Rom Eng
Benzi RSS
Prima / Opinii/Comentarii / Problema transnistreană nu poate împiedica dialogul pe subiectul vizelor, opinii. Info-Prim Neo. 26.01.2011.
Problema transnistreană nu poate împiedica dialogul pe subiectul vizelor, opinii. Info-Prim Neo. 26.01.2011.
Versiune tipar
27.01.2011

Problematica transnistreană nu figurează ca un impediment sau ca o chestiune aparte în Planul de Acţiuni privind liberalizarea regimului de vize. Şi chiar dacă existenţa acestei probleme nu este favorabilă perspectivelor, ea nu este de natură să împiedice avansarea dialogului privind liberalizarea regimului de vize. Declaraţia a fost făcută de către directorul adjunct al Departamentului integrare europeană din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Eugen Caras, în cadrul Clubului de Presă organizat de Asociaţia pentru Politică Externă.

„Discuţiile cu Comisia Europeană nu indică asupra unei probleme insurmontabile în dialogul pe subiectul vizelor. Este o problemă existentă din păcate, trebuie să ţinem cont de ea, dar avansarea pe dialog şi perspectiva regimului de vize este posibilă şi cu acest fenomen”, a menţionat Eugen Caras.

Potrivit lui, cooperarea exemplară cu serviciile ucrainene este foarte importantă, deoarece Ucraina la fel este interesată să aibă frontiere securizate pentru că şi ea are un plan de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize. „Convingerea noastră este că perspectiva liberalizării regimului de vize cu UE va avea cu siguranţă un impact benefic asupra perspectivei reglementării transnistrene ca atare, pentru că atractivitatea malului drept al Nistrului va creşte considerabil atunci când cetăţenii cu paşapoarte biometrice vor putea călători fără vize în Spaţiul Schengen şi cred că acesta va schimba foarte mult şi spiritul pe malul stâng al Nistrului”, a menţionat Eugen Caras.

Directorul executiv al Asociaţiei pentru Politică Externă, Victor Chirilă, a declarat că în Planul de Acţiuni nu se face referire directă la acţiunile care urmează să fie implementate de către Guvernul Republicii Moldova în regiunea transnistreană, dar totuşi în preambulul acestui document este o referire subtilă la acest capitol. „Comisia Europeană menţionează că implementarea Planului de Acţiuni va fi evaluat şi din perspectiva asigurării securităţii şi combaterii migraţiei ilegale ce ţine de problematica transnistreană. Acest subiect cred că va în vizorul Uniunii Europene, el nu va fi neglijat, dar în acelaşi timp nu cred că această problemă va fi un obstacol de netrecut pentru liberalizarea regimului de vize”, a subliniat Victor Chirilă.

Potrivit directorului APE, liberalizarea regimului de călătorii cu UE este o oportunitate de a iniţia un dialog cu administraţia transnistreană la acest subiect. Este o posibilitate de a lărgi aria de discuţii, de comunicare la diverse subiecte. „Cred că există actualmente şi unele exemple pozitive de comunicare, de exemplu între poliţia dintre malul drept şi stâng al Nistrului, şi aceste exemple ar putea fi folosite de către Guvern pentru a demara discuţii şi la capitolul coordonării unor acţiuni care ar viza implementarea unor măsuri privind liberalizarea regimului de vize. Interesul nostru este de a angaja pe diferite planuri administraţia de la Tiraspol pe dialog şi acest Plan de acţiuni este o oportunitate foarte bună de a avea un dialog inclusiv cu participarea reprezentanţilor Uniunii Europene”, a menţionat directorul executiv al APE.

Directorul executiv al Fundaţiei Moldo-Lituaniene din Republica Moldova, Eugen Revenco, director de programe APE, a declarat că Republica Moldova este pe calea cea dreaptă în consolidarea frontierelor sale. „Inexistenţa a frontierei clar demarcate nu este o problemă în sine. Există ţări UE care au dispute de frontieră, au avut şi care continuă să le aibă. Sunt subiecte problematice, dar care nu încurcă ţărilor să-şi consolideze cooperarea”, a menţionat Eugen Revenco.

Planul de Acţiuni Uniunea Europeană-Republica Moldova, care vizează liberalizarea regimului de vize, a fost înmânat Guvernului Republicii Moldova la 24 ianuarie.

Clubul de presă APE este organizat cu asistenţa Fundaţiei Germane Friedrich Ebert Stiftung. 

 
comments powered by Disqus
Prima / Opinii/Comentarii / Problema transnistreană nu poate împiedica dialogul pe subiectul vizelor, opinii. Info-Prim Neo. 26.01.2011.
Adresa
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova


Tel.: +373-22-224430, 210986
Fax:
+373-22-210986, 233950 office@ape.md
Noutăţi  |  Analize  |  Opinii/Comentarii  |  Interviuri  |  Declaraţii  |  Documente  |  Conferinţe  |  Studii  |  Evenimente  |  UE - problematica transnistreana  |  Multimedia  |  APE în MassMedia  |  Friedrich Ebert Stiftung  |  Proiecte  |  Negociatori europeni
Copyright © 2019 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate

Acest site a fost elaborat si lansat cu sprijinul Ambasadei Marei Britanii in Republica Moldova
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
O soluţie Trimaran
Vizitatori: 481150
ultima actualizare: 23.01.2018