Rom Eng
Benzi RSS
Prima / Opinii/Comentarii / Eugen Revenco: Denunţarea unilaterală a tratatului de frontieră constituie o pretenţie teritorială. AllMoldova. 28.12.2009.
Eugen Revenco: Denunţarea unilaterală a tratatului de frontieră constituie o pretenţie teritorială. AllMoldova. 28.12.2009.
Versiune tipar
28.12.2009

Modul in care a fost delimitate frontiera moldo-ucraineana in regiunea satului Palanca este contradictoriu discutata in present la Chisinau. Despre istoria acestei probleme, dar si despre posibile solutii pentru situatia create am discutat cu Eugen Revenco, director de programe la Asociaţia pentru Politică Externă (APE).

Care este de fapt istoria problemei?

La momentul declararii independenţei, Moldova era un teritoriu cuprins între o frontieră internaţională moştenită de la fosta URSS cu România şi un hotar administrativ cu Ucraina. Transformarea hotarului administrativ în frontieră de stat cuprinde 2 etape:

- delimitarea liniei de frontieră care conduce la încheierea unui Tratat;
- şi demarcarea frontierei de stat pe teren.

În cazul disocierii unui stat, entitatile nou apărute decid prin comun acord care este punctul de pornire pentru delimitarea frontierei de stat. În cazul Moldovei şi Ucrainei s-a convenit să fie luate ca baza teritoriile stăpânite de republicile unionale la momentul dizolvării URSS. Aceste înţelegeri au fost confirmate prin documente multilaterale în cadrul CSI şi bilaterale moldo-ucrainene, inclusiv prin Tratatul politic de bază.

Procesul de transformare a hotarului administrativ în frontieră de stat moldo-ucraineană şi organizarea acesteia nu s-a încheiat. Din aceste considerente, folosirea calificativului de "cedare" sau "schimb" de teritoriu nu este justificat.

Negocierile de delimitare a frontierei de stat moldo-ucrainene au decurs între 1995-1998. Referitor la Palanca au existat mai multe formule. De altfel, până în anul 1995 acest sector de autostradă s-a aflat în gestiunea şi la balanţa autorităţilor ucrainene. Transmiterea în proprietatea Ucrainei a sectorului de autostradă Odesa-Reni care trece prin teritoriul Moldovei, în apropierea localităţii Palanca a fost convenită de Prim-minştrii I.Ciubuc şi V.Pustovoitenko, într-un Protocol semnat la 4 august 1998. Partea a doua a acestei înţelegeri despre Palanca prevede eliminarea oricărui control de frontiera pe acest sector de autostradă, precum şi crearea unui post de control comun moldo-ucrainean la intersecţia acestei autostrăzi cu drumul care vine din localitatea Palanca. Adică, acolo unde astăzi este amplasat punctul de control moldovenesc. În baza acestei înţelegeri politice experţii au negociat conţinutul Protocolului adiţional la Tratatul de frontieră, semnat de Preşedintele Petru Lucinschi la 18 august1999. Parlamentul a ratificat acest tratatul precum şi protocolul său adiţional la 12 iulie 2001. Iar Preşedintele Vladimir Voronin a promulgat Legea respectivă şi a semnat Instrumentul de ratificare care a confirmat intrarea în vigoare a tratatului, inclusiv protocolul adiţional.

Este vorba doar despre o porţiune de drum sau şi de câteva terenuri?

Acest segment de autostradă se află în apropierea localităţii Palanca şi constituie o parte a autostrăzii care leagă oraşele ucrainene Odesa şi Reni. Adică, uneste doua regiuni ale Ucrainei, deşi trece pe teritoriul Moldovei. Pe de o parte a drumului se află satul Palanca, iar pe partea cealaltă se află un canal şi pământurile satului.Prin tratatul de frontiera si protocolul aditional, Moldova transmite în proprietate Ucrainei sectorul de autostradă Odessa-Rieni în regiunea localităţii Palanca a Moldovei, precum şi sectorul de teren pe care trece acesta. Nu este vorba de terenurile care se află de cealaltă parte a drumului, nu este vorba despre terenurile arabile, este vorba doar despre sectorul de pământ sau teren pe care este amplasat propriu-zis drumul, cu lungimea, lăţimea şi grosimea corespunzătoare.

Cât de real este ca acest Tratat să fie anulat şi care ar putea fi consecinţele?

