Asociaţia pentru Politică Externă // Opinii/Comentarii

Europa Liberă: La Chişinău continuă să fie întoarsă pe toate părțile recenta numire a lui Dmitri Rogozin în funcția de emisar al Kremlinului pentru conflictul transnistrean. Ce trebuie să aşteptăm de la Rogozin, a fost şi întrebarea adresată de Valentina Ursu lui Nicu Popescu, expertul Consiliului European pentru Relaţii Externe de la Londra.

Nicu Popescu: „Fără doar şi poate această numire denotă un interes crescând al Federaţiei Ruse în R. Moldova, însă rămâne să vedem deocamdată dacă acest interes este mai degrabă ofensiv sau defensiv. Şi atunci când mă refer la un interes ofensiv, întrebarea este dacă proiectul şi intenţia lui Rogozin constă într-o aliniere şi mai mare a Transnistriei la Federaţia Rusă, inclusiv prin măsuri ca introducerea rublei ruseşti în regiune, eventual readucerea pe masa de negocieri a unei versiuni revăzute a Memorandumului Kozak.

Sau mai degrabă Rusia încearcă să compenseze slăbiciunea sa structurală în mai multe zone ale spaţiului post-sovietic, inclusiv în cazul R. Moldova prin activizarea diplomaţiei sale şi o astfel de declanşare a „tunurilor grele” din diplomaţia şi politica rusească de fapt încearcă să compenseze o slăbiciune structurală a Rusiei în Republica Moldova. Inclusiv din frica că alegerea preşedintelui în R. Moldova ar putea servi la intensificarea dialogului dintre Moldova şi Uniunea Europeană. Şi care ar rezulta inclusiv din surmontarea dificultăţilor interne şi concentrarea şi mai mare pe agenda europeană.”

Europa Liberă: Totuşi am avut voci ale unor analişti, care au declarat că domnul Rogozin ar semnaliza faptul că cei de la Moscova, demnitarii ruşi sunt hotărâţi să blocheze reglementarea conflictului transnistrean. Ar fi suficiente motive să se creadă acest lucru?

Nicu Popescu: „Chiar şi până la numirea lui Rogozin şi în pofida alegerii lui Evgheni Şevciuk la preşedinţia regiunii transnistrene nu cred că optimismul exagerat faţă de reglementarea transnistreană avea careva explicaţii serioase. Or, şi până la venirea lui Rogozin evident că exista o eventuală deschidere în relaţiile cu Tiraspolul, dar eu personal nu m-aş fi aşteptat la careva progrese vizibile în următorii ani, cu excepţia îmbunătăţirii interacţionării dintre Chişinău şi Tiraspol pe anumite dosare relativ minore.

Evident numirea lui Rogozin complică şi mai mult contextul transnistrean. Chiar şi titlul acestuia, nu este reprezentantul Rusiei pentru reglementarea transnistreană, ci pur şi simplu reprezentantul Rusiei pentru Transnistria. Deci, în acest nici măcar titlul său formal nu presupune faptul că mandatul lui primar este soluţionarea conflictului şi în acest sens cred că e evident situaţia este complicată.

Şi până la urmă ceea ce ar trebui să îngrijoreze şi Moldova şi Uniunea Europeană nu este atât persoana lui Rogozin, care este doar un simptom al tendinţelor ceva mai mari care se întâmplă la Moscova şi care evident se vor manifesta în noul termen prezidenţial al lui Putin, care cred că nu va fi caracterizat de careva dorinţe de identificare a cooperării cu Vestul, mai degrabă va fi caracterizat de o revenire a neîncrederii dintre relaţiile Rusiei cu Occidentul, mai mare decât era în timpul preşedinţiei lui Medvedev.”

Europa Liberă: Ceva mai devreme aţi spus că prin domnul Rogozin Moscova ar putea să readucă Memorandumul Kozak în discuţie. Bănuiesc că în cadrul formatului 5+2. Credeţi că prin numirea dânsului Moscova va cere un preţ inacceptabil pentru Moldova sau pentru Occident?

Nicu Popescu: „Rusia în fond în ultimii douăzeci şi ceva de ani a cerut un preţ inacceptabil de la R. Moldova pentru reglementarea transnistreană. Şi ştim cu toţii bine că acest preţ includea şi prezenţa militară rusă, şi mai multe concesii economice din partea Republicii Moldova. Deci, în acest sens Rogozin nu aduce careva elemente noi la masa de negocieri, ci el mai degrabă va aduce un stil diplomatic mai agresiv, mai public, mai vizibil. Însă Rogozin, în esenţă, nu schimbă substanţa, ci stilul negocierilor şi diplomaţiei care are loc în jurul reglementării transnistrene. Acest stil foarte public şi agresiv al lui Dmitri Rogozin, în realitate pe alte dosare, deseori a adus deservicii Federaţiei Ruse, inclusiv pe timpul mandatului lui Dmitri Rogozin ca ambasador la NATO în Bruxelles.

Deci, în sensul acest nu trebuie să confundăm eficacitatea şi aciditatea limbajului lui Rogozin cu eficacitatea diplomaţiei ruseşti. Or, acestea se bat cap în cap uneori. Şi chiar dacă ne uităm la experienţa diplomatică anterioară a lui Rogozin, două lecţii ar fi valabile pentru Republica Moldova. Prima ţine de modul cum Dmitri Rogozin a negociat problema circulaţiei cetăţenilor ruşi în Kaliningrad în perioada 2002-2003, când Rusia încerca să obţină de la Uniunea Europeană dreptul cetăţenilor ruşi de a merge în Kaliningrad, via Lituania, fără necesitatea de a obţine vize sau fără ca Lituania să poată controla tranzitul cetăţenilor ruşi dintr-o parte a Federaţiei Ruse în alta.

