Semnarea celor două acorduri moldo-comunitare va aduce Moldova mai aproape de UE, Schuebel. Info-Prim Neo. 04.02.2013.
04.02.2013 ,
 

Dacă la summitul de la Vilnius vor fi semnate cele două acorduri moldo-comunitare, Acordul de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător şi Acordul de Asociere, din punct de vedere politic aceasta va aduce Moldova puţin mai aproape de Uniunea Europeană. Opinia a fost exprimată de către şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Dirk Schuebel, în cadrul unui interviu oferit postului de radio Europa Liberă.

„Componenta economică e probabil şi mai importantă pentru Moldova, pentru că ţara treptat va fi integrată într-o piaţă de 500 de milioane de consumatori”, a remarcat ambasadorul european. Potrivit lui Dirk Schuebel, aceasta va avea avantaje atât pentru partea de export, cât şi de import.

„Cu acest DCFTA (Acordul de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător) multe produse pot fi exportate, care în prezent nu sunt, şi anume toate acele produse care sunt de origine animalieră, cum ar fi laptele, untul, ouăle, carnea, peştele, icrele. Toate acestea vor fi posibile pentru că dvs. sunteţi pe punctul de a institui o agenţie eficientă pentru securitatea alimentară şi această agenţie va fi acreditată de Uniunea Europeană şi va verifica toate aceste produse şi, dacă produsele vor fi de calitate înaltă, atunci ele vor putea fi exportate în Uniunea Europeană”, a remarcat şeful Delegaţiei UE.

Pe partea de import, spune Dirk Schuebel, multe produse din Uniunea Europeană vor putea fi cumpărate la un preţ mai mic, pentru că nu vor mai exista taxe de import pentru aceste produse.

În contextul afirmaţiilor unor politicieni precum că agricultura Moldovei va avea mult de pierdut în urma semnării Acordului de Liber Schimb, Dirk Schuebel s-a referit la experienţa Poloniei, de la care Republica Moldova ar putea lua exemplu. „Polonia este în egală măsură cu Moldova dependentă de agricultură. Acesta este domeniul principal de care depinde ţara. Agricultorii polonezi erau foarte şi foarte sceptici şi se temeau de această Uniune Europeană, că toate companiile aveau să falimenteze din cauza concurenţei cu agricultori mai eficienţi din alte state membre ale Uniunii Europene. Rezultatul este că agricultura poloneză a folosit toate posibilităţile oferite de Uniunea Europeană, foarte rapid şi în favoarea lor, şi-au modernizat economia, au devenit foarte profitabili şi de succes”, a notat ambasadorul.

În opinia sa, nu trebuie să existe frica de concurenţă, pentru că aceasta cu siguranţă le va ajuta consumatorilor, dar şi le va ajuta şi producătorilor.

Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, de care sunt legate aşteptările de semnare a celor două acorduri moldo-comunitare, va avea loc în toamna acestui an, în luna noiembrie.

Tel. +373-22-224430, 210986
Fax +373-22-210986, 233950 office@ape.md
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova
Email : office@ape.md
Copyright © 2020 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate
Tipărire