Europa Liberă: Totuşi, încotro trebuie să meargă Republica Moldova? La Est sau la Vest? Pentru că din moment ce avem această scindare în societate, PCRM-ul până acum a trâmbițat sus şi tare că prioritatea ar fi integrarea europeană, iată că astăzi am aflat alte veşti de la liderul PCRM, Vladimir Voronin, care se arată încântat de un alt proiect, pe care-l promovează premierul rus, Vladimir Putin, cel cu privire la crearea unei uniuni euro-asiatice. Ar fi locul Moldovei acolo?
Vlad Filat: „Republica Moldova este în Europa – geografic, istoric, cultural, sub toate celelalte aspecte. Uniunea Euroasiatică este la fază de proiect. Uniunea Europeană este o realitate incontestabilă. Prioritatea numărul unu a Republicii Moldova, care are şi sprijinul popular în ţara noastră, este procesul de integrare europeană. Deci, noi avem un parcurs pe care trebuie să-l ducem până la sfârşit.”
Europa Liberă: De ce această schimbare de optică a liderului comuniştilor exact după întrevederea de ieri, pe care aţi avut-o cu el? Aţi discutat cumva despre politica externă a statului?
Vlad Filat: „Nu am avut discuţii la acest capitol. Eu nu cred că trebuie să fie legată întâlnirea de ieri şi declaraţia de astăzi a domnului Voronin. Haideţi s-o luăm ca şi pe un punct de vedere enunţat. Argumentarea am auzit-o, ea este una, haideţi să spunem aşa, nobilă – în vederea depăşirii crizei socio-economice. Dar la nivel de doar punct de vedere.
În realitate însă lucrurile stau aşa cum spuneam. Mai mult decât atât: având în vedere şi anumite situaţii în care este Republica Moldova - fiind ţară membră a Organizaţiei Mondiale a Comerţului, fiind ţară care, uitaţi-vă, foarte curând va începe negocierile în vederea acordului de liber schimb cu Uniunea Europeană ş.a.m.d.
Acţiunile noastre aici la Chişinău ele trebuie să reiasă nu din faptul că ar place cuiva, fie din Est sau fie din Vest. Acţiunea noastră trebuie să fie îndreptate în interesul Republicii Moldova şi al cetăţenilor noştri. Iar interesul nostru categoric este de a duce Moldova cât mai grabnic în spaţiul valoric european.”
Europa Liberă: Dar poate domnul Voronin ia în consideraţie această oboseală de extindere a Uniunii Europene? Poate el crede că a eşuat Parteneriatul estic? Poate crede că moldovenii nu vor obţine abolirea regimului de vize la finele lui 2012?
Vlad Filat: „Poate, poate, poate. Vreau să vă spun că orice urmează să obţinem nu urmează să obţinem prin statul cu mâinile în poale şi să aşteptăm. Trebuie să mişcăm lucrurile. Trebuie să ne mişcăm în a obţine aceste obiective la care v-aţi referit şi pe care le-am propus.”
Europa Liberă: Dumneavoastră aţi spus că discuţia de ieri, pe care aţi avut-o cu liderul comuniştilor, a fost una deschisă. Credeţi că după acea discuţie s-ar putea urni carul din loc, spunând că se purcede la deblocarea crizei instituţionale?
Vlad Filat: „Este prematur să fac asemenea afirmaţii. Însă eu cred că este un pas. Cel puţin avem două rezultate ale întâlnirii de ieri – că am început să discutăm. Doi: toate partidele parlamentare s-au pronunţat clar împotriva alegerilor anticipate. Deci, toţi au ieşit şi au spus public că conştientizează pericolul acestor alegeri anticipate. Înseamnă că trebuie să identificăm soluţia.”
Europa Liberă: Dumneavoastră aţi insistat că trebuie de identificat soluţia şi nu candidatura pentru funcţia supremă în stat.
Vlad Filat: „La ora actuală unica candidatură pe care o avem este candidatura domnului Marian Lupu, care este candidat din partea Alianţei pentru Integrare Europeană. Şi acum trebuie să vedem cum acest candidat să fie ales în funcţia de preşedinte. Şi dacă nu va fi posibil să fie identificată această formulă, atunci trebuie să găsim un compromis. Dar compromis de dorit larg şi rezonabil obligatoriu.”
Europa Liberă: Aţi lăsat să se înţeleagă că dacă nu ia foc primul scenariu, admiteţi un alt scenariu - totuşi, punerea în discuţie la referendum a noii constituţii.
Vlad Filat: „Şi aceasta este o posibilitate.”
Europa Liberă: Spre care înclinaţi mai mult?
