Rom Eng
Benzi RSS
Prima / Noutăţi / Deputat german: Oamenii vor o guvernare preocupata de problemele cetățenilor, nu de ambiții personale. Lina Grâu pentru Europa.md. 07.03.2013.
Deputat german: Oamenii vor o guvernare preocupata de problemele cetățenilor, nu de ambiții personale. Lina Grâu pentru Europa.md. 07.03.2013.
Versiune tipar
07.03.2013

Liderii partidelor din coaliția de guvernare de la Chișinău trebuie să se așeze la o masă de negocieri și să depășească divergențele care există între ei, și asta mai ales pentru că oamenii de rând din această țară vor să vadă o guvernare preocupată de problemele cetățenilor, și nu una care se ceartă din ambiții personale, a declarat miercuri la Chișinău președintele Comisiei pentru afaceri europene din Bundestagul Germaniei, Gunther Krichbaum.

”Impresia mea a fost că actuala criză nu se datorează unor divergențe obiective, ci unor probleme personale dintre acești lideri”, a declarat oficialul german, care, în cadrul vizitei sale la Chișinău, s-a întâlnit zilele trecute cu liderii partidelor din coaliția de guvernare. ”Tocmai de aceea cred că ei ar trebui să se închidă într-o încăpere cu ușile și ferestrele închise și să negocieze acolo până vor identifica o soluție, fără ca neapărat aceste discuții să ajungă și în presă. În urma unor alegeri anticipate, foarte nedorite, în Parlament se pare că vor ajunge exact aceleași forțe politice, care oricum vor trebui să negocieze o coaliție, însă după ce țara va pierde foarte mult timp și resurse. Așa că e mai bine să o facă acum”, a declarat Gunther Krichbaum.

Vizita președintele Comisiei pentru afaceri europene din Bundestag are loc în condițiile în care Guvernul Alianței pentru Integrare Europeană a fost demis, marți, cu votul opoziției comuniste susținute de una din componentele Alianței – Partidul Democrat și de câțiva deputați neafiliați. PD a acordat vot de neîncredere Guvernului Filat după ce Partidul Liberal Democrat al primului ministru a declarat pe 13 februarie că se retrage din acordul de constituire a AIE iar ulterior a votat împreună cu comuniștii desființarea funcției de prim-vicepreședinte al Parlamentului, ocupată de prim-vicepreședintele PD, Vladimir Plahotniuc.
 
Deputatul german a făcut apel către liderii coaliției să găsească cât mai repede o soluție pentru depășirea crizei guvernamentale, în așa fel încât să nu aibă de suferit cursul reformelor și parcursul european al Republicii Moldova. ”Ne pare foarte rău că s-a ajuns în situația actuală. Primul ministru Vlad Filat a avut un aport important în calea pro europeană a Republicii Moldova și a fost un partener de încredere la Berlin. Sperăm că forțele pro-europene vor găsi o soluție pentru a continua parcursul european al țării”, a declarat deputatul german. Acesta a mai spus că primul ministru Vlad Filat a avut un rol-cheie în organizarea anul trecut a vizitei cancelarului german Angela Merkel la Chișinău.

Potrivit lui, mersul negocierilor pe Acordul de Asociere și Acordul de Liber Schimb cu UE nu a fost afectat de actuala criză de la Chișinău. Ultima rundă a acestor discuții ar urma să aibă loc în câteva zile la Bruxelles. La summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius din toamnă documentele vor fi, cel mai probabil, parafate și nu semnate cum se anunța anterior, dar asta doar din cauza unor probleme tehnice interne ale Comisiei Europene – de redactare, traducere și definitivare a documentului, a precizat oficialul de la Berlin. 

Președintelui Comisiei pentru politică externă din Parlamentul de la Chișinău, Igor Corman, a precizat că Acordul de Asociere are peste 1300 de pagini, dintre care partea politică are în jur de 300 pagini, iar cea economică – peste 1000. ”Trebuie parafată fiecare pagină în parte. Plus traducerea și redactarea. Deci e un volum de muncă imens. Iar faptul că documentul va fi parafat la Vilnius va porni procesul de adoptare a acestui document și nu e nicio problemă dacă acest proces se va încheia câteva luni mai târziu”, a precizat Igor Corman.

Președintele Comisiei pentru afaceri europene din Bundestagul Germaniei, Gunther Krichbaum, a mai subliniat și faptul că nesemnarea Acordului de Asociere la Vilnius nu înseamnă o repunere a Republica Moldova ”la pachet” cu Ucraina în procesul de aderare la UE – fiecare va avea ritmul său, în funcție de progresele pe care le realizează. ”Cât de rapid va fi parcursul european al Republicii Moldova este decizia voastră. Noi ne dorim un parcurs rapid al reformelor, pentru că acest lucru va fi util oamenilor. Nu ar fi foarte bine dacă aceasta criză nu va fi rezolvată rapid, pentru că dacă se dorește un parcurs european rapid nu văd altă soluție decât actuala coaliție de guvernare”, a mai declarat oficialul de la Berlin.

Președintele Comisiei pentru afaceri europene din Bundestag a mai subliniat că în cazul în care Republica Moldova se va angaja și în continuare pe calea europeană Germania va susține acest parcurs, la fel ca și proiectele care vor fi inițiate de Chișinău.

 
comments powered by Disqus
Prima / Noutăţi / Deputat german: Oamenii vor o guvernare preocupata de problemele cetățenilor, nu de ambiții personale. Lina Grâu pentru Europa.md. 07.03.2013.
Adresa
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova


Tel.: +373-22-224430, 210986
Fax:
+373-22-210986, 233950 office@ape.md
Noutăţi  |  Analize  |  Opinii/Comentarii  |  Interviuri  |  Declaraţii  |  Documente  |  Conferinţe  |  Studii  |  Evenimente  |  UE - problematica transnistreana  |  Multimedia  |  APE în MassMedia  |  Friedrich Ebert Stiftung  |  Proiecte  |  Negociatori europeni
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate

Acest site a fost elaborat si lansat cu sprijinul Ambasadei Marei Britanii in Republica Moldova
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
O soluţie Trimaran
Vizitatori: 650106
ultima actualizare: 23.01.2018