În ultimele săptămâni chestiunea ambasadorilor este în atenţia opiniei publice şi acest lucru este pe deplin explicabil. De mai bine de 6 luni, Republica Moldova nu are ambasadori în mai multe capitale ale statelor partenere. Printre aceste capitale se numără Washington, Bruxelles, Londra, Paris, Berlin, Madrid, Lisabona, Budapesta, Praga, Stockholm, Sofia, Varşovia, Viena, Vilnius, Beijing, Ankara, Kiev, Minsk, Bacu, Tel-Aviv, iar la Bucureşti nu avem ambasador de mai bine de un an. Majoritatea ambasadorilor sunt numiţi, de asemenea, prin cumul şi în alte state. Prin urmare, numărul statelor partenere unde ţara noastră nu este reprezentată de ambasadorii săi este cu mult mai mare.
În tot acest răstimp, Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) nu a reuşit să soluţioneze această problemă, iar opinia publică a fost hrănită cu zvonuri şi promisiuni că noii ambasadori vor fi numiţi după sărbătorile de Paşti, ne specificând, însă, după care Paşti, cel moldovenesc sau grecesc.
Toată această tevatură politică în jurul numirii noilor ambasadori are, se pare, şi consecinţe pozitive, recent ministerul de externe ne-a comunicat că bugetul ţării a economisit 200 mii Euro pe seama ambasadorilor moldoveni. Acest succes a trecut, practic, neobservat de către opinia publică şi aceasta în ciuda faptului că trăim în condiţii de austeritate economică. Risc să presupun că această indiferenţă se datorează faptului că diplomaţia nu este un domeniu pe care merită să faci economii, ci dimpotrivă trebuie sa investeşti resurse financiare corespunzătoare, dacă doreşti să ai un serviciu diplomatic modern, profesionist, motivat şi eficient. În caz contrar, vom continua să trimitem negociatorii noştri la Bruxelles pe banii Suediei, aşa cum se întâmplă în prezent. Altfel spus, politicienii noştri vor în continuare să facem diplomaţie bună, dar cu bani puţini sau, în cel mai bun caz, pe banii UE. Printre altele, această ştire a ministerului de externe poate inspira unele partide din opoziţie să ceară suspendarea Parlamentului până la alegerile următoare pentru a face economii la buget. Practicile bune, după cum ştim, sunt extrem de molipsitoare….
Adevărul e că, amânând la nesfârşit tăierea nodului gordian în chestiunea ambasadorilor, AIE şi-a făcut un mare deserviciu de imagine, atât pe plan intern, cât şi extern. Incapacitatea AIE de a conveni într-o perioadă rezonabilă de timp asupra listei ambasadorilor a accentuat, odată în plus, tendinţele nefaste din interiorul Alianţei. Indiferent de argumentele plauzibile care s-ar aduce pentru a justifica tergiversarea luării unei decizii consensuale, atât propriii cetăţeni, cât şi partenerii extern au acum un motiv în plus să pună la îndoială capacitatea AIE de a implementa reforme serioase, care în continuare sunt în regim de stand-by. Se pare că, deocamdată, Alianţa nu realizează că reuniunea donatorilor de la Bruxelles, din 24 martie 2010, a constituit apogeul maxim al „Lunii de Miere”, ce a durat mai mult de jumătate de an între Moldova şi partenerii săi occidentali, în particular UE.
De acum încolo, însă, urmează viaţa reală. Or, după cum se spune pe la noi, luna de miere este mau dulce decât viaţa de zi cu zi în cuplu. UE şi ceilalţi parteneri sunt în aşteptarea îndeplinirii reformelor asumate şi promise solemn de actuala guvernare la 24 martie, la Bruxelles. Răbdarea UE nu este fără margini. Rezultatele sau insuccesele AIE în implementarea promisiunilor făcute vor avea un impact direct asupra deschiderii şi receptivităţii UE faţa de Republica Moldova. Cu regret, însă, aşteptările noastre şi ale partenerilor externi cu privire la capacitatea AIE de a implementa reforme într-un ritm susţinut vor rămâne în sfera pesimismului atâta timp cât Alianţa va continua să demonstreze incapacitatea sa de a soluţiona probleme tehnice minore, precum este chestiunea ambasadorilor. Dacă această tendinţă va continua, mai ales, pe fundalul existentelor probleme economice şi a hărţuirii permanente din partea PCRM, AIE riscă să fie învinuită de impotenţă instituţională şi managerială cronică.
Pe de altă parte, ceaţa profundă în care este învăluit procesul de selectare şi numire a ambasadorilor alimentează, volens-nolens, percepţia larg răspândită că lipsa de transparenţă în luarea deciziilor a devenit o normă fatidică în interiorul AIE. La aceasta se adaugă şi lipsa unei comunicări deschise, prompte şi constante cu proprii cetăţeni indiferent de opţiunea lor politică. De fapt, se creează impresia că zvonurile au devenit mijlocul predilect de informare a societăţii despre deliberările quasi-secrete din cadrul AIE. Permanentizarea acestor realităţi este extrem de periculoasă pentru că poate duce la înstrăinarea treptată a AIE de societate. Este îngrijorător faptul că, tot mai des, AIE este perceputa mai curând ca o mezalianţă între patru lideri ambiţioşi, un fel de quatro-umvirat, şi nu ca o alianţă solidă între patru partide politice.
