La 4-5 aprilie, la Viena, a avut loc o nouă rundă de consultări neoficiale cu privire la reglementarea transnistreană în formatul 5+2 (Republica Moldova şi regiunea transnistreană ca părţi ale conflictului, OSCE, Rusia şi Ucraina în calitate de mediatori, iar SUA şi UE cu statut de observatori). În ciuda aşteptărilor, nici cu această ocazie părţile nu au ajuns la un numitor comun asupra reluării negocierilor oficiale în formatul 5+2. Totuşi, de această dată, se pare că participanţii sunt mai aproape de luarea unei astfel de decizii. O atare evoluţie este favorizată acum de contextul extern, determinat de resetarea relaţiilor ruso-americane şi ruso-europene, dar, nu în ultimul rând, şi de dorinţa Moscovei de a profita de această prielnică conjunctură pentru a şuta o victorie diplomatică în poarta Bruxellesului, care în ultima perioada dă dovadă de pasivitate şi lipsă de iniţiativă la capitolul reglementării problemei transnistrene.
Reprezentantul Rusiei la recenta reuniune de la Viena a propus ca următoarea întâlnire în formatul 5+2 să fie organizată la Moscova, în luna iunie. În viziunea noastră, această propunere a fost formulată de Moscova deloc întâmplător. La 5 iunie curent, Memorandumul ruso-german de la Meseberg va aniversa un an de la semnarea sa de către cancelarul german, Angela Merkel şi preşedintele rus Dmitri Medvedev. Prin acest Memorandum s-a propus crearea, la nivel de miniştri, a unui Comitet politic şi de securitate UE – Rusia, care ar urma să fie prezidat de Catherine Ashton, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, şi de Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Federaţiei Ruse. Conform Memorandumului de la Meseberg, Comitetul UE – Rusia ar fi trebuit să devină un forum de schimb de opinii asupra subiectelor curente ale politicii internaţionale şi de pe agenda de securitate; să definească reguli solide pentru organizarea unor operaţiuni comune civile şi militare de management al crizelor; să faciliteze schimbul de opinii şi proiecte de recomandări referitoare la chestiuni specifice de cooperare, incluzând diverse conflicte şi situaţii de criză pe care UE şi Rusia trebuie să le soluţioneze în comun în cadrul formatelor multilaterale de cooperare. De asemenea, problematica transnistreană urma să devină un subiect prioritar pe agenda de lucru a Comitetului UE – Rusia.
După un an de la semnarea Memorandumului de la Meseberg, Comitetul politic şi de securitate UE – Rusia rămâne în continuare un proiect cu perspective incerte de materializare. Deşi propunerea Angelei Merkel a fost apreciată de majoritatea statelor membre ale UE, carul nu s-a mişcat din loc, în special din cauza lipsei de consens. În luna august 2010, Moscova a expediat Bruxellesului propunerile sale concrete cu privire la activitatea şi responsabilităţile viitorului Comitet ruso - european. Or, conform declaraţiilor făcute de Serghei Lavrov cu ocazia recentei sale întâlniri de lucru cu şeful diplomaţiei moldoveneşti, Iurie Leancă, Bruxellesul încă nu a răspuns la propunerile făcute de Moscova. De altfel, din informaţiile disponibile, ştim, de exemplu, că propunerile făcute de Moscova cu referire la problematica transnistreană sunt inspirate/preluate din Memorandumul Kozak, fapt ce relevă, o data în plus, că Rusia nu are de gând să pună la naftalina acest document. Dimpotrivă, va utiliza orice oportunitate pentru a-l repune pe masa negocierilor, de această dată asigurându-se de bunăvoinţa unor state importante din cadrul UE.
Crearea Comitetului politic şi de securitate UE – Rusia constituie, fără îndoială, o importantă prioritate de politică externă pentru Moscova. Existenţa unui astfel de Comitet ar oferi Moscovei un instrument real de influenţa asupra deciziilor de politică externă şi securitate ale UE, inclusiv asupra deciziilor ce vor viza aşa numita „vecinătate apropiată” a Rusiei. Mai mult decât atât, formalizarea unui astfel de Comitet UE – Rusia va însemna o realizare tangibilă pe calea edificării noii arhitecturi europene de securitate enunţată de preşedintele Dmitri Medvedev, la 5 iunie 2008, la Berlin. De altfel, idea generală în spatele conceptului de securitate promovat de Kremlin este de a redefini Europa în aşa fel, încât Rusia şi interesele ei s-ar regăsi mult mai plenar în nouă arhitectură de securitate europeană.
Tergiversarea constituirii Comitetului UE – Rusia nu este nicidecum pe placul Kremlinului. Din declaraţiile făcute de ministrul de Externe Serghei Lavrov în timpul briefingului comun cu ministrul de Externe Iurie Leancă, putem deduce că la Moscova există o anumită frustrare provocată de indecizia Bruxellesului faţă de propunerea făcută de Angela Merkel şi Dimitri Medvedev în Memorandumul de la Meseberg. În acest context, nu excludem că urmărind să resusciteze idea creării unui Comitet politic şi de securitate UE – Rusia, Moscova va determina Tiraspolul să accepte reluarea negocierilor oficiale în formatul 5+2.
