Rom Eng
Benzi RSS
Prima / Noutăţi / 8 state din UE au semnat pentru promovarea regimului liberalizat de vize cu Moldova. Info-Prim Neo. 15.10.2012.
8 state din UE au semnat pentru promovarea regimului liberalizat de vize cu Moldova. Info-Prim Neo. 15.10.2012.
Versiune tipar
15.10.2012

România prezintă, luni, 15 octombrie, la Luxemburg, la reuniunea miniştrilor europeni de externe, o scrisoare de sprijin pentru avansarea Republicii Moldova în dialogul cu UE privind liberalizarea vizelor. Scrisoarea, iniţiată de statul vecin, a fost semnată de miniştrii de externe din Bulgaria, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Slovacia şi Cehia.

Portalul românesc ziare.com informează că documentul, care va fi prezentat de către ministrul de externe român, Titus Corlăţean, menţionează că Republica Moldova şi-a consolidat în 2012 poziţia de lider în cadrul Parteneriatului Estic, iar autorităţile de la Chişinău au realizat progrese constante în vederea îndeplinirii aspiraţiilor europene.

Scrisoarea face referire la progresele obţinute de Republica Moldova atât în negocierile privind Acordul de Asociere cu UE, cât şi în ceea ce priveşte Acordul de Liber Schimb şi insistă pe determinarea Chişinăului de a pune în aplicare reformele din Planul de Acţiune pentru liberalizarea vizelor. Progresele Moldovei în această privinţă au fost deja reflectate în ultimul raport al UE privind Politica de Vecinătate, la Consiliul de Cooperare UE-Republica Moldova, precum şi la reuniunea ministerială a Parteneriatului Estic, din luna iulie, se arată în document.

În scrisoare se mai spune că autorităţile de la Chişinău au luat decizii importante şi dificile pentru modificarea legislaţiei, unele chiar fără precedent în regiune. În consecinţă, miniştrii europeni de externe consideră că este important ca UE să dea un semnal clar şi să lanseze cea de-a doua fază pentru evaluarea recomandărilor din Planul de Acţiune privind liberalizarea vizelor cu Republica Moldova. Oficialii statelor europene consideră că recunoaşterea progreselor incontestabile ale Republicii Moldova va reprezenta un impuls pentru continuarea reformelor ţării şi va folosi drept un exemplu pentru celelalte ţări din Parteneriatul Estic.
 

 
comments powered by Disqus
Prima / Noutăţi / 8 state din UE au semnat pentru promovarea regimului liberalizat de vize cu Moldova. Info-Prim Neo. 15.10.2012.
Adresa
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova


Tel.: +373-22-224430, 210986
Fax:
+373-22-210986, 233950 office@ape.md
Noutăţi  |  Analize  |  Opinii/Comentarii  |  Interviuri  |  Declaraţii  |  Documente  |  Conferinţe  |  Studii  |  Evenimente  |  UE - problematica transnistreana  |  Multimedia  |  APE în MassMedia  |  Friedrich Ebert Stiftung  |  Proiecte  |  Negociatori europeni
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate

Acest site a fost elaborat si lansat cu sprijinul Ambasadei Marei Britanii in Republica Moldova
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
O soluţie Trimaran
Vizitatori: 652433
ultima actualizare: 23.01.2018