Vlad Filat: „Eu înclin în identificarea unei soluţii în Parlament. Pentru a nu pune oamenii iarăşi pe drumuri, să participe la referendumuri, la alegeri ş.a.m.d. Oamenii au delegat deputaţii în Parlamentul Republicii Moldova pentru ca să rezolve probleme, nu ca să creeze probleme.”
Europa Liberă: Din discuţii cu domnul Voronin, într-un interviu, pe care l-a acordat Europei Libere, am înţeles că dumnealui insistă totuşi asupra variantei zero. Aceasta ce ar însemna?
Vlad Filat: „La ora actuală Republica Moldova are un parcurs. El urmează a fi continuat. Guvernul are un program de activitate, care, o spun cu toată responsabilitatea, întruneşte toate acţiunile necesare pentru ca să ne atingem obiectivele propuse. În primul rând, eu nu înţeleg ce se are în vedere prin această variantă zero.”
Europa Liberă: Pornind de la împărţirea funcţiilor în stat până la guvernare.
Vlad Filat: „Dacă este să pornim de la acest principiu, aceasta înseamnă că pornim de la să ajungem în ne-unde, aşa. Am vorbit la acest subiect nu o dată – orice condiţie, precondiţie ş.a.m.d., nu face decât să stopeze orice progres. Noi când ne aşezăm la masa de discuţii trebuie să pornim fără a condiţiona. Avem o situaţie reală, pe care trebuie s-o depăşim.”
Europa Liberă: Dar dacă s-ar insista asupra unei coaliţii largi pentru a găsi această soluţie de alegere a şefului statului, credeţi că e posibilă?
Vlad Filat: „Această coaliţie largă, sau această soluţie ea urmează să vizeze nu doar alegerea preşedintelui Republicii Moldova. Că degeaba alegem preşedintele Republicii Moldova, dacă nu avem majoritate suficientă parlamentară pentru a asigura actul guvernării şi implementarea programului de activitate.
Deci, această discuţie trebuie să aibă o abordare largă, complexă, obiectiv alegerea președintelui şi asigurarea unei guvernări pe parcursul următorilor trei ani, până la alegerile parlamentare următoare. Deocamdată eu prefer să merg pe formula optimistă, nu ştiu dacă pot să spun tare, aşa, pe formula în care să avem la bază încredere şi să vedem cum derulează evenimentele. Eu cel puţin o să fac tot posibilul ca să evităm aceste alegeri anticipate.”
Europa Liberă: Veţi mai insista să vă întâlniţi cu PCRM?
Vlad Filat: „Eu nu am insistat şi nici nu voi insista în continuare. Dacă va fi necesar, ne vom întâlni. Eu nu cred că aici este o problemă. Ca să ne vedem, să discutăm, dacă apare o întrebare suplimentară, să discutăm această întrebare.”
Europa Liberă: În ce caz poate fi dizolvat acum Parlamentul?
Vlad Filat: „Sunt trei situaţii prevăzute de Constituţie, în urma cărora poate fi dizolvat Parlamentul: nealegerea preşedintelui. Doi: demisia Guvernului şi incapacitatea Parlamentului de a vota un nou Guvern. Însă aici este prevederea constituţională că preşedintele poate dizolva Parlamentul. Şi a treia condiţie – că pe parcursul a trei luni de zile Parlamentul să nu poată adopta decizii.”
Europa Liberă: Proiectul bugetului când îl prezentaţi Parlamentului?
Vlad Filat: „Atunci când va fi aprobat la Guvern.”
Europa Liberă: La Guvern când va fi propus spre aprobare?
Vlad Filat: „Atunci când reprezentanţii partidelor constituante ale Alianţei din Guvern vor fi pregătiţi să voteze. Deocamdată, cu toate că înţelegerea o aveam luni că miercuri suntem în situaţia să votăm politica fiscală, ieri seara am fost anunţaţi că încă nu. Să vedem. Deci, pe de o parte este această solicitare să fie respectată norma legală, ca pe 1 octombrie să prezentăm documentele respective în Parlament, pe de altă parte este insistenţa ca până la aprobarea în Guvern să avem toate înţelegerile făcute. Aşa că este aşa un cerc vicios.”
Europa Liberă: E cam dificil.
Vlad Filat: „Doamna Ursu, n-a fost măcar nici pe o clipă în această perioadă de timp de doi ani şi un pic uşor. Aşa că – asta e soarta.”
Europa Liberă: Nu e uşor să purcedeţi şi la remanieri. Veţi purcede?
Vlad Filat: „Aici nu este problema de uşurinţă sau greutate. Aşa cum am anunţat, eu voi veni cu propuneri vis-a-vis de remanieri în Guvern.”
Europa Liberă: Când?
Vlad Filat: „Curând. Atunci când va veni momentul. Avem de discutat mai multe probleme, nu doar remanierile. Trebuie să vedem cum le încadrăm pe toate şi la momentul potrivit voi veni cu aceste propuneri.”