Rom Eng
Benzi RSS
Prima / Noutăţi / Comunicat de presă privind Vizita de Studiu la Consiliul Permanent al OSCE. APE. 20.01.2011.
Comunicat de presă privind Vizita de Studiu la Consiliul Permanent al OSCE. APE. 20.01.2011.
Versiune tipar
20.01.2011

În perioada 11-14 ianuarie 2011 Asociaţia pentru Politică externă în parteneriat cu Ambasada Republicii Lituania la Chişinău au organizat o vizită de studiu la Consiliul Permanent al OSCE de la Viena.

Vizita de studiu a fost realizată în cadrul proiectului „Cooperarea tinerilor de pe ambele maluri ale râului Nistru” destinat tinerilor lideri din R. Moldova, atât de pe malul drept cât şi de pe malul stâng al râului Nistru. Scopul principal al proiectului a fost de a institui o platformă de comunicare care să faciliteze stabilirea de contacte personale între tinerii de pe ambele maluri ale Nistrului precum şi să le ofere noi oportunităţi pentru colaborare, astfel contribuind la fortificarea eforturilor guvernamentale de a soluţiona problematica transnistreană.
Timp de 2 zile grupul din R. Moldova a avut ocazia să se familiarizeze cu cadrul instituţional al OSCE, să poarte discuţii cu reprezentanţii OSCE pe diferite domenii precum: prevenirea şi reglementarea conflictelor, libertatea şi dezvoltarea mass-media, planificare şi politici. De asemenea, participanţii au avut parte de o discuţie interesantă cu reprezentanţii R. Moldova la Viena, în special cu dl Ambasador Chiveri. Evenimentul care a stârnit cel mai mare interes a fost participarea grupului la prima şedinţă a Consiliului Permanent al OSCE sub preşedinţia Lituaniană.

Pe tot parcursul vizitei participanţii au format un grup omogen atât când era vorba de participarea la întâlnirile oficiale cât şi în afara acestora. Discuţiile s-au încercat a fi civilizate, bazate pe argumente şi experienţă proprie. Toţi participanţii au dat dovadă de toleranţă şi bună înţelegere pe cât posibil. În ceia ce priveşte programul, este  important faptul că participanţii au avut ocazia să asculte în teorie cât şi să vadă şi să experimenteze în practică cum funcţionează OSCE-ul. Participând la şedinţa Consiliului Permanent  al OSCE ei s-au simţit în mijlocul evenimentelor şi au văzut cum se realizează politica în direct la nivel internaţional. Pe de altă parte, întâlnirea cu dl Ambasador Chiveri a însemnat o lecţie de diplomaţie la nivel naţional. Dl Ambasador le-a povestit mai mult despre procedurile diplomatice, misiunea şi atribuţiile sale în calitate de reprezentant al R. Moldova precum şi despre activitatea misiunii la Viena în general şi la OSCE în particular. 

„Cooperarea tinerilor de pe ambele maluri ale râului Nistru” este un proiect implementat de Asociaţia pentru Politică Externă şi finanţat de Ambasada Lituaniei la Chişinău.

 
comments powered by Disqus
Prima / Noutăţi / Comunicat de presă privind Vizita de Studiu la Consiliul Permanent al OSCE. APE. 20.01.2011.
Adresa
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova


Tel.: +373-22-224430, 210986
Fax:
+373-22-210986, 233950 office@ape.md
Noutăţi  |  Analize  |  Opinii/Comentarii  |  Interviuri  |  Declaraţii  |  Documente  |  Conferinţe  |  Studii  |  Evenimente  |  UE - problematica transnistreana  |  Multimedia  |  APE în MassMedia  |  Friedrich Ebert Stiftung  |  Proiecte  |  Negociatori europeni
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate

Acest site a fost elaborat si lansat cu sprijinul Ambasadei Marei Britanii in Republica Moldova
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
O soluţie Trimaran
Vizitatori: 717305
ultima actualizare: 23.11.2024