Diferendul transnistrean: iminenţa unei noi dinamici? Radio Europea Liberă. 20.01.2011.
21.01.2011 ,
 

Un nou negociator la Chişinău, un nou mediator în fruntea OSCE, iar la Tiraspol Comisia pentru politică externă va fi condusă de Dmitri Soin care se opune făţiş ministerului de externe al Transnistriei.

Reintegrarea Moldovei este prioritatea numărul doi pentru noul guvern după integrarea europeană şi ridicarea bunăstării. Chişinăul are un negociator nou pe tema Transnistriei, vicepremierul Eugen Carpov. Un nou actor a apărut şi în tabăra mediatorilor – Lituania – ţară care deţine anul acesta preşedinţia OSCE. Se pregătesc schimbări şi în echipa de negociatori transnistreni, a aflat Radu Benea de la jurnalistul de la Tiraspol Maxim Kuzovlev, pe care l-a întrebat la început ce crede despre schimbările de la Chişinău.

Maxim Kuzovlev: „Mi se pare că pentru Domnul Carpov a fost o surpriză numirea sa în funcţia de negociator. El n-a făcut decât să repete, într-un alt mod, mai diplomatic, ceea ce au spus până la el şi alte guvernări din Moldova – că Transnistria este o prioritate. El a fost însă inedit prin altceva şi anume: a spus foarte clar că accentul va fi pus pe sprijinul Uniunii Europene şi altor parteneri occidentali ai Republicii Moldova”.

Europa Liberă: Tiraspolul deocamdată nu a reacţionat la numirea unui nou reprezentant politic al Chişinăului. Am punea să ne aşteptăm la schimbări în abordarea de până acum a negociatorilor transnistreni?

Maxim Kuzovlev: „În Transnistria situaţia nu-i la fel de univocă în privinţa politicii externe. Noul Soviet suprem şi-a creat deja structurile de conducere şi comisiile parlamentare. Una din ele este comisia pentru politică externă, care va fi condusă de Dmitri Soin, o persoană care se plasează în opoziţie făţişă faţă de ministerul de externe al Transnistriei şi pe care-l critică nemilos prin intermediul mass-media ce-i aparţine. Externele reacţionează la aceste critici şi se află într-un fel de polemică cu Dmitri Soin, care nu mai este doar liderul Partidului Prorîv, ci este deputat şi preşedinte al comisiei de politică externă. Eu cred că el se va manifesta foarte activ în procesul de negocieri sau, cel puţin, va interpela destul de des externele referitor la activitatea acestuia şi relaţiile cu Moldova”.

Europa Liberă: În opinia dumneavoastră, această „concurenţă” va ajuta sau va dăuna procesului de negocieri pentru soluţionarea conflictului transnistrean?

Maxim Kuzovlev: „Întâi de toate, în Transnistria asta va însemna că plapuma politicii externe va fi trasă dintr-o parte în alta. Şi această tragere a plapumei diplomatice se va sfârşi, dacă asta n-o să-i placă principalului actor în politica externă a Transnistriei - lui Igor Smirnov. Şi dacă el va decide că asta nu încurcă la ceva anume, asta va continua să se întâmple”.

Tel. +373-22-224430, 210986
Fax +373-22-210986, 233950 office@ape.md
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova
Email : office@ape.md
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate
Tipărire