Rom Eng
Benzi RSS
Prima / Noutăţi / Moldova trebuie să îndeplinească până în vară 3 sarcini de pe agenda europeană, viceministru. Info-Prim Neo. 10.10.2012.
Moldova trebuie să îndeplinească până în vară 3 sarcini de pe agenda europeană, viceministru. Info-Prim Neo. 10.10.2012.
Versiune tipar
10.10.2012

Republica Moldova urmează să finalizeze până în vara anului 2013 negocierile privind Acordul de asociere, Acordul de instituire a Zonei de Liber Schimb, Aprofundat şi Cuprinzător cu UE şi să încheie implementarea fazei a II-a Planului privind liberalizarea regimului de vize. Acestea constituie trei repere de bază pe agenda integrării europene şi au fost menţionate în cadrul unor audieri în Comisia politică externă şi integrare europeană a Parlamentului.

Viceministrul afacerilor externe şi integrării europene, Natalia Gherman, a declarat că cele trei priorităţi urmează să fie realizate până în vara anului viitor, ca mai apoi Comisia Europeană să constate progresele obţinute şi să recomande Consiliului şi Parlamentului European, în cadrul Summitului Parteneriatului Estic din noiembrie 2013, trecerea la următoarea etapă în relaţiile moldo-comunitare.

Natalia Gherman a menţionat că Republica Moldova respectă dinamica şi ritmul negocierilor pe care şi le-a propus. Totodată, viceministrul a specificat că autorităţile trebuie să considere o prioritate actele normative care se referă la toate etapele parcursului european. La fel, autorităţile trebuie să pună accentul pe monitorizarea implementării pachetului de legi adoptat până în prezent.

Viceministrul a menţionat că în luna septembrie a avut loc cea de-a 12-a rundă de negocieri pentru Acordul de asociere, în cadrul căreia majoritatea capitolelor din proiect au fost provizoriu încheiate. Natalia Gherman a apreciat că această rundă a fost una de succes pentru Republica Moldova. Următoarea va avea loc în luna noiembrie curent, la Bruxelles. În cadrul discuţiilor urmează să fie abordate capitole ce ţin de justiţie, libertate şi securitate, prevederile generale dar şi preambulul acordului.

Natalia Gherman a remarcat că în acest an Republica Moldova a fost vizitată de mai multe oficialităţi europene importante – comisari europeni, preşedinţii celor mai importante grupuri politice din Parlamentul European, vicepreşedintele Băncii Europene pentru Investiţii şi alţi oficiali. Până la sfârşitul anului, la Chişinău va sosi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, ceea ce, potrivit viceministrului, reprezintă o continuare firească a agendei europene şi a dialogului stabilit între Republica Moldova şi instituţiile europene.

 
comments powered by Disqus
Prima / Noutăţi / Moldova trebuie să îndeplinească până în vară 3 sarcini de pe agenda europeană, viceministru. Info-Prim Neo. 10.10.2012.
Adresa
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova


Tel.: +373-22-224430, 210986
Fax:
+373-22-210986, 233950 office@ape.md
Noutăţi  |  Analize  |  Opinii/Comentarii  |  Interviuri  |  Declaraţii  |  Documente  |  Conferinţe  |  Studii  |  Evenimente  |  UE - problematica transnistreana  |  Multimedia  |  APE în MassMedia  |  Friedrich Ebert Stiftung  |  Proiecte  |  Negociatori europeni
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate

Acest site a fost elaborat si lansat cu sprijinul Ambasadei Marei Britanii in Republica Moldova
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
O soluţie Trimaran
Vizitatori: 652915
ultima actualizare: 23.01.2018