Interviu cu Iurie Leancă: Va discuta Cameron la Kremlin despre Transnistria? Radio Europa Liberă. 09.09.2011.
09.09.2011 ,
 

Europa Liberă:  În ce măsură sunt interesaţi colegii Dumneavoastră britanici să fie identificată o soluţie pentru criza transnistreană? Cunoaştem foarte bine că în cadrul Uniunii Europene vocile cele mai auzite pe marginea acestei chestiuni sunt vocile de la Paris şi de la Berlin.

Iurie Leancă: „Ceea ce am constatat în urma discuţiilor de la Londra este că oficialităţile britanice sunt interesate în aceste evoluţii. Am constatat că există acest interes nu doar în capitalele la care v-aţi referit Dumneavoastră, ci este o abordare consensuală a ţărilor membre ale Uniunii Europene pe acest subiect. Toată lumea consideră, inclusiv colegii de la Londra, că conflictul transnistrean reprezintă o zonă, unde o conlucrare pozitivă, constructivă între partenerii noştri din Est şi partenerii noştri din Vest ar putea demonstra că o astfel de conlucrare, un astfel de parteneriat ar putea aduce rezultate benefice în primul rând pentru Republica Moldova, dar şi pentru securitatea şi stabilitatea din regiune. Şi ar fi în sine poate un prim exemplu pozitiv, constructiv, care demonstrează încă o dată că Uniunea Europeană poate conlucra extrem de eficient cu Ucraina, cu Federaţia Rusă. Este o abordare care bineînţeles că ne convine nouă. Suntem interesaţi ca pe agenda relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Rusia, dintre Marea Britanie şi Rusia, sau, respectiv, Ucraina, problema conflictului să fie menţinută. De exemplu, luni, din câte cunosc eu, premierul britanic se va afla la Moscova. Va discuta cu colegii din Federaţia Rusă subiectele care s-au acumulat pe agenda bilaterală. Nu exclud că ar putea să se discute şi problemele care ţin de arhitectura de securitate în Europa, şi în acest context sper să se discute şi subiectul transnistrean. Încă o dată, evoluţiile din ultimii doi ani demonstrează că cu toate eforturile pe care le întreprinde Guvernul de la Chişinău, efectele de amploare şi de substanţă ar fi bineînţeles că abordarea în primul rând a statutului Transnistriei în componenţa Republicii Moldova. Aici n-am reuşit să ne mişcăm şi asta poate fi realizat doar prin crearea acestor premize şi într-un context internaţional favorabil. Iar acest context poate fi creat printr-o comunicare mult mai eficientă şi mult mai intensă între partenerii noştri occidentali şi partenerii de la Est de noi, dar fără a neglija poziţia Republicii Moldova, ci doar împreună cu noi. Şi de fapt asta şi este şi evoluţia şi abordarea pe care noi bineînţeles că o salutăm. Există o simpatie din partea Marii Britanii pentru Republica Moldova, există un interes de a ne sprijini să parcurgem această cale dificilă, dar absolut necesară de reforme, de modernizare, de depăşire a provocărilor cu care ne confruntăm şi există un potenţial al relaţiilor bilaterale, pe care bineînţeles că trebuie să-l valorificăm. Mă refer nu doar la dimensiunea dialogului politic, care este foarte important în sine, dar nu suficient. Am convenit să discutăm despre atragerea investiţiilor, despre accesul produselor moldoveneşti pe piaţa britanică, care totuşi e o piaţă enormă. Sper în această toamnă să putem organiza şi vizita premierul Filat la Londra. Totodată avem promisiuni şi din partea ministrului de Externe, domnul William Hague, să efectueze o vizită la Chişinău. Şi ar fi prima vizită a unui ministru de Externe al Marii Britanii la Chişinău şi a grupului parlamentar.”
 
Europa Liberă: De fapt ce spun britanicii despre şansa eurointegrării Republicii Moldova?
 
Iurie Leancă:
„Britanicii în primul rând au o atitudine extrem de deschisă şi una principială faţă de extinderea Uniunii Europene nu doar spre Sudul Europei, mă refer la zona Balcanilor de Vest, dar şi spre Estul Europei. Ei consideră că Uniunea Europeană are această datorie de a se extinde spre Est, acolo unde există ţări care întrunesc criteriile necesare. Marea Britanie este foarte interesată să discute acest subiect cu Republica Moldova, pornind de la ideea că Republica Moldova a dat dovadă în aceşti ultimi doi ani de responsabilitate, de deschidere spre valorile democratice europene, cu toate problemele aferente pe care le avem noi în realizarea acestui parcurs, în maturizarea noastră, una dificilă, dar care avansează. Marea Britanie este interesată ca documentul final care va fi aprobat la summitul Parteneriatul Estic din Varşovia să reflecte aceste elemente, cum ar fi o referinţă la perspectiva europeană, referinţe foarte clare la acordul de asociere, dar şi demararea negocierilor pe marginea creării zonei de liber schimb. Dar încă o dată pornesc de la ideea că vocea Marii Britanii este una extrem de importantă. Şi este la fel de important să-i avem pe britanici de partea noastră, nu doar să susţină, dar să preia dosarul nostru şi să-l promoveze. Şi cred că în urma acestor discuţii poziţia britanică va fi una mult mai activă la Bruxelles, în cadrul discuţiilor interne despre relaţiile cu regiunea noastră şi în mod special cu Republica Moldova.”

Tel. +373-22-224430, 210986
Fax +373-22-210986, 233950 office@ape.md
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova
Email : office@ape.md
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate
Tipărire