Convenţia de la Viena cu privire la dreptul tratatelor spune foarte clar în articolul 26 "pacta sunt servanda", adică "orice tratat în vigoare leagă părţile şi trebuie să fie executat de ele cu buna credinţă." Anume cu bună credinţă! Aceeaşi Convenţie interzice denunţarea tratatelor care stabilesc o frontieră. Stabilitatea frontierelor este un principiu de drept internaţional, este ca o axiomă în relaţiile internaţionale.

Denunţarea unilaterală a tratatului de frontieră constituie o pretenţie teritorială. Nu vreau să cred că există forţe politice revanşarde care urmăresc acest lucru.

Ce se va întâmpla in continuare? Oamenii care au pământuri în apropiere vor trebui să prezinte paşaportul pentru a ajunge la ele?

În anul 1998, prim-miniştrii Ciubuc şi Postovoitenko  au semnat o înţelegere pentru finalizarea delimitărilor prin care au convenit ca pe acest segment de autostradă nu se va efectua control de frontiera. Locuitorii satului Palanca urmau să beneficieze de un regim special pentru trecerea peste drum la proprietăţile care le aparţin. De asemenea, in conformitate cu Acordul privind regimul de exploatare al acestui segement de drum, trebuie să fie amenajate locuri speciale pentru traversarea de către pietoni. Urmeaza ca autorităţile să demareze discuţii despre optimizarea regimului de frontieră în această regiune. De mentionat ca acesta nu este unicul loc în lume unde un drum traversează teritoriul altui stat. Amintesc că aeroportul din Geneva este construit cu împrumut de teritoriu francez, la fel ca şi Aeroportul Bale-Mulhouse.

Probabil, regimul de exploatare a segmentului de autostradă nu este cel mai reuşit ca soluţie juridică. Pot fi căutate soluţii pe modelul celor găsite de ţările europene pentru a crea un regim de frontieră mai relaxat pentru locuitorii din Palanca, prin adaptarea şi modernizarea acordurilor existente sau încheierea de altele noi. Această sfidare poate fi transformată cu ajutorul EUBAM într-un model de cooperare, unde Moldova şi Ucraina pot demonstra că sunt ţări cu vocaţie europeană.

Acest tratat a fost contestat la Curtea Constituţională ca fiind unul care inalca dreptul oamenilor la libera circulaţie. Cum ar trebui să reacţioneze Guvernul la cerintele formulate de avocatul poporului pentru drepturile copilului?  

Eu aş remarca în primul rînd că cerinţele formulate de Avocatul poporului pentru drepturile copilului nu au legătură cu mandatul său. Apoi, as scoate în evidenţă componenta politică. Stimata doamnă a fost însoţită la conferinţa de presă de 2 secundanţi "magnifici", care reprezentau o formaţiune politică. Dânsa reprezenta instituţia Avocatului parlamentar sau un partid politic?

Referitor la fondul sesizării, trebuie să menţionăm ca Curtea Constituţionala şi-a declinat competenţa de examinare a constituţionalităţii acestui tratat in 2002.
Aceste discursuri patriotice despre trădători şi martiri nu aduc soluţii. În loc să se caute vinovaţi, ar fi cazul să se formuleze recomandări pentru echilibrarea regimului de frontieră. Aceste discuţii trebuie purtate în aşa fel încât să nu ne scape din atenţie cei peste 450 km de frontieră moldo-ucraineană de pe segmentul transnistrean, care încă nu sunt demarcaţi.

 
comments powered by Disqus
Prima / Opinii/Comentarii / Eugen Revenco: Denunţarea unilaterală a tratatului de frontieră constituie o pretenţie teritorială. AllMoldova. 28.12.2009.
Adresa
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova


Tel.: +373-22-224430, 210986
Fax:
+373-22-210986, 233950 office@ape.md
Noutăţi  |  Analize  |  Opinii/Comentarii  |  Interviuri  |  Declaraţii  |  Documente  |  Conferinţe  |  Studii  |  Evenimente  |  UE - problematica transnistreana  |  Multimedia  |  APE în MassMedia  |  Friedrich Ebert Stiftung  |  Proiecte  |  Negociatori europeni
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate

Acest site a fost elaborat si lansat cu sprijinul Ambasadei Marei Britanii in Republica Moldova
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
O soluţie Trimaran
Vizitatori: 651618
ultima actualizare: 23.01.2018