Şi ştim atunci că datorită poziţiei unificate a Uniunii Europene, inclusiv a Lituaniei, care nu era pe atunci ţară membră, Rusiei i s-a impus nişte măsuri, care satisfăceau Lituania şi ofereau Lituaniei dreptul deplin de a monitoriza circuitul şi tranzitul cetăţenilor ruşi pe teritoriul său prin nişte documente, care se numeau documente de tranzit facilitat, dar în realitate nu se deosebeau foarte mult de vize. Şi în acest sens chiar dacă Dmitri Rogozin şi atunci a creat foarte multă zarvă în jurul acelor negocieri, Uniunea Europeană şi Lituania, prin diplomaţie clamă, sistematică şi unită şi-au atins obiectivele în acele negocieri.

Şi cred că al doilea element pe care trebuie să-l observăm din biografia lui Rogozin ţine şi de prezenţa acestuia la NATO. Este clar că în ianuarie 2008 Rogozin a fost numit ambasador la NATO şi pe atunci acest lucru era perceput ca o acţiune oarecum agresivă, sau oarecum batjocoritoare din partea Rusiei faţă de NATO.

Însă am văzut că atunci când preşedintele Medvedev şi preşedintele Obama au decis să se angajeze în resetarea relaţiilor ruso-americane, Rogozin de fapt a fost unul dintre persoanele cheie în normalizarea relaţiilor dintre Rusia şi NATO, şi Statele Unite şi NATO prin faptul că era pe linie de front în acea apropiere dintre Rusia şi NATO. Şi în acest sens, în pofida personalităţii lui Rogozin, acela evident până la urmă a ajuns să îndeplinească şi să implementeze mandatul care i s-a oferit de la Moscova şi acel mandat presupunea apropierea şi normalizarea relaţiilor cu NATO. Deci, în acest sens trebuie să facem abstracţie de persoana lui Dmitri Rogozin, pe de o parte, şi impulsul politic şi doleanţele politice ale Kremlinului, pe care Rogozin până la urmă va trebui să le implementeze, că se află la Bruxelles sau în alte capitale.”

Europa Liberă: Credeţi că Moscova ar putea acum să insiste pe extinderea principiului egalităţii părţilor? Mă refer la Chişinău şi Tiraspol.

Nicu Popescu: „Evident că Moscova va insista şi insistă, însă până la urmă acceptarea sau neacceptarea acestui principiu ţine de voinţa politică a Chişinăului şi evident că diplomaţia şi interacţiunea cu Rogozin va fi mult mai dificilă decât cu reprezentanţii anteriori ai Rusiei în relaţiile cu Republica Moldova.

Însă până la urmă, ca şi în orice perioadă de turbulenţă, o voinţă clară din partea Republicii Moldova, coerentă în poziţia sa atât faţă de reglementarea transnistreană, cât şi faţă de Rusia şi mai ales coordonarea foarte apropiată cu Uniunea Europeană, va permite Moldovei să reziste şi acestor presiuni.

Nu este pentru prima dată când Rusia încearcă să-şi activizeze poziţia în regiune, nu este probabil nici ultima dată. Evident că Republica Moldova va trece printr-o perioadă diplomatică ceva mai instabilă şi complicată, dar până la urmă apropierea de Uniunea Europeană îi oferă Republicii Moldova şi resursele necesare de autonomie şi de rezistenţă faţă de Rusia privind reglementarea transnistreană, cât şi în relaţiile bilaterale cu Moscova.”

Europa Liberă: La următoarele negocieri în formatul 5+2 la ce să se aştepte opinia publică?

Nicu Popescu: „Este greu să spunem, dar cu siguranţă că n-aş aştepta careva progrese revoluţionare în viitorul apropiat. Nu doar la următoarea rundă de negocieri, ci pe termen mediu, însă acest lucru nu înseamnă că anumite progrese pe domenii tehnice şi foarte concrete, inclusiv cum s-a demonstrat pe dosarul circulaţiei trenurilor, pot fi atinse atâta timp cât există interes din partea Chişinăului şi al Tiraspolului.”

Europa Liberă: Ce s-ar întâmpla dacă pentru o anumită perioadă autorităţile de la Chişinău ar abandona ideea reintegrării teritoriale şi ar lăsa îngheţat conflictul transnistrean?

Nicu Popescu: „Cred că foarte multe vor depinde şi de modul cum decurge procesul de integrare europeană a R. Moldova, or dacă Republicii Moldova îi reuşeşte să se apropie drastic de Uniunea Europeană, eventual într-un deceniu să se afle în pragul integrării plenare în UE fără doar şi poate acest lucru va avea un impact şi asupra reglementării transnistrene.

Pe de o parte acest lucru ar putea impulsiona reglementarea transnistreană dacă Republica Moldova se dovedeşte a fi un stat mult mai atractiv, mult mai prosper. Pe de altă parte există şi riscul ca Republica Moldova în fond să fie şi mai puţin doritoare să facă anumite concesii majore pentru a soluţiona conflictul şi ar putea merge pe o politică de distanţare de Transnistria, practic renunţarea la Transnistria fără a numi lucrurile formal drept renunţare, dar o renunţare de facto poate avea loc în condiţiile în care nici cetăţenii Republicii Moldova şi nici clasa politică nu va fi la fel de interesată de Transnistria precum este astăzi sau precum a fost în ultimele două decenii.”

Europa Liberă: opinia oaspetelui ediţiei de astăzi, Nicu Popescu, expert în chestiuni europene, de la Londra.
Doamnelor si domnilor, aici se încheie emisiunea noastră. Prezentatorul ei, Radu Benea vă mulţumeşte pentru atenţie şi vă doreşte toate bune. Aici e Radio Europa Liberă.