Rom Eng
Benzi RSS
Prima / Interviuri / Vlad Filat: „Nu vom fi o guvernare de sacrificiu”. Timpul. 17.08.2009.
Vlad Filat: „Nu vom fi o guvernare de sacrificiu”. Timpul. 17.08.2009.
Versiune tipar
17.08.2009

 Dle Filat, unele mass-media au anunţat că Lupu va fi şeful statului, dvs. - preşedinte al parlamentului, iar Urecheanu - premier. E adevărat?- Cineva, probabil, a vrut să se facă o anumită scurgere de informaţie, pentru a provoca discuţii. Pe alocuri, poate că a reuşit, dar vă spun cu toată certitudinea că decizia în acest sens încă n-a fost luată. Consider că nu e corect să privim separat cele trei funcţii principale în stat. Doar în ansamblu ele ar putea să asigure funcţionalitatea guvernării.

- După alegeri, aţi declarat că nu vă veţi supune în niciun caz şantajului. E adevărat, totuşi, că prima condiţie a lui Marian Lupu a fost ca el să fie preşedinte? - La începutul negocierilor, simţeam că s-ar putea invoca anumite alternative în activitatea Alianţei şi am atenţionat opinia publică şi partenerii de dialog. Acum însă vă asigur că, deşi PLDM are cele mai multe mandate în Alianţa pentru Integrarea Europeană (AIE) şi dreptul moral pentru prima opţiune, niciunul dintre liderii Alianţei nu condiţionează.

- Zilele astea, Ion Sturza, despre care anterior spuneaţi că ar fi un bun preşedinte, şi-a dat demisia de la „Rompetrol”. AIE a pus măcar în discuţie candidatura sa pentru una din principalele funcţii în stat?- Îmi reiterez poziţia că Ion Sturza are calităţi necesare pentru a fi un bun preşedinte şi un bun prim-ministru, dar în cadrul AIE n-am discutat nimic despre aceasta. Partidele din Alianţă au oamenii lor, care au un angajament enorm faţă de cetăţeni şi care vor deţine, în mare parte, funcţiile în următoarea guvernare. Cei care vin din afară şi n-au fost implicaţi în procesul politic nu sunt motivaţi pentru posturile-cheie.

- Înainte de alegeri aţi declarat presei din România că nu aveţi încredere în Lupu. Acum aveţi încredere deplină în el?- Acea afirmaţie am făcut-o la un moment anume şi am adus argumente în sprijinul ei. Spuneam că, dincolo de declaraţiile PDM, sunt necesare şi fapte. Dar, la etapa actuală, vedeţi că am semnat cu toţii actul de constituire a Alianţei, care sper că nu va fi distrusă din rea-voinţă sau interese înguste. Doar împreună putem să depăşim situaţia foarte critică din economie, sfera socială şi din celelalte domenii. Nu primim o moştenire stabilă, precum se lăuda Voronin, ci una foarte grea, care urmează să fie administrată cu pricepere, într-o solidaritate totală. Să lăsăm ca dl Lupu să infirme sau să confirme prin acţiuni, nu prin declaraţii, tot ceea ce se vorbeşte despre el.

- Citez din ultimul unterviu pe care l-aţi acordat pentru „Europa Liberă”: „Urmează să fim foarte atenţi la sugestiile pe care ni le dau sincerii noştri parteneri externi, dar să ne gândim la interesele cetăţenilor”. La ce parteneri şi la ce sugestii v-aţi referit?- E vorba de partenerii noştri occidentali, care au fost permanent alături de noi şi au avut o deschidere sinceră faţă de cetăţenii RM. Dincolo de declaraţiile Chişinăului oficial, comuniştii n-au avut capacitatea să administreze această situaţie în interesul cetăţenilor, să asigure un stat de drept, presă liberă, justiţie şi economie de piaţă funcţionale, drepturile şi libertăţile cetăţeneşti. Noi urmează să asigurăm aceste valori pentru a avea o deschidere şi mai largă în Occident şi pentru a asigura interesele cetăţenilor: libera circulaţie, asigurări şi protecţie pentru cei care muncesc în străinătate şi accesarea fondurilor externe pentru a ajusta infrastructura RM la standardele europene şi pentru a depăşi consecinţele crizei şi ale guvernării comuniste. Totodată, să fie clar: atenţie la sugestiile primite, vom acţiona numai în interesul naţional al RM, aşa cum am făcut-o şi după 5 aprilie. A fost greu, însă am oferit RM posibilitatea de a păşi pe un făgaş firesc, de a deveni un stat care oferă cetăţenilor săi libertate şi prosperitate.

