Rom Eng
Benzi RSS
Prima / Interviuri / Interviu cu Vlad Spânu: Priorităţi ale dialogului moldo-american. Radio Europa Liberă. 19.01.2010.
Interviu cu Vlad Spânu: Priorităţi ale dialogului moldo-american. Radio Europa Liberă. 19.01.2010.
Versiune tipar
19.01.2010

Premierul Vlad Filat, însoţit de miniştrii de externe, economie şi agricultură, începe astăzi o vizită de 4 zile în Statele Unite. Agenda vizitei se anunţă a fi una foarte încărcată. În prima zi, delegaţia se va afla la New-York, unde va fi primită de secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban-Ki-Moon, iar seara va pleca în capitala statului Carolina de Nord, unde a doua zi va fi semnat un memorandum de colaborare.

Şi tot miercuri, delegaţia moldoveană va pleca spre Washington, unde în următoarele două zile are programate numeroase întâlniri şi discuţii în Congresul american, la Departamentul de Stat, Agenţia pentru Dezvoltare a Statelor Unite (USAID), la sediile Băncii Mondiale şi a Fondului Monetar Internaţional, în Comisia Helsinki pentru Drepturile Omului, la Fondul german Marshall, şi Muzeul Holocaustului, cu care, între altele fie spus, Arhiva de Stat a Moldovei va semna un acord de colaborare.

Dar evenimentul cel mai aşteptat probabil va fi întrevederea cu secretarul de stat Hillary Clinton, cu care premierul moldovean va semna acordul privind sprijinul financiar nerambursabil în valoare de peste 250 de milioane de dolari în cadrul programului Provocările Mileniului destinat reabilitării unor drumuri şi a sistemului de irigaţie din Republica Moldova.

Obiectivele vizitei par să fie multe, deci, spunea şi aseară într-un interviu pentru Europa Liberă ministrul moldovean de externe, Iurie Leancă, dar cel mai important este că această vizită ar urma să pună începutul unui parteneriat strategic în relaţia cu Statele Unite.

L-am întrebat pe invitatul ediţiei de astăzi analistul politic de la Washington Vlad Spânu, preşedinte al Fundaţiei Moldova din caipata americană ce crede el despre intenţia guvernului de a dezvolta un parteneriat strategic cu Statele Unite, având deja unul cu Federaţia Rusă?

Europa Liberă: Dle Spânu, ce credeţi despre intenţia guvernului de a dezvolta un parteneriat strategic cu Statele Unite, având deja unul cu Federaţia Rusă?

Vlad Spânu: Eu cred că guvernul de la Chişinău este în situaţia când poate să-şi aleagă un parteneriat cu cine crede el de cuviinţă şi nu ar trebui să fie o gelozie din partea nimănui. Politica externă se bazează pe politicile interne şi orientarea care este în fiecare ţară. Vizavi de orientarea pro Rusia sau SUA, eu nu cred că este o problemă, fiindcă cu fiecare ţară, Rusia sau SUA, Ucraina sau România, Republica Moldova îşi are priorităţile sale în dialog. De exemplu, cu Rusia este altă prioritate în dialog, în special în ceea ce ţine de problema economică şi problema transnistreană, cu SUA însă este altceva, la fel şi cu România.

Europa Liberă: Care ar putea să fie aceste priorităţi în dialogul cu SUA, ce domenii Republica Moldova ar putea să mizeze pe sprijinul american în rezolvarea problemelor sale interne?

Vlad Spânu: Eu cred că vizita poartă două caractere, unul simbolic, de a arăta că SUA este un partener strategic şi al doilea este caracterul de substanţă al acestei vizite. Sunt câteva priorităţi pe care le-aş vedea eu, în care Moldova ar putea să-şi dezvolte relaţiile cu SUA, în primul rând este vorba de nişte consultări politice, sau obţinerea sprijinului politic din partea SUA şi a coordonării pe plan extern. O altă prioritatea ar putea fi atragerea investiţiilor de capital american în economia Republicii Moldova, soluţionarea conflictului transnistrean, consultări în domeniul militar, care deja au început cu vizita ministrului apărării săptămâna trecută, şi asistenţa tehnică pe care Republica Moldova o primeşte prin acest pachet de la Corporaţia Provocările Mileniului, pentru care, de fapt, şi prim-ministrul vine să semneze memorandumul cu guvernul SUA.

Europa Liberă: Este vorba de un ajutor nerambursabil în valoare de peste 250 de milioane de dolari, memorandumul va si semnat înpre premierul Vlad Filat şi secretarul american de stat Hilary Clinton. Dar aţi pomenit de eventualele investiţii de capital american în Republica Moldova. Ce ar trebui să facă Republica Moldova ca aceste potenţiale investiţii să se realizeze?

Vlad Spânu: Republica Moldova în primul rînd trebuie să arate lumii întregi şi oamenilor de afaceri din SUA că este o ţară stabilă, politicile ei sunt pro bussines iar capitalul străin este bine-venit. Acesta este mesajul politic principal. A doua categorie de probleme pe care trebuie să le rezolve Moldova este să expună în exterior foarte clar ce fel de proiecte sunt prioritare pentru Republica Moldova ca ţară, să formuleze aceste proiecte şi să vină să le prezinte cercurilor oamenilor de afaceri din SUA.

Europa Liberă: Ştiu că dvs sunteţi animatorul cercului de prieteni ai Moldovei la Washington şi organizaţi o întâlnire a acestora cu delegaţia moldoveană în prima zi a aflării acesteia la Washington.

Vlad Spânu: În prima zi noi vom avea o discuţie cu grupul de prieteni ai Moldovei la Washington şi cu delegaţia în care sunt oameni de valoare din cadrul Societăţii Civile de aici de la Washington, foşti reprezentanţi ai Guvernului, care au lucrat în administraţiile precedente, ambasadori americani şi vrem să avem o discuţie, să spunem cum vedem noi lucrurile şi să spunem ce ar trebui să facă Republica Moldova, care ar trebui să fie priorităţile şi cum să se angajeze în acest parteneriat strategic cu SUA.

 
comments powered by Disqus
Prima / Interviuri / Interviu cu Vlad Spânu: Priorităţi ale dialogului moldo-american. Radio Europa Liberă. 19.01.2010.
Adresa
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova


Tel.: +373-22-224430, 210986
Fax:
+373-22-210986, 233950 office@ape.md
Noutăţi  |  Analize  |  Opinii/Comentarii  |  Interviuri  |  Declaraţii  |  Documente  |  Conferinţe  |  Studii  |  Evenimente  |  UE - problematica transnistreana  |  Multimedia  |  APE în MassMedia  |  Friedrich Ebert Stiftung  |  Proiecte  |  Negociatori europeni
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate

Acest site a fost elaborat si lansat cu sprijinul Ambasadei Marei Britanii in Republica Moldova
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
O soluţie Trimaran
Vizitatori: 647641
ultima actualizare: 23.01.2018