Rom Eng
Benzi RSS
Prima / Interviuri / Interviu cu Andrei Popov: Prelungirea tratatului de prietenie între Moldova și Rusia. Radio Europa Liberă. 23.11.2011.
Interviu cu Andrei Popov: Prelungirea tratatului de prietenie între Moldova și Rusia. Radio Europa Liberă. 23.11.2011.
Versiune tipar
24.11.2011

Prima întrebare a fost: în lipsa obiecţiilor părţilor, tratatul de bază moldo-rus a fost prelungit în mod automat, cu sau fără semnături?

Andrei Popov: „Se cunoaşte că acest tratat a fost semnat acum 10 ani de către preşedintele de atunci Voronin şi Putin, pe o perioadă de 10 ani de zile. Într-adevăr este o clauză că documentul este prelungit pentru o altă perioadă de 10 ani de zile, dacă cu 6 luni înaintea expirării niciuna din părţi nu prezintă nici un fel de obiecţii. Miniştrii doar au salutat prelungirea automată a tratatului, dar nu s-au pus nici un fel de semnături în acest sens.”

Europa Liberă: Ce are de câştigat Moldova de pe urma prelungirii acestui termen?

Andrei Popov: „Este un document fundamental, care defineşte principii de bază. Printre ele, egalitatea suverană, respect pentru integritatea teritorială şi suveranitatea ambelor state, neamestec în afacerile interne, inviolabilitatea frontierelor, nerecurgerea la forţă şi la ameninţările cu forţa. La fel de important este ataşamentul faţă de nesusţinerea mişcărilor separatiste de către Rusia în Moldova, de către Moldova în Federaţia Rusă, de aceea ne dorim foarte mult ca realitatea raporturilor să se desfăşoare la nivelul prevederilor acestui tratat, care defineşte şi o relaţie de parteneriat strategic.”

Europa Liberă: Şi totuşi sunt voci care spun că trebuia acest tratat de revăzut din moment ce ar exista probleme majore privind integritatea Moldovei şi armata rusă pe teritoriul ţării. Când şi cine va discuta aceste probleme? Încă 10 ani fără schimbări radicale e prea mult, nu?

Andrei Popov: „Am abordat în cadrul vizitei domnului Lavrov în diverse întâlniri, inclusiv şi subiectul reglementării conflictului transnistrean. Partea rusă a reiterat ataşamentul său faţă de reglementarea acestui conflict în baza respectării integrităţii teritoriale şi suveranităţii Moldovei cu acordarea unui statut special garantat Transnistriei, dar şi subiectul retragerii. Personal, însoţind delegația pe parcursul întregului itinerar, având mai multe discuţii şi cu domnul vice-ministru Karasin, care l-a însoțit pe domnul Lavrov, i-am explicat şi mai clar care este poziţia noastră, cea care împarte prezenţa militară rusă în două componente, prima, care ţine de participanţii din Rusia cu un contingent de circa 500 de oameni în formatul trilateral al aranjamentului de pacificare în zona de securitate, în baza acordului din iulie 1992.

În acelaşi timp spune că la ora actuală nu există premise pentru escaladarea conflictului armat, şi sarcina noastră nu este să împărţim cele două maluri. Este o altă sarcină, să apropiem malurile Nistrului, să provocăm integrarea, comunicarea, interacţiunea. Or, pentru aceasta este important să transformăm aceste forţe într-un contingent civil cu mandat internaţional. Pe de altă parte, cea de a doua componentă militară sunt stocurile de la Kolbasna şi trupele care asigură paza acestora, prezenţa acestor componente ale forţelor militare ruseşti nu are nicio bază juridică şi trebuie retrase necondiţionat şi necondiţionat.

Replica interlocutorilor ruşi este legătura cu procesul de negocieri, cu acordul sau nu al conducerii de la Tiraspol, perspectiva rusă pe care o împărtăşesc este că pe măsură ce se vor realiza progrese în negocieri, vor fi progrese şi în retragere. Noi nu acceptăm la Chişinău logica sincronizării, nu există obstacole reale în calea reluării procesului de retragere şi acest lucru în discutăm cu partenerii ruşi într-o manieră foarte directă.”

Europa Liberă: În tratat e scris negru pe alb că Rusia are statutul de mediator şi garant al soluţionării conflictului tranistrean?

Andrei Popov: „Da, este o formulă de compromis. În preambulul acestui tratat este stipulat că Federaţia Rusă are un rol de garant al rezultatelor viitoarei reglementări a conflictului transnistrean, ce este fundamental, indiferent de declaraţiile care vin de la Tiraspol, cu privire la independenţa regiunii. Indiferent de ce spune Tiraspolul, este fundamental ca politica Rusiei faţă de reglementarea conflictului să se bazeze într-adevăr pe acest principiu cheie, cel al respectării integrității teritoriale şi suveranității Republicii Moldova. Am primit, în cadrul vizitei lui Lavrov, asigurări în acest sens.”

 
comments powered by Disqus
Prima / Interviuri / Interviu cu Andrei Popov: Prelungirea tratatului de prietenie între Moldova și Rusia. Radio Europa Liberă. 23.11.2011.
Adresa
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova


Tel.: +373-22-224430, 210986
Fax:
+373-22-210986, 233950 office@ape.md
Noutăţi  |  Analize  |  Opinii/Comentarii  |  Interviuri  |  Declaraţii  |  Documente  |  Conferinţe  |  Studii  |  Evenimente  |  UE - problematica transnistreana  |  Multimedia  |  APE în MassMedia  |  Friedrich Ebert Stiftung  |  Proiecte  |  Negociatori europeni
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate

Acest site a fost elaborat si lansat cu sprijinul Ambasadei Marei Britanii in Republica Moldova
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
O soluţie Trimaran
Vizitatori: 650724
ultima actualizare: 23.01.2018