- Liderii AIE se declară convinşi că cele opt voturi ale comuniştilor, necesare pentru alegerea preşedintelui, se vor găsi. Nu credeţi că s-ar putea repeta, în variantă inversă, scenariul de data trecută, când Tkaciuk afirma că vor găsi cu siguranţă mai multe voturi ale Opoziţiei?- Să nu facem comparaţii de genul ăsta. Eu nu-s Voronin şi colegii mei nu sunt Tkaciuk. La 5 aprilie am avut o fraudă electorală clară, urmată de evenimentele dramatice din 7 aprilie. Să fi discutat atunci cu Voronin, ar fi însemnat că negociem cu cei care au venit la guvernare prin fals şi au omorât oameni. Acum situaţia e alta - vom dialoga, dar fără a accepta condiţionări, şi vom asigura votarea preşedintelui nu prin şantaj, presiune sau corupere. E imposibil ca ei să nu voteze, căci lor le aparţine responsabilitatea directă faţă de situaţia social-economică din RM, ca să nu vorbim de alte aspecte. Comuniştii înţeleg prea bine că, provocând iarăşi anticipate, vor deveni un partid cu cel mult 20 de mandate. Şi conjunctura pe care o avem, inclusiv cea internaţională, îi va face să-şi dea voturile, fără să tensioneze şi mai mult societatea. De aceea vom avea preşedinte, dar şi guvern.

- Garantaţi că nu veţi accepta nicio condiţie pusă de PCRM?- Eu nu ştiu ce vor ei, dar nu va fi decizia mea, ci una comună, a AIE. Până acum, am decis categoric să nu le dăm niciun post în executiv şi nici în stat, cu excepţia funcţiilor din parlament, care, în mod normal, revin Opoziţiei.

- Înainte de alegeri, spuneaţi că îl veţi deferi pe Voronin justiţiei, dar acum presa scrie că i-aţi dat unele garanţii. Ce să înţelegem?- Jurnaliştii interpretează eronat unele declaraţii. Eu nu pot să-i dau garanţii lui Voronin, iar imunitatea nu este oferită de către o persoană, ci de lege şi în anumite condiţii. Fireşte, în procesul de dialog putem da anumite garanţii, dar nu personale, ci la nivel de partid sau de implementare a anumitelor procedee legislative, tehnice. Dar să fie clar pentru toată lumea că nu vom renunţa la dezideratul promovat de la crearea PLDM, precum că toţi cei care au încălcat legea în RM vor fi traşi la răspundere. Dacă Voronin a încălcat legea, şi acest lucru va fi probat în modul stabilit de lege, va răspunde şi el.

- Mai sus afirmaţi că guvernarea comunistă a ucis oameni. Deci nu vă îndoiţi că Voronin va face puşcărie? - Putem să ne aşteptăm şi la aceasta, dar să nu luăm ca bază declaraţiile politice. Eu am făcut mai multe declaraţii pe care mi le-am asumat şi pe care pot să le reiterez: că Voronin a uzurpat puterea în stat şi că el se face responsabil aproape de tot ce s-a întâmplat în RM în aceşti ani. Însă urmează ca acestea toate să fie instrumentate sub aspectul normei legale şi să fie calificate de instanţele abilitate.

- Pentru o anchetă corectă, e necesară şi o reformă capitală a Procuraturii şi a structurilor de forţă. Având în aceste instituţii şi colaboratori inculţi, corupţi, agresivi, ar putea să apară piedici în acest proces...- Noi cunoaştem foarte bine cum trebuie să funcţioneze instituţiile abilitate cu apărarea drepturilor şi libertăţilor omului, folosite în ultimii ani ca instrumente pentru a satisface poftele celor care au guvernat. Noi vom asigura o reformă care să aducă eficienţă în respectivele structuri. În plus, trebuie să separăm aceste instituţii şi fiecare să-şi aibă atribuţiile sale, căci altfel se formează o interdependenţă totală şi nu are cine pe cine sancţiona. În aceste instituţii sunt şi oameni conştincioşi. Pe alţii sistemul i-a impus să se comporte într-un anume fel, dar în momentul în care schimbările vor fi pe măsură, toţi îşi vor face serviciul aşa cum prevede legea.

