Victoria Boian, coordonator de proiecte APE, a declarat în cadrul unui club de presă că integrarea europeană a fost una din principalele obiective ale Guvernului de la Chişinău în anul 2010. La 12 ianuarie au fost lansate negocierile pe marginea acordului de asociere între Republica Moldova şi Uniunea Europeană. Până în prezent au avut loc 4 runde de negocieri, iar cea de a 5-a este planificată pentru luna ianuarie 2011. Un alt pas important, în opinia coordonatorului de proiecte APE, a fost lansarea la 15 iunie, la Luxemburg, a dialogului privind liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni.
,,Observăm că Uniunea Europeană a dat dovadă de o deschidere fără precedent faţă de Republica Moldova şi aceasta este vizibil şi datorită lansării grupului informal pentru acţiunea europeană a Republicii Moldova. De asemenea, un lucru important a fost semnarea de către Comisia Europeană, la 15 mai, a memorandumului cuprinzător de consolidare a capacităţii instituţionale, proiect în valoare de peste 41 de milioane de euro”, a subliniat expertul.
Referindu-se în context la relaţia cu statele vecine, Eugen Revenco, director de programe APE, a declarat că Guvernul Filat a pus accentul pe dezvoltarea unor relaţii de bună vecinătate şi edificarea unor parteneriate strategice în spirit european. Republica Moldova a reuşit să refacă relaţiile bilaterale cu România, ceea ce a dus la semnarea a peste 20 de documente de diferit rang, iar Bucureştiul a devenit şi un donator pentru Moldova. Subiectul cel mai sensibil de pe agenda bilaterală a fost regimul de frontieră. Odată cu semnarea Tratatului privind regimul de frontieră a fost omisă o problemă prea umflată în ultimii ani, a spus Eugen Revenco.
,,Cu Ucraina lucrurile au demarat mai simplu, dar relaţia cu acest stat a fluctuat constant. În acest an am avut porniri foarte bune şi am avut opriri neaşteptate. Cauza acestui parteneriat strategic cu Ucraina, care pe moment nu a reuşit, poate fi pus pe seama alegerilor repetate din cele două ţări”, a subliniat expertul.
Despre Statele Unite ale Americii directorul APE, Victor Chirilă, a declarat că acestea au demonstrat că sunt un partener credibil în ceea ce priveşte satisfacerea agendei de integrare europeană a Republicii Moldova. Pentru anul viitor, pe lângă democratizarea ţării, guvernarea de la Chişinău ar trebui să se gândească la un parteneriat strategic, care ar include şi alte componente cum ar fi componenta securităţii regională şi componenta dezvoltării economice, a mai spus Victor Chirilă.
Tezele au fost expuse la cel de-al 7-a club de presă organizat cu sprijinul Fundaţiei Friedrich Ebert. Membrii staff-ului APE au făcut un bilanţ al politicii externe a Republicii Moldova pentru anul 2010, referindu-se la subiecte ce ţin de relaţiile Republicii Moldova cu vecinii şi partenerii strategici – România, Ucraina, UE, SUA şi Rusia.