni despre Republica Moldova, în ansamblu, unde cred că e loc de mai bine. Primul este starea drumurilor, a infrastructurii, şi al doilea este felul de a conduce a şoferilor de microbuze din Chişinău; cred că acestor şoferi nu le-ar fi de prisos câteva lecţii de conducere corectă.

IPN: Se spune că fiecare naţiune îşi are conducerea pe care o merită. Cât de mult este aceasta adevărat şi referitor la moldoveni?

Dirk Schuebel: Cunosc această zicală, dar nu sunt de acord cu ceea ce spune ea în toate circumstanţele, inclusiv în situaţia de faţă, când există această incertitudine cu alegerea guvernului. Pot să spun, deci, că nu sunt de acord că este atât de strict acest adevăr că moldovenii au conducerea pe care o merită. Eu cred că moldovenii oricum au făcut o decizie înţeleaptă, fiindcă în majoritate au votat pentru partidele cunoscute, partidele mari din Republica Moldova, lăsând în mâna acestor partide care au acces în Parlament decizia de a crea un guvern funcţional, care să aducă stabilitatea politică şi economică despre care am vorbit anterior. Din acest punct de vedere consider că moldovenii au făcut o alegere înţeleaptă şi vreau să-i felicit pentru aceasta.

IPN: La ora la care înregistrăm acest interviu, eu, în calitate de jurnalist, deţin informaţia că alianţa de guvernare de centru-dreapta, pe care clasa politică din Moldova „o chinuie” de foarte mult timp, este ca şi constituită. Mai mult, se zice că şi Consiliul Naţional al Partidului Democrat ar fi votat această opţiune: ca formaţiunea să intre în coaliţia de centru-dreapta şi nu în cea de centru-stânga. Cum aţi aprecia aceste evenimente, dacă ele ar fi adevărate?

Dirk Schuebel: Eu pot să mă pronunţ doar privitor la perioada în care m-am aflat în Republica Moldova şi am menţionat că m-am aflat aici timp de 14 luni. În această perioadă am avut o colaborare foarte bună cu Alianţa pentru Integrare Europeană pe plan bilateral, mă refer la relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova. În acelaşi timp, cunosc că au avut loc anumite fricţiuni în cadrul Alianţei, însă relaţiile noastre au fost, per ansamblu, excelente, iar Moldova şi-a făcut loc pe agenda Uniunii Europene de o manieră fără precedent. Chiar faptul că pe 30 septembrie a avut loc aici întrunirea aşa numitului Grup de prieteni ai Republicii Moldova, zece miniştri de externe din Uniunea Europeană împreună adunaţi în Moldova, este ceva ce nu a mai avut loc până acum. În cazul în care informaţia preliminară pe care aţi auzit-o dumneavoastră se va dovedi a fi una adevărată, eu personal şi Uniunea Europeană, statele membre, vom aştepta cu mare nerăbdare să continuăm conlucrarea pe care am avut-o până acum. Avem multe planuri şi abia aşteptăm să le abordăm. În acelaşi timp sperăm că vor fi stabilite relaţii constructive şi cu opoziţia, în cazul în care Partidul Comuniştilor se va dovedi în opoziţie. Şi chiar sperăm că le vor fi oferite câteva posturi importante, deoarece de ce are nevoie această ţară cu adevărat este unitate şi reunificare, astfel ca să fie acoperită toată populaţia, toţi cetăţenii, şi nu doar o parte.

IPN: Cum apreciaţi procesul de negociere în crearea acestei alianţe de guvernare care, l-a părerea multor moldoveni, a durat prea mult şi a „gâdilat” mulţi nervi? A meritat sau nu a meritat, s-a putut mai repede?

Dirk Schuebel: Eu cred că viitorul o să ne arate: s-a meritat sau nu s-a meritat efortul şi sper doar mult ca rezultatul acestor negocieri să fie pe măsura duratei lor. Pe de altă parte, este firesc ca la momentul când un partid are anumite opţiuni, să caute care ar fi cea mai bună soluţie pentru el, dar probabil şi pentru cetăţeni. În acelaşi timp, dacă pot să-mi permit şi o remarcă critică pe marginea acestor negocieri, pe parcursul acestor patru sau cinci săptămâni, m-am aşteptat să fie purtate mai multe discuţii despre conţinutul politicii externe, politicii interne, politicii economice şi ofertelor pe care le pot face diferite partide. Aceasta ar fi fost mai oportun decât doar discuţii de genul 7,5,4 sau 50 la 50, adică o distribuire a posturilor în ministere, în alte instituţii. Cred că mai mult trebuia să fie discutat ce poate oferi fiecare partid pentru ţară şi mai puţin distribuirea locurilor şi posturilor.

IPN: Ţinând cont de cele expuse până acum, ce îi aşteaptă pe moldoveni în 2011 şi în următorii 10 ani, de exemplu?

Dirk Schuebel: Nu mă îndeletnicesc cu prezicerea viitorului şi mi-ar fi greu desigur să ghicesc ce ar putea să se întâmple peste zece ani, dar în anul 2011 sper ca noul guvern să poată să asigure acea stabilitate politică şi economică de care are nevoie ţara. Şi sperăm că în primăvara anului viitor, pe lângă alegerile locale generale care se aşteaptă, nu vor avea loc iarăşi alegeri anticipate parlamentare. Pe termen mediu, mă aştept să continuăm acea colaborare pe care am început-o în ultimul un an şi jumătate. Uniunea Europeană este pregătită să ajute Republicii Moldova să păşească pe calea integrării europene, să ajute la integrarea economică a Republicii Moldova şi la procesul de asociere politică pentru Moldova.

Şi daţi-mi voie să concluzionez prin a dori cititorilor publicaţiei dumneavoastră un an cât mai frumos, prosper, sănătate, bunăstare. Sper că toate dorinţele dumneavoastră vor deveni realitate şi vreau încă o dată să reiterez că Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova, eu personal, vă stau la dispoziţie pentru orice întrebări sau comentarii pe care aţi putea să le aveţi.

IPN: Mulţumim mult.

 
comments powered by Disqus
Prima / Interviuri / Interviu cu Dirk Schuebel: Cu europenii despre moldoveni. Info-Prim Neo. 31.12.2010.
Adresa
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova


Tel.: +373-22-224430, 210986
Fax:
+373-22-210986, 233950 office@ape.md
Noutăţi  |  Analize  |  Opinii/Comentarii  |  Interviuri  |  Declaraţii  |  Documente  |  Conferinţe  |  Studii  |  Evenimente  |  UE - problematica transnistreana  |  Multimedia  |  APE în MassMedia  |  Friedrich Ebert Stiftung  |  Proiecte  |  Negociatori europeni
Copyright © 2019 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate

Acest site a fost elaborat si lansat cu sprijinul Ambasadei Marei Britanii in Republica Moldova
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
O soluţie Trimaran
Vizitatori: 483905
ultima actualizare: 23.01.2018