Rom Eng
Benzi RSS
Prima / Interviuri / Igor Boţan: „Cel mai important eveniment al anului 2014 a fost semnarea şi ratificarea Acordului de Asociere cu UE”. Radio Europa Liberă. 22.12.2014.
Igor Boţan: „Cel mai important eveniment al anului 2014 a fost semnarea şi ratificarea Acordului de Asociere cu UE”. Radio Europa Liberă. 22.12.2014.
Versiune tipar
22.12.2014
Igor Boţan: „Dacă aş încerca să fac o caracteristică a anului 2014, mi-aş aminti de Dorin Tudoran, care a caracterizat revoluţia română de acum 25 de ani, spunând că românii au ieşit din casă indignaţi, au intrat în piaţă revoluţionari, iar apoi au intrat în istorie drept fraieri. Acelaşi lucru s-a întâmplat în 2014 cu cetăţenii Republicii Moldova. Au intrat în campania electorală indignaţi, au mers la urnele de vot înfricoşaţi şi au ieşit din campania electorală fraieri… Ceea ce s-a întâmplat după terminarea alegerilor nu poate fi calificat decât o tragere pe sfoară de către politicienii care au primit suportul cetăţenilor într-o situaţie foarte-foarte specifică.”

Europa Liberă: De ce nu a avut curajul electoratul să dea votul unei forţe de alternativă: a treia, a şaptea, a nu ştiu câta?

Igor Boţan: „Pentru că fiind indignaţi, au fost şi înfricoşaţi că se poate întâmpla în Republica Moldova exact ceea ce s-a întâmplat în estul Ucrainei, adică o aşa-zisă „primăvară rusească”, cu implicarea Federaţiei Ruse.”

Europa Liberă: Dar era sau nu la buza prăpastiei Republica Moldova, aşa cum încearcă să ne convingă şi SIS-ul, şi organele de drept care îi cercetează pe membrii Antifa?

Igor Boţan: „Cu certitudine, da, atunci când Putin a lansat proiectul Novorosia. Deja în vară lucrurile au intrat într-o altă albie şi cred că Federaţia Rusia nu mai are nici forţa militară, dar nici suportul economic al acestei ţări pentru a continua acest proiect.”

Europa Liberă: Deputatul Petrenco spune că este un bluf, că nu exista niciun pericol.

Igor Boţan: „Deputatul Petrenco trebuie să-şi amintească de acţiunea pe care a organizat-o în preajma Ambasadei Ucrainei şi trebuie să-şi amintească de apelul fostului său preşedinte de partid, domnul Voronin, să nu se implice în probleme şi evenimente al căror sens nu le înţelege până la urmă. Cred că pericolul a existat până în luna mai-iunie.”

Europa Liberă: Să rămânem în zona relaţiilor internaţionale. Cum au evoluat aceste relaţii pe direcţia răsăriteană, dar şi pe direcţia vestică?

Igor Boţan: „Cel mai important eveniment al anului 2014, semnarea şi ratificarea Acordului de Asociere, cred că este cel mai amplu document pe care l-a semnat Republica Moldova în calitate de subiect al dreptului internaţional. Acest Acord de Asociere are în textul său, practic, schemele de reformare a Republicii Moldova pe toate domeniile pe care şi le poate imagina un cetăţean. Nu există domeniu al vieţii publice care să nu fie reflectat în Acordul de Asociere şi cu recomandările pe care Republica Moldova le are din partea Comisiei Europene, din partea Uniunii Europene pentru a le aduce la standardele Uniunii Europene.”

Europa Liberă: Dar cetăţeanul vrea halva, vrea efecte imediate.

Igor Boţan: „Este normal ca cetăţeanul să vrea efecte imediate. De aceea, cetăţeanul trebuie să se înveţe să exercite presiuni de o manieră legală asupra autorităţilor, pentru ca ceea ce îşi doreşte să poată fi implementat cât mai curând posibil. Şi nu doar cetăţenii vor halva, dar şi partidele politice le promit halva. De exemplu, unul dintre partidele care negociază formarea unei noi alianţe a promis implementarea prevederilor Acordului de Asociere în doar trei ani, deşi Acordul de Asociere prevede şapte până la opt, chiar până la zece ani implementarea acestui acord.”

Europa Liberă: În concluzie, cetăţeanul trebuie să ceară de la politicieni îndeplinirea clauzelor şi nu să blameze acest acord, care nu are nicio vină?

Igor Boţan: „Cetăţenii Republicii Moldova trebuie să înţeleagă că halva nu va fi, va fi muncă foarte grea. Şi singura cerere faţă de autorităţi trebuie să fie următoarea: autorităţile trebuie să fie dedicate, oneste, să nu fure, să nu se dedea actelor de corupţie. Şi atunci perioada grea o vom trece împreună, autorităţile cu cetăţenii. Iar dedicaţia şi munca asiduă pentru implementarea prevederilor trebuie să fie lumina călăuzitoare pentru cetăţenii noştri şi Republica Moldova.”

Europa Liberă: A propos de furat, din Răsărit ori de câte ori au fost adresate invitaţii pentru aderarea la Uniunea Vamală, după care Uniunea Euroasiatică, niciodată nu s-a pus problema corupţiei. De ce partenerii răsăriteni sunt, să zicem aşa, mai indulgenţi cu factorii decizionali care se mai ling pe degete?

Igor Boţan: „Este o metodă, o manieră de camuflare a ceea ce ei numesc neimplicarea în drepturile interne ale ţărilor.”

