Fostul lider transnistrean, Igor Smirnov a avut interdicție de a circula în Uniunea Europeană timp de 6 ani. În 2009, restricțiile pentru el și anturajul său au fost suspendate pentru a-l convinge să revină la masa negocierilor. Radu Benea l-a întrebat pe analistul Eugen Revenco de la Asociaţia pentru Politică Externă care poate fi soarta restricţiilor de circulaţie pentru liderii transnistreni din vechea şi din noua administraţie după schimbarea puterii la Tiraspol.
 
Europa Liberă: A devenit deja o „tradiţie” ca în luna februarie UE să prelungească restricţiile de călătorie pentru liderii transnistreni impuse în 2003. Dar acum la Tiraspol este o nouă administraţie, liderii căreia nu au avut aceste restricţii. Cum credeţi că ar trebui să se procedeze? Să fie trecuţi şi ei pe lista neagră a UE? Să-şi anuleze UE restricţiile prelungite an de an? 
 
​​Eugen Revenco: „Eu cred că cei care s-au aflat în fruntea acestei regiuni şi au dus la încălcările care au constituit prilej pentru introducerea acestor restricţii, deşi nu sunt, în majoritate, în funcţii în această administraţie, nu ar trebui să fie scoşi de pe aceste liste, pentru că nu au avut nici o contribuţie pozitivă.
 
În al doilea rând, trebuie să constatăm că administraţia de la Tiraspol, în pofida euforiei europene, nu a făcut nimic ca să schimbe situaţia şcolilor, în primul rând, care au constituit pretext pentru introducerea acestor sancţiuni – vorbim despre şcolile moldoveneşti din Transnistria care se află sub jurisdicţie moldovenