Concluziile Consiliului UE cu privire la Republica Moldova din 25 octombrie reprezintă, fără îndoială, un succes politico-diplomatic important obţinut de ţara noastră în dezvoltarea relaţiilor sale cu UE. Prin acest document Consiliul UE la nivel de Miniştri de Externe a reconfirmat aspiraţiile europene ale Republicii Moldova şi a acordat o notă pozitivă progreselor înregistrate pe parcursul acestui an în domeniul extinderii şi aprofundării parteneriatului cu UE.
Miniştrii de Externe ai UE au evidenţiat, în particular, progresele obţinute de Chişinău în procesul de negociere a Acordului de Asociere cu UE, lansarea dialogului de liberalizare a regimului de vize cu UE, ratificarea Statului de la Roma a Curţii Penale Internaţionale, eforturile depuse de autorităţile ţării pentru a implementa reformele structurale, precum şi angajarea constructivă a Republicii Moldova în contextul soluţionării problemei transnistrene.
Totodată, Concluziile Consiliul UE din 25 octombrie conţin o serie de mesaje pertinente pentru clasa politică moldovenească, în special pentru partidele politice de care, în mare parte, depinde acum viitorul Republicii Moldova, astfel:
1. Consiliul UE a accentuat necesitatea continuării reformelor care să ajute ţara noastră să facă faţă importantelor sfidări în domeniul consolidării democraţiei şi statului de drept, îmbunătăţirii climatului investiţional, armonizarea legislativă cu standardele UE în toate domeniile Planului de Acţiuni, combaterea corupţiei şi crimei organizate şi reducerea sărăciei.
2. A fost reafirmată decizia fermă a UE de a continua să aprofundeze relaţiile cu ţara noastră şi să acorde asistenţă tehnică şi financiară necesară pentru a ne ajuta să implementăm reformele asumate. Trebuie să remarcăm aici că nu este deloc întâmplător că Miniştrii de Externe ai UE au făcut o conexiune subtilă, dar, în acelaşi timp, directă între disponibilitatea UE de a acorda asistenţă tehnico-financiară substanţială şi procesul de reforme din Republica Moldova.
3. Comisia Europeană a fost invitată de Consiliul UE să pregătească directivele pentru negocierea zonei de comerţ liber aprofundat şi comprehensiv cu UE ca parte integrantă a Acordului de Asociere. Însă, lansarea negocierilor propriu zise va avea loc de îndată ce condiţiile necesare vor fi satisfăcute.
4. Liberalizarea regimului de vize cu UE rămâne în continuare o perspectivă de lungă durată, lucru confirmat şi de Concluziile Consiliului UE cu privire la Parteneriatul Estic din 25 octombrie.
5. Comisia Europeană a fost invitată să elaboreze proiectul planului de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize cu UE, în conformitate cu paragrafele 8 şi 9 ale Concluziilor Consiliului UE cu privire la Parteneriatul Estic din 25 octombrie. Conform paragrafelor menţionate viitorul plan de acţiuni va fi implementat în doua etape şi va conţine două seturi de indicatori de referinţă (benchmarks): 1) indicatori preliminari (legislaţia şi planificare); 2) indicatori privind implementarea concretă, eficientă şi sustenabilă a unor masuri relevante.
6. Lansarea etapei operaţionale a dialogului privind liberalizarea regimului de vize cu UE va avea loc de îndată ce vor fi întrunite condiţiile potrivite (as soon as appropriate) – o formulare ambiguă ce lasă loc pentru interpretări.
Concluzii APE:
La reuniunea sa din 25 octombrie, Consiliul UE la nivel de Miniştri de Externe a trasat principalele obiective de care Comisia Europeană, Consiliul UE, precum şi viitoarele Preşedinţii ale UE - Ungaria şi Polonia, se vor conduce în relaţiile cu Republica Moldova pe parcursul anului 2011. Acestea obiective sunt:
1) asocierea politică şi integrarea economică cu UE;
2) lansarea etapei operaţionale a dialogului privind liberalizarea regimului de vize cu UE, care rămâne deocamdată o perspectivă pe termen lung;
3) începerea negocierilor asupra zonei de comerţ liber aprofundat şi comprehensiv cu UE ca parte integrantă a Acordului de Asociere.
Obiectivele UE nu satisfac întru totul aşteptările autorităţilor de la Chişinăului care doresc să obţină în anul viitor o perspectivă clară de integrare politică în UE şi să liberalizeze regimul de vize cu UE până la sfârşitul anului 2012.
În condiţiile actuale de instabilitate politică şi a lipsei unui parteneriat solid pentru integrarea Republicii Moldova în UE între principalele partide politice, aşteptările autorităţilor actuale sunt ambiţioase şi, într-o anumită măsură, hazardate. De asemenea, aşteptările Chişinăului par să diminueze impactul problemelor economice, sociale şi migraţionale asupra disponibilităţii mai multor state importante ale UE de a continua procesul de extindere şi liberalizare a regimului de vize cu statele din Europa de Est.
În viziunea APE, agenda ambiţioasă de integrare europeană a Republicii Moldova are şanse reale de reuşită, dacă aceasta nu va fi transformată într-un exerciţiu de PR politic sau într-un poligon de competiţie sau/şi confruntare politică între partidele politice aflate la guvernare sau în opoziţie şi, în special, dacă principalele partide politice vor reedita într-o formă şi cu o substanţa actualizată Parteneriatul Strategic pentru Integrarea Republicii Moldova în UE.
Numai un astfel de parteneriat poate impulsiona cu adevărat procesul de reforme interne necesare pentru a determina UE să aplice pe deplin în raport cu noi criteriul abordării diferenţiate, acordându-ne, în cele din urmă, o perspectivă europeană clar definită.