Lideră printre ţările Parteneriatuli Estic, Moldova are încă de muncit, oficial polonez. Info-Prim Neo. 08.09.2011.
09.09.2011 ,
 

Chisinau (IPN) - Republica Moldova este lideră între ţările Parteneriatului Estic, însă există mai multe probleme, politice şi economice, interne şi externe, pe care ţara trebuie să le depăşească. Liberalizarea economiei şi rezolvarea conflictului transnistrean sunt cele două priorităţi de care trebuie să se conducă Republica Moldova pentru a avansa pe calea integrării europene. De această părere este Andrzej Halicki, preşedintele comisiei pentru politică externă a Seim-ului din Polonia.

„Ceea ce noi putem face este să vă deschidem aceste posibilităţi, să vă deschidem uşa, e posibil să intraţi, să parcurgeţi această cale. De obligaţia noastră europeană este să vă deschidem această uşă, fereastră, dar responsabilitatea este de partea voastră, pentru a crea o Europă comună, bine dezvoltată şi securizată”, a spus Andrzej Halicki.

Oficialul susţine că extinderea UE este una din priorităţile fundamentale stabilite de Polonia pe perioada preşedenţiei sale. Dar pentru ca această politică să se răsfrângă nemijlocit asupra Republicii Moldova, guvernarea de la Chişinău trebuie întâi de toate să soluţioneze diferendul transnistrean. „Eu cred că procesul înregistrează o dinamică pozitivă, dar cea mai mare barieră este una politică - diferendul transnistrean, ceea ce poate afecta securitatea statului”, a spus acesta.

Andrzej Halicki este de părere că Republica Moldova trebuie să fie un partener de încredere pentru companiile care doresc să investească aici. „Trebuie să veniţi cu fapte reale, dacă va veni o companie aici înseamnă că Moldova va avea o imagine bună pe plan internaţional. Prezenţa mai multor companii străine pe piaţa din Moldova va atrage în mod inevitabil şi alte companii cu dorinţa de a investi”, a menţionat oficialul polonez.

Preşedintele comisiei pentru politică externă şi integrare europeană a Parlamentului de la Chişinău, Igor Corman, s-a arătat convins că lansarea negocierilor privind Acordul de liber schimb cu UE nu ţine neapărat de situaţia internă a Republicii Moldova. Oficialul moldovean şi-a exprimat speranţa că în cadrul summit-ului apropiat de la Varşovia, autorităţile moldoveneşti vor afla date concrete referitor la demararea negocierilor pentru crearea zonei de comerţ liber şi aprofundat cu UE, dar şi pentru liberalizarea regimului de vize.

„Aşteptăm o accelerare a negocierilor în privinţa acordului de asociere cu Uniunea Europeană, aşteptăm să demarăm cât mai curând posibil negocierile asupra creării unei zone de comerţ liber, dar şi în acest subiect foarte sensibil al liberalizării vizelor. Noi luptăm pentru revizuirea percepţiei asupra vizelor astfel încât ele să nu fie privite ca o perspectivă pe termen lung, dar ca pe o chestiune de urgenţă. Nu ne putem integra în Uniunea Europeană fără ca cetăţenii noştri să poată călători liber în Uniunea Europeană” , a spus Igor Corman.

Summit-ul Parteneriatului Estic se va desfăşura la Varşovia, Polonia, în perioada 29-30 septembrie. Polonia deţine preşedenţia UE în perioada 1 iulie - 31 decembrie.

Poza este preluata de pe www.adevarul.ro/adevarul_moldova

Tel. +373-22-224430, 210986
Fax +373-22-210986, 233950 office@ape.md
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova
Email : office@ape.md
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate
Tipărire