Rom Eng
Benzi RSS
Prima / Noutăţi / Foşti preşedinţi, actuali şi foşti prim-miniştri vor discuta despre Moldova. Info-Prim Neo. 28.03.2011.
Foşti preşedinţi, actuali şi foşti prim-miniştri vor discuta despre Moldova. Info-Prim Neo. 28.03.2011.
Versiune tipar
29.03.2011

Agenda integrării europene a Republicii Moldova va fi discutată marţi, 29 martie, de către foşti înalţi demnitari ai Poloniei, României şi oficiali de la Chişinău în cadrul unu forum de 3 zile. Anunţul a fost făcut luni de către directorul executiv al Asociaţiei pentru Politică Externă (APE), Victor Chirilă.

Pe ordinea de zi a discuţiilor figurează subiecte ce ţin de problematica transnistreană, reformele în domeniul agriculturii, situaţia geopolitică a Republicii Moldova, precum şi climatul investiţional al statului moldovenesc.

În cadrul primei mese rotunde cu tema „Tranziţia spre democraţie, 20 de ani de independenţă ai Republicii Moldova”, vor lua cuvânt fostul preşedinte al Poloniei, Aleksander Kwasniewski, ex-preşedintele României, Emil Constantinescu şi fostul preşedinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi. Sesiunea va fi moderată de ex-premierul moldovean, Ion Sturza.

Cei care vor prezida discuţiile forumului de pe 30 martie va fi prim-ministrul Vlad Filat şi omologul său polonez Donald Tusk, care va sosi la Chişinău în după-amiaza zilei de marţi.

Forumul „UE-Moldova” este organizat de către APE şi Institutul de Studii Estice din Varşovia în parteneriat cu Ministerul de Externe al Republicii Moldova şi Ambasada Poloniei la Chişinău.

Potrivit anunţului directorului APE, la forumul care va avea loc în sala de conferinţe a unui hotel din centrul Chişinăului, sunt invitaţi peste 70 de politicieni, parlamentari, diplomaţi şi experţi din Uniunea Europeană, România, Ucraina şi Federaţia Rusă. Victor Chirilă a menţionat că evenimentul vine să atragă atenţia opiniei publice asupra Republicii Moldova şi asupra parcursului european al statului moldovenesc.

 
comments powered by Disqus
Prima / Noutăţi / Foşti preşedinţi, actuali şi foşti prim-miniştri vor discuta despre Moldova. Info-Prim Neo. 28.03.2011.
Adresa
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova


Tel.: +373-22-224430, 210986
Fax:
+373-22-210986, 233950 office@ape.md
Noutăţi  |  Analize  |  Opinii/Comentarii  |  Interviuri  |  Declaraţii  |  Documente  |  Conferinţe  |  Studii  |  Evenimente  |  UE - problematica transnistreana  |  Multimedia  |  APE în MassMedia  |  Friedrich Ebert Stiftung  |  Proiecte  |  Negociatori europeni
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate

Acest site a fost elaborat si lansat cu sprijinul Ambasadei Marei Britanii in Republica Moldova
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
O soluţie Trimaran
Vizitatori: 717311
ultima actualizare: 23.11.2024