Republica Moldova trebuie să accelereze ritmul reformelor. Radio Chișinau. 15.09.2014.
15.09.2014 ,
 
Republica Moldova trebuie să accelereze ritmul reformelor şi să implementeze cu mare atenţie Acordul de liber schimb cu Uniunea Europeană, recomandă experţii de la Asociaţia pentru Politică Externă care au prezentat două studii în acest sens.

Ei atrag atenţia în mod special la necesitatea antrenării mediului de afaceri în procesul de implementare, dar şi la acordarea unei atenţii mai sporite unei campanii eficiente de comunicare.

Acordul de liber schimb cu Uniunea Europeană oferă oportunităţi enorme Republicii Moldova, dar rezultatele vor fi vizibile în decurs de câţiva ani, a menţionat directuroul executiv al Asociației pentru Politică Externă, Victor Chirilă. În acest context, el a menţionat necesitatea accelerării ritmului reformelor, care ar fi scăzut în ultimul timp.

Pe lângă perspective, semnarea Acordului prezintă şi provocări pentru Republica Moldova, iar autorităţile trebuie să întreprindă toate măsurile necesare pentru a le elimina, a precizat şi expertul Viorel Chivriga.

Autorii celor două studii le mai recomandă autorităţilor să studieze practica statelor din Europa Centrală privind implementarea Acordurilor de liber schimb pe care le-au semnat cu Uniunea Europeană, să elaboreze strategii de comunicare privind integrarea în spațiul comunitar şi să acorde o atenţie sporită sectorului agricol.

Tel. +373-22-224430, 210986
Fax +373-22-210986, 233950 office@ape.md
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova
Email : office@ape.md
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate
Tipărire