Totuşi, reluarea negocierilor oficiale în formatul 5+2 nu se va face gratuit pentru noi, Moscova a sugerat acest lucru cât se poate de evident prin intermediul ministrului său de Externe Serghei Lavrov în timpul vizitei de lucru în capitala rusă a ministrului de Externe Iurie Leancă. Deşi a insistat mai pronunţat decât în trecut că Rusia este interesată în reluarea cât mai curând posibilă a negocierilor oficiale pentru a realiza compromisul politic care ar presupune un statut special pentru regiunea transnistreană în cadrul unui stat unic şi integru teritorial, ministrul Lavrov nu a uitat să sublinieze că anume Chişinăul şi Tiraspolul vor trebui să negocieze acest compromis pornind de la egalitatea în drept a părţilor (ravnopravie). Este adevărat că Serghei Lavrov a admis necesitatea transformării operaţiunii ruse de pacificare, însă, cu o condiţie deloc neglijabilă. În viziunea sa, acest lucru ar urma să se producă „în contextul reglementării” şi nicidecum înaintea lansării negocierilor, aşa cum îşi doreşte Chişinăul. De asemenea, dânsul a ţinut declare că Rusia este interesată să scoată din regiunea transnistreană toate muniţiile militare care au mai rămas, însă, iarăşi, acest lucru ar urma să se întâmple „în contextul procesului de reglementare a problemei transnistrene”, o formula extrem de vagă care lasă loc pentru diverse interpretări conjuncturale.
Chişinăul, fără îndoială a auzit şi remarcat aceste nuanţe condiţionale enunţate de ministrul Lavrov, însă a preferat să le treacă cu vederea, chiar dacă ele contravin flagrant spiritului şi literei Legii nr. 173, din 22 iulie 2005, cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stânga Nistrului (Transnistria). De ce Chişinăul tace mâlc şi preferă, în schimb, să se mulţumească cu forma constructivă şi călduroasă a declaraţiilor făcute de Lavrov? Personal cred că răspunsul la această întrebare rezidă în „contextul favorabil extern„) în care ne aflăm actualmente. În ultimul timp, atât mediatorii, cât şi observatorii formatului 5+2, menţionează neostenit existenţa unui context extern favorabil pentru relansarea negocierilor oficiale pentru reglementarea transnistreană. Această nouă conjunctură externă, marcată de relansarea relaţiilor ruso-americane şi ruso-europene, îi determină, însă, pe guvernanţii şi diplomaţii noştri să fie extrem de precauţi în luarea unor poziţii de fond în raport cu Rusia la subiecte de interes major pentru ţara noastră.
Nici SUA şi nici UE nu sunt dispuşi să-şi rişte resetările cu Rusia de dragul Republicii Moldova, acest adevăr a devenit şi mai limpede pentru oficialii noştri după discuţiile avute la Chişinău cu vicepreşedintele american, Joseph Biden. Desigur, atât Washingtonul, cât şi Bruxellesul sunt în principiu de acord cu poziţiile noastre referitor la retragerea trupelor şi arsenalului militar rusesc din regiunea transnistreana, transformarea operaţiunii de pacificare ruse în una internaţională de observatori civili sau cu privire la asumarea de către SUA şi UE a statutului de membru deplin în formatul 5+2. Cu toate acestea, nici Washingtonul, nici Bruxellesul nu sunt predispuşi în prezent să exerseze presiuni suplimentare asupra Moscovei în aceste chestiuni, care, cu regret, nici pentru SUA, nici pentru UE, nu reprezintă priorităţi actuale.
Atât pentru SUA, cât şi pentru UE prioritatea nr. 1 în chestiunea transnistreană este, actualmente, reluarea cât mai grabnică a negocierilor oficiale în formatul 5+2. Fiind animaţi de acest obiectiv, reprezentanţii acestora ne îndeamnă să creăm condiţiile favorabile pentru a-i determina pe reprezentanţii Tiraspolului să vină la masa negocierilor. Există, însă, compromisuri/cedări pe care politicienii responsabili de la Chişinău le-ar putea face doar punând cruce, pentru totdeauna, pe credibilitatea şi cariera lor politică. Printre aceste ipotetice şi, în acelaşi timp, dezastruoase compromisuri, s-ar număra şi eventuală abrogare a Legii Parlamentului R. Moldova cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stânga Nistrului (Transnistria), de exemplu, în schimbul anulării de către Tiraspol a rezultatelor Referendumului din septembrie 2006 cu privire la independenţa Transnistriei şi alipirea ei ulterioară la Federaţia Rusă.
Se ştie foarte bine că Moscova şi Tiraspolul sunt nemulţumiţi de Legea cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stânga Nistrului. Conform acestei Legi, procesul de negocieri cu Transnistria se desfăşoară „în vederea atingerii scopurilor de democratizare şi de demilitarizare a Transnistriei” şi numai după îndeplinirea acestor condiţii esenţiale „procesul de negocieri se va desfăşura pentru elaborarea în comun şi adoptarea Legii organice a Republicii Moldova cu privire la statutul juridic special al Transnistriei”. Or, această consecutivitate – democratizare, demilitarizare, statut special – nu este pe placul Rusiei, care propune, în schimb, propria succesiune a procesului, care ar trebui să-i asigure controlul total asupra procesului de reglementare, şi anume: negocieri, elaborarea statutului şi a pachetului de garanţii, iar apoi restul….. În consecinţă, atât Moscova, cât şi Tiraspolul se pronunţă pentru anularea respectivei Legi ca o condiţie indispensabilă pentru lansarea negocierilor oficiale şi, nu mai puţin important, pentru asigurarea egalităţii de drept (ravnopravie) a părţilor în conflict - Republica Moldova şi Transnistria.
Va recurge Chişinăul la abrogarea Legii cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stânga Nistrului? Probabil că NU, pentru că o astfel de iniţiativă ar fi sinucigaşă pentru orice politician şi partid politic din Republica Moldova. Suspendarea ei va însemna, volens nolens, că Chişinăul acceptă regulile de joc dictate de Tiraspol. Lucrul acesta îl înţeleg foarte bine la Moscova, chiar şi la Tiraspol, nu suntem siguri dacă această realitate este înţeleasă la fel în toate capitalele UE, mai cu seamă în cele mari şi active.