- Se vehiculează şi ideea că organizatorii evenimentelor din 7 aprilie ar putea fi nu Voronin şi comuniştii, dar Lupu, Tkaciuk şi persoane din exterior, interesate în afacerile din RM. Puteţi asigura cetăţenii că toţi cei vinovaţi vor fi pedepsiţi?- Pot să reiterez că toate acele acţiuni au decurs într-o asemenea manieră, încât, la prima etapă, numai PCRM a tras foloase electorale. Sunt multe elemente care şi pentru mine ridică mari semne de întrebare, dar n-am să mă dedau speculaţiilor. Sunt puternic motivat ca adevărul să iasă la iveală, altminteri nu vom putea trăi liniştit, vom reveni la acele evenimente cu speculaţii şi insinuări. De aceea vom institui o comisie de anchetă parlamentară, cu participarea experţilor externi, iar apoi vom ieşi cu un raport amplu în faţa societăţii, în care vom arăta exact modul în care au decurs evenimentele, cine au fost scenariştii şi executanţii. Atunci, sigur, autorii dezmăţului vor fi sancţionaţi.

- Veţi porni o investigaţie şi referitor la metodele de acaparare a afacerilor de către Oleg Voronin?- Lucrul ăsta nu trebuie să-l facă politicienii, el va fi dictat de normele legale, în cadrul unor procese judiciare. Şi atunci când oamenii vor avea posibilitatea să-şi recapete înapoi proprietăţile, afacerile acaparate, o vor face.

- Dle Filat, având în vedere criza financiară şi situaţia economică a RM, guvernarea AIE va fi una de sacrificiu. Presa e unanimă vizavi de faptul că cea mai bună echipă este a PLDM. Dvs. aţi dat de înţeles că vă doriţi funcţia de şef al parlamentului, de ce nu vă asumaţi cel mai riscant post - cel de prim-ministru?- Nu va fi o guvernare de sacrificiu, ci una complicată, dar cu şanse foarte mari de a depăşi criza, având în vedere şi sprijinul internaţional care ni s-a asigurat. Cât priveşte funcţiile, guvernul va fi unul de coaliţie, iar guvernarea nu va fi la executiv, nici la parlament, nici la preşedinţie, ci în toate aceste instituţii. Din cabinet vor face parte şi reprezentanţii PLDM, care îşi vor asuma responsabilitatea în actul de guvernare. Dar cea mai mare responsabilitate şi-o va asuma cel care va conduce parlamentul. Oricât de capabil ar fi executivul, fără o majoritate parlamentară funcţională, nu va avea valoare.

- Cât de constructivă va fi conlucrarea în cadrul AIE, în condiţiile în care PDM îşi propune un parteneriat strategic cu Rusia şi rămânerea în CSI, iar PLDM şi PL au optat pentru aderarea RM la NATO? Oricum, o parte din alegătorii care au votat aceste partide vor rămâne dezamăgiţi.- Şi da, şi nu. Prezenţa noastră în CSI este una formală, această instituţie este una moartă în esenţă şi oferă doar posibilitatea unor întâlniri, pentru degustări de vinuri într-o ţară sau în alta. Este un angajament asumat de PDM, care la etapa actuală nu reprezintă pentru noi un impediment. În privinţa NATO, Constituţia prevede că suntem un stat neutru, iar schimbarea acestui statut poate fi realizată numai printr-un referendum naţional. Nu ne va opri nimeni să realizăm acest lucru, pe care l-am discutat şi în cadrul AIE. Până atunci, însă, avem nevoie şi de sprijinul mass-media, pentru a informa cetăţenii despre ceea ce înseamnă NATO şi de unde porneşte ostilitatea faţă de această instituţie. Indiferent de voinţa noastră, pot să vă spun că, în doi-trei ani, vom decide vizavi de opţiunea populaţiei asupra statutului RM. Alegerea nu ne aparţine nouă, dar cetăţenilor, care trebuie informaţi şi despre NATO, şi despre UE. Anume informarea cetăţenilior este determinantă în acest proces.