Totodată, modul în care decurge procesul de selectare a ambasadorilor vorbeşte despre ritmul lent al reformării serviciului nostru diplomatic. Venirea la conducerea ministerului de externe a lui Iurie Leancă, unul dintre cei mai buni diplomaţi pe care îi are în prezent Republica Moldova, a imprimat dinamism, inteligenţă, coerenţă şi predictibilitate politicii noastre externe. Iurie Leancă a propus, de asemenea, idei inovatoare şi îndrăzneţe de reformare a diplomaţiei moldoveneşti, cum ar fi: profesionalizarea funcţiei de ambasadori; promovarea ierarhică pe criterii meritocratice şi nu de nepotism, cumătrism, nănăşism, rudenie sau algoritm politic; atestarea riguroasă a personalului din cadrul ministerului pentru a verifica compatibilitatea cunoştinţelor şi experienţei lor cu funcţia deţinută; sau angajarea în cadrul serviciului diplomatic doar prin concurs public.
Punerea în aplicare a propunerilor enunţate de Iurie Leancă poate schimba calitativ imaginea şi conţinutul intern, uman, intelectual şi moral, al diplomaţiei noastre. Cu părere de rău, trebuie să recunosc, însă, că aceste idei curajoase pot rămâne simple idealuri, atâta timp cât AIE nu are o strategie şi un plan de acţiuni de reformare a birocraţiei din cadrul administraţiei centrale, inclusiv, din ministerul de externe. Recentul caz de corupţie pasivă din cadrul ministerului de externe, dacă se confirmă, aruncă o umbră de îndoială asupra calităţii procesului de atestare a diplomaţilor din interiorul instituţiei, proces care a avut loc la începutul acestui an sub supravegherea aceloraşi diplomaţi supuşi examinării.
Reformarea birocraţiei din interiorul ministerului este condiţia esenţială a succesului procesului de reformare a serviciului diplomatic demarat de Iurie Leancă. Eventualul eşec în această direcţie vă permite aceleiaş birocraţii, care s-a simţit bine şi pe timpul precedentului ministru de externe, să preia iniţiativa, să deturneze procesul de reforme, să corupă şi pervertească ideile lui Leancă după bunul său plac şi interesele sale corporative. De aceea, ar fi judicios de organizat o nouă examinare serioasa a diplomaţilor de către un juriu imparţial compus din reprezentanţii ministerului de externe, preşedinţiei, parlamentului, societăţii civile şi lumii academice. Numai după o astfel de atestare, diplomaţii ar urma să aibă dreptul să pretindă la avansarea lor pe scară ierarhică, să aibă dreptul moral să examineze pe subalternii lor sau pe eventualii candidaţi externi la funcţiile vacante din minister.
Principul examinării imparţiale trebuie să fie aplicat atât actualilor diplomaţi, cât şi candidaţilor externi. Atâta timp cât acest lucru nu va fi realizat, actualii diplomaţi pur şi simplu nu au dreptul moral să examineze pe alţii, mai ales pe foştii lor colegi care au avut curajul să părăsească ministerul de externe în timpul guvernării comuniste pentru că nu au fost de acord cu politica externă de atunci şi nici cu realităţile din cadrul ministerului de externe condus de Andrei Stratan. Ei au avut curajul să spună lucrurilor pe nume, să ia poziţii de demnitate civică, să participe la dezbateri publice şi ştiinţifice legate de politica externă a Moldovei şi să promoveze interesele ţării în cadrul conferinţelor şi forumurilor fără a fi retribuţii pentru această muncă. Cu regret, constat că anume aceşti diplomaţi sunt puşi pe tuşă, iar celorlalţi, care au ştiut să stea cuminţi în banca lor, li se creează condiţii pentru a fi promovaţi.
Nereformarea birocraţiei interne din cadrul ministerului de externe va duce, în cele din urmă, la deturnarea ideii de profesionalizare a funcţiei de ambasadori, iar sub pretextul profesionalizării riscăm să fie promovaţi profesionişti obedienţi cu un statut politic şi prestanţă morală discutabilă. În ultimii ani, am avut şi astfel de exemple, practica nu va fi nouă. Desigur, cât timp la şefia ministerului de externe se va afla Iurie Leancă, putem presupune că asemenea cazuri vor fi evitate, dar ce va fi după? Vom începe, iarăşi, totul de la început?
Pentru a exclude astfel de practici şi a evita pe viitor blocări instituţionale în procesul de selectare şi numire a ambasadorilor este stringent necesar de legiferat şi instituţionalizat, odată şi pentru totdeauna, un principiu clar de selectare şi numire a acestora, un principiu care va asigura ca ambasadorii noştri să fie nu doar profesionişti, dar, de asemenea, să aibă un statut politic şi public pe potriva responsabilităţilor lor. De asemenea, este important ca Comisiei parlamentare pentru politica externă să i se acorde puteri decizionale, nu doar consultative, în aprobarea candidaturilor de ambasadori propuse de Executiv. În acest fel, va fi creată o sită suplimentară în calea promovării unor candidaturi discutabile. Totodată, acest lucru va întări statutul politic al viitorilor ambasadori în faţa partenerilor noştri externi. Un ambasador profesionist fără o susţinere politică clara de acasă, va fi întotdeauna un ambasador pe jumătate. Sau, cum spun americanii, o raţă şchioapă.
