PE a aprobat încheierea Acordului dintre UE și R. Moldova de modificare a Acordului privind facilitarea eliberării vizelor. MAEIE. 18.04.2013
18.04.2013 ,
 

Parlamentul European a aprobat astăzi, 18 aprilie 2013, încheierea Acordului dintre UE și Republica Moldova de modificare a Acordului privind facilitarea eliberării vizelor.

Acordul a fost semnat în iunie 2012 de către prim-ministrul Vlad Filat și comisarul european Cecilia Malmström, şi are drept scop de a facilita eliberarea vizelor pentru cetățenii moldoveni care doresc să călătorească în țările Uniunii Europene.

Astfel, Acordul prevede simplificarea criteriilor de eliberare a vizelor europene, reducerea taxelor, sau scutirea totală de taxe pentru mai multe categorii de cetățeni ai Republicii Moldova, cum ar fi jurnaliștii, șoferii care prestează servicii de transport internațional, studenții, participanții tineri la seminare și evenimente sportive sau culturale, rude apropiate ale persoanelor cu reședință legală în UE, etc. De asemenea, potrivit Acordului, deținătorii de pașapoarte de serviciu biometrice vor fi scutiți de obligația de a obține vize pentru călătoriile de scurtă durată.

Acordul se preconizează a fi aprobat de Consiliul UE în viitorul apropiat, urmând să intre în vigoare în decurs de până la 2 luni după ce UE va notifica oficial R. Moldova despre finalizarea procedurilor necesare pentru intrarea acestuia în vigoare.

Tel. +373-22-224430, 210986
Fax +373-22-210986, 233950 office@ape.md
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova
Email : office@ape.md
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate
Tipărire