Europa Liberă: Deci, ei consideră că acesta e un subiect intern?

Igor Boţan: „Absolut, lucru pe care l-au subliniat cu diferite ocazii. Chiar şi drepturile omului, problema drepturilor omului, este o problemă internă.”

Europa Liberă: Nu cumva pentru că au şi ei probleme de genul acesta cu Navalnîi?

Igor Boţan: „Exact acest lucru vroiam să-l menţionez. Aici, în Republica Moldova, avem acum probleme legate de modul în care s-a desfăşurat campania electorală şi vedem semnalele care vin de la Moscova, nemulţumirile. Pe când noi, cei din Republica Moldova, am putea să-i aducem Federaţiei Ruse o listă de nemulţumiri, modul cum a fost scos din campania electorală, de exemplu, Aleksandr Ruţkoi în 2003, pentru simplul motiv că nu a indicat în declaraţie faptul că era un fel de prorector la o universitate nu se ştie care din Moscova. Deci, a fost un subiect pentru a-l exclude din campania electorală.”

Europa Liberă: Privit anul în totalitate, cum au evoluat relaţiile cu Federaţia Rusă?

Igor Boţan: „Relaţiile noastre cu Federaţia Rusă au evoluat deopotrivă dramatic şi comic. Comic pentru că Federaţia Rusă invocă încălcarea dreptului internaţional, a regulilor OMC atunci când i s-au impus sancţiuni, uitând că exact Federaţia Rusă cu un an înainte a introdus Republicii Moldova şi Ucrainei sancţiuni pentru faptul că intenţionau doar să semneze Acordul de Asociere. Federaţia Rusă a fost cea care a tratat de o manieră discriminatorie partenerii din cadrul CSI.”

Europa Liberă: Republica Moldova a obţinut o relaţie mai bună, mai proastă, mai echilibrată? Aţi putea spune în câteva cuvinte ce s-a întâmplat pe parcursul anului?

Igor Boţan: „Eu cred că relaţiile cu Federaţia Rusă au devenit mai complicate, pentru că la embargourile pe care le-am avut în 2013 s-au adăugat acum şi probleme legate de migranţii moldoveni, dar există şi nuanţe legate de problema transnistreană. Federaţia Rusă trebuie să se conformeze, într-un fel, noilor realităţi, că nu mai poate să-şi schimbe militarii în regiunea transnistreană fără acordul corelat al Republicii Moldova şi al Transnistriei.

Liderii din Transnistria care sunt, de fapt, la cheremul Moscovei nu se pot deplasa decât după ce au acceptul Kievului şi al Chişinăului. Deci, relaţiile intră într-o albie foarte-foarte specifică. Mă tem că Republica Moldova încă nu are elaborate toate schemele de comportament. Părerea mea este că Republica Moldova, Chişinăul trebuie să tindă spre conservarea acestui conflict pentru o perioadă până când se clarifică noua arhitectură de securitate în regiune.”

Europa Liberă: După scrutinul din 2014, Republica Moldova a devenit cumva mai divizată sau s-a păstrat starea de fapt, divizare pe care o constatau sondajele de opinie?

Igor Boţan: „După alegerile din 2014 Republica Moldova, de fapt, a rămas previzibilă, cu aceeaşi clasă politică la guvernare, cu aceiaşi actori, cu aceleaşi partide. Singura deosebire este că aceiaşi actori politici vor trebui să facă un extraefort pentru a implementa Acordul de Asociere.”

Europa Liberă: Şi care e atunci luminiţa în capătul tunelului sau perna de oxigen care ar putea să determine autorităţile, populaţia să facă acest efort?

Igor Boţan: „Există speranţa că Acordul de Asociere, fiind obligatoriu, va forţa Comisia Europeană, pe de o parte, şi cetăţenii Republicii Moldova, pe de altă parte, să ia guvernarea în cleşte, noi, cetăţenii, în baza Constituţiei ţării noastre, iar Comisia Europeană în baza Acordului de Asociere. A propos, valorile care stau la baza Constituţiei Republicii Moldova şi a Acordului de Asociere sunt aceleaşi, iar luarea în cleşte, exercitarea unei presiuni asupra guvernării din Republica Moldova pentru implementarea adecvată şi rapidă a Acordului de Asociere este luminiţa care licăreşte la capătul tunelului. Dacă nu facem acest efort în următorii patru-şapte, poate, opt ani de zile, două cicluri electorale, mă tem că Republica Moldova nu are şanse.”
 
comments powered by Disqus
Prima / Interviuri / Igor Boţan: „Cel mai important eveniment al anului 2014 a fost semnarea şi ratificarea Acordului de Asociere cu UE”. Radio Europa Liberă. 22.12.2014.
Adresa
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova


Tel.: +373-22-224430, 210986
Fax:
+373-22-210986, 233950 office@ape.md
Noutăţi  |  Analize  |  Opinii/Comentarii  |  Interviuri  |  Declaraţii  |  Documente  |  Conferinţe  |  Studii  |  Evenimente  |  UE - problematica transnistreana  |  Multimedia  |  APE în MassMedia  |  Friedrich Ebert Stiftung  |  Proiecte  |  Negociatori europeni
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate

Acest site a fost elaborat si lansat cu sprijinul Ambasadei Marei Britanii in Republica Moldova
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
O soluţie Trimaran
Vizitatori: 652079
ultima actualizare: 23.01.2018