Arcadie Barbăroşie: Cancelarul german a punctat clar ce are de făcut Republica Moldova. Info-Prim Neo. 23.08.2012.
23.08.2012 ,
 

Analistul politic Arcadie Barbăroşie este de părere că politicienii moldoveni trebuie să recitească de zeci de ori discursul cancelarului german, Angela Merkel, în care a punctat foarte clar ce trebuie să facă Republica Moldova pentru integrarea europeană.

Analistul a declarat că vizita cancelarului german este una cu adevărat istorică, deoarece o persoană de asemenea rang nu face turism în exerciţiul funcţiilor, în special când este vorba de germani, care sunt cunoscuţi prin corectitudinea lor.

Arcadie Barbăroşie a menţionat că oficialul a venit cu un mesaj foarte clar, şi anume faptul că Germania este alături de Republica Moldova pe parcursul european şi în soluţionarea conflictului transnistrean. „Noi vă vom ajuta, iar prin noi şi Uniunea Europeană vă va ajuta. Totul depinde de voi. Voi trebuie să faceţi temele pentru acasă”, a citat Arcadie Barbăroşie din discursul cancelarului german, subliniind că aceste teme Angela Merkel le-a punctat diplomatic, dar ferm.

Este vorba de valorile europene pe care trebuie să şi le asume Moldova în parcursul său. Acestea sunt drepturile omului, libertatea de expresie, libera exprimare, societate şi guvernare necoruptă, justiţie corectă, stat de drept – lucruri pe care politicienii le pronunţă în discursuri, dar uită de ele când nu mai sunt în faţa camerelor de luat vederi sau atunci când îşi realizează interesele de partid, a remarcat analistul politic.

Arcadie Barbăroşie a mai spus că mesajul este important şi prin faptul că s-a specificat clar că Germania va mări volumul de asistenţă financiară pentru Republica Moldova, dar totul depinde de noi, de societatea şi de guvernanţii noştri.

Angela Merkel a rostit un discurs la Palatul Republicii în cadrul vizitei sale oficiale în Republica Moldova, la 22 august.

Tel. +373-22-224430, 210986
Fax +373-22-210986, 233950 office@ape.md
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova
Email : office@ape.md
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate
Tipărire