- Pe de altă parte, Rusia ar putea să menţină la nesfârşit conflictul transnistrean îngheţat. Cum va mai fi posibilă, în acest caz, reglementarea acestuia?- Rusia are interese nu numai în Transnistria, ci, în general, în RM, pentru a-şi menţine platforma de influenţă în această regiune foarte vulnerabilă pentru ea, dacă observăm evenimentele de ultimă oră din Ucraina. Dacă vorbim de parteneriatul strategic cu Rusia, nu înseamnă că vom avea cu ei relaţii în dezinteresul naţional. Vom purta o politică bazată pe norme de drept internaţional, pe angajamentele deja asumate de Rusia şi pe drepturile noastre, ca stat independent, suveran şi unitar. Vom face acest lucru, stând în poziţie de drepţi şi ne vom administra relaţiile cu demnitate. În consecinţă, urmează să reglementăm şi acest conflict, prin implementarea deciziilor adoptate între părţi până în prezent şi prin lansarea altora.

- Aţi mai aflat care au fost condiţiile pentru creditul de 500 mii dolari pe care Rusia s-a obligat să ni-l ofere?- Cu ambasadorul rus am vorbit, dar nu am ajuns la detalii. Urmează să aflăm condiţiile creditului şi, numai dacă merită, vom negocia.

- Unii experţi în economie au declarat că în septembrie ar putea să nu mai existe bani pentru achitarea salariilor şi a pensiilor. Vă rog să numiţi concret paşii pe care îi veţi întreprinde pentru relansarea economiei şi ieşirea din ciză.- Da, avem un deficit bugetar de 2,5 mlrd. lei, care până la sfârşit de an poate să ajungă la 6 mlrd., adică jumătate de miliard de dolari. Acesta nu poate fi depăşit decât prin suportul din afară. Am avut întâlniri în această privinţă cu reprezentanţii Băncii Mondiale, ai FMI şi ai Consiliului Europei în RM şi ei s-au arătat disponibili de a acorda sprijinul financiar necesar RM pentru următorul un an şi jumătate. Numai de la aceste trei instituţii vom primi circa 1,5 mlrd. dolari, cu care vom acoperi deficitul bugetar şi vom lansa investiţii de infrastructură mari. Vom beneficia şi de circa 500 mln. dolari în cadrul proiectului american „Provocările Mileniului”, pentru drumuri şi infrastructura adiţională. În plan intern, e necesară o reformă rapidă, prin demonopolizarea proceselor economice în RM, prin atragerea circuitului legal sub aspect fiscal a tuturor activităţilor şi prin întărirea unei discipline fiscale în RM. Vom avea discuţii sincere cu mediul de afaceri, pentru ca salarile să nu fie plătite în plic, dar oficial. Astfel va fi suplinit Fondul Social necesar pentru achitarea pensiilor, iar lefurile bugetarilor vor fi asigurate din bugetul de stat, prin micşorarea deficitului, dar cu perspectivă de creştere.

- Adică pensiile şi salariile se vor plăti oricum? - Eu sunt sigur că avem capacitatea de a asigura oamenii cu salarii, pensii şi, în general, cu asistenţa socială, pe care o vor avea în premieră. Este meritul cetăţenilor pentru munca lor, nu al guvernării sau al unei singure persoane, precum s-a insistat până în prezent.

- Aş vrea să-mi răspundeţi DA sau NU. Va semna RM tratatele de bază şi de frontieră cu România?- Nu vreau să discut despre denumirea acestor documente, dar, până la urmă, acestea sunt actele necesare pentru a scăpa odată şi pentru totdeauna de speculaţile românofobe comuniste şi pentru a debloca o relaţie de perspectivă între RM şi România. În baza comunităţii noastre de cultură, tradiţie şi limbă, urmează să avem o relaţie specială cu România, care ne va servi ca locomotivă pentru aderarea la UE.

- Dle Filat, există o modă în politica de la noi. Când sunt în opoziţie, politicienii susţin presa care critică Puterea, iar când vin la putere, îi bagă pumnul în gură. Cum veţi proceda dvs. cu jurnaliştii care până astăzi v-au susţinut, iar mâine vă vor critica?- În activitatea mea politică, am avut parte de o atenţie deosebită din partea presei. Am fost şi criticat, şi susţinut. Cu unii am avut aceleaşi idei şi am urmărit acelaşi scop. Sunt de accord că actul de guvernare trebuie să aibă parte de o monitorizare foarte strictă şi, atunci când cel care guvernează greşeşte, urmează să fie atenţionat şi criticat. Un sistem funcţional există numai cu o presă liberă, care spune lucrurilor pe nume, obiectiv, şi îi mobilizează pe guvernanţi. Indiferent dacă am fost sau nu într-o acţiune comună în demontarea regimului comunist, e necesar ca presa să fie în continuare la fel de atentă la actul de guvernare.

- Constantin Starîş, bunăoară, a susţinut toţi preşedinţii RM, dar numai atâta timp cât se aflau la putere. Dacă va încerca să conlucreze şi cu dvs., veţi accepta? - Starîş n-a fost niciodată cu cineva, pe el l-au avut permanent cei de la putere. Starîş nu e decât un killer, care îndeplineşte anumite sarcini. Numai unul ca el, probabil, poate să accepte un asemenea rol. Vă asigur că eu n-am nevoie de killer, nici de pază de corp. Eu am capacitatea să-mi transmit singur mesajele şi am deplină încredere în calităţile jurnaliştilor din RM. Unii pot să fie critici faţă de mine, alţii pot să înţeleagă ceea ce promovez. Asta şi este concurenţa, iar oamenii aleg ce e mai bun.

- Va fi pedepsit Starîş pentru filmul „Atac asupra Moldovei”?- Tot legea va stabili, dar cu certitudine vom cere şi noi în instanţă sancţionarea celor care au distorsionat evenimentele din 7 aprilie, aducând acuze grave şi un prejudiciu moral enorm cetăţenilor.

- Care va fi soarta posturilor municipale „Euro TV” şi „Antena C”, privatizate în mod ilegal de către PPCD şi, respectiv, PCRM? - Prin judecată, urmează să le întoarcem minicipialităţii, fiindcă de acolo au fost luate. Ulterior, municipalitatea va decide, deşi eu nu cred că aceasta trebuie să aibă posturi de radio şi televiziune. Mai degrabă, printr-un proces public, ele ar trebui tranformate în posturi publice sau privatizate în mod legal.

- Aţi spus că n-aveţi nevoie de gardă de corp. Veţi renunţa la bodyguarzi, dacă veţi ajunge spicher?- N-am nevoie. Crede-mă, n-am ajuns să mă gândesc la asemenea lucruri. Prea mult am avut de îndurat şi de luptat în toată perioada asta, dar nu m-am plâns niciodată. Mi-am asumat această activitate, am mers şi voi mege în continuare cu capul sus şi nu voi permite numănui să mă îngenuncheze. Eu nu am de ce să mă tem. Am avut marele noroc ca, de foarte tânăr, să am multă putere, după care brusc am pierdut-o. Aşa am înţeles că funcţiile sunt trecătoare şi că din urma ta rămâne numai ceea ce faci.

 
comments powered by Disqus
Prima / Interviuri / Vlad Filat: „Nu vom fi o guvernare de sacrificiu”. Timpul. 17.08.2009.
Adresa
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova


Tel.: +373-22-224430, 210986
Fax:
+373-22-210986, 233950 office@ape.md
Noutăţi  |  Analize  |  Opinii/Comentarii  |  Interviuri  |  Declaraţii  |  Documente  |  Conferinţe  |  Studii  |  Evenimente  |  UE - problematica transnistreana  |  Multimedia  |  APE în MassMedia  |  Friedrich Ebert Stiftung  |  Proiecte  |  Negociatori europeni
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate

Acest site a fost elaborat si lansat cu sprijinul Ambasadei Marei Britanii in Republica Moldova
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
O soluţie Trimaran
Vizitatori: 650963
ultima actualizare: 23.01.2018