Rom Eng
Benzi RSS
Prima / Noutăţi / Preşedintele Nicolae Timofti a cerut la ONU retragerea trupelor ruseşti. Radio Europa Liberă. 27.09.2012.
Preşedintele Nicolae Timofti a cerut la ONU retragerea trupelor ruseşti. Radio Europa Liberă. 27.09.2012.
Versiune tipar
27.09.2012

În primul discurs ţinut la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, care are loc la New York, preşedintele Nicolae Timofti a vorbit pe larg despre conflictul transnistrean şi modalităţile existente de soluţionare a acestuia. Ileana Giurchescu rezuma ideile principale:
 
„Mesajul nostru este clar: 20 de ani sunt suficienţi pentru a depăşi problemele trecutului şi a venit momentul să construim un viitor comun...”, Timofti a declarat că intenţiile Chişinăului în această privinţă sunt ferme, reintegrarea ţării şi un viitor european comun.
 
„Regiunea transnistreană trebuie să primească un statut special în cadrul Republicii Moldova, care să dea regiunii un nivel acceptabil de autoguvernare”, a mai declarat preşedintele, precizând că orice soluţie politică se va baza pe principiul integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.
 
În acest context, preşedintele a cerut modificarea sistemului de menţinere a păcii într-un civil, singurul capabil să mărească încrederea între cele două maluri ale Nistrului. Şi a cerut retragerea trupelor ruseşti, aflate pe teritoriul Republicii Moldova fără aprobarea ţării gazdă.
 
Desigur, Nicolae Timofti a prezentat în deschiderea discursului, priorităţile actuale ale guvernului de la Chişinău: domnia legii, reforma sistemului juridic, combaterea corupţie şi în ultimă instanţă, aderarea la Uniunea Europeană. Modernizarea economiei şi reintegrarea ţării rămân de asemeni  priorităţi ale actualei guvernări, a mai declarat Timofti.
 
Partea finală a discursului s-a axat pe cooperarea dintre ONU şi organizaţii regionale şi poziţia Republicii Moldova faţă de diverse planuri ale Naţiunilor Unite.
 
În acest context, Nicolae Timofti a anunţat că ţările din GUAM (Georgia, Ucraina, Azerbaidjan şi Republica Moldova) doresc o adâncire a cooperării cu Naţiunile Unite.
 
Mai mult, în cadrul procesului de restructurare a Consiliului de Securitate ONU, ţările din GUAM vor propune ca grupul ţărilor est-europene să primească un loc nepermanent.
 
În încheierea discursului, Timofti a declarat că Republica Moldova împărtăşeşte aspiraţiile ONU de a combate traficul de arme şi oameni, de a garanta respectarea drepturilor omului şi o dezvoltare economică  durabilă, care să şină cont de problemele de mediu.

 
comments powered by Disqus
Prima / Noutăţi / Preşedintele Nicolae Timofti a cerut la ONU retragerea trupelor ruseşti. Radio Europa Liberă. 27.09.2012.
Adresa
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova


Tel.: +373-22-224430, 210986
Fax:
+373-22-210986, 233950 office@ape.md
Noutăţi  |  Analize  |  Opinii/Comentarii  |  Interviuri  |  Declaraţii  |  Documente  |  Conferinţe  |  Studii  |  Evenimente  |  UE - problematica transnistreana  |  Multimedia  |  APE în MassMedia  |  Friedrich Ebert Stiftung  |  Proiecte  |  Negociatori europeni
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate

Acest site a fost elaborat si lansat cu sprijinul Ambasadei Marei Britanii in Republica Moldova
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
O soluţie Trimaran
Vizitatori: 653069
ultima actualizare: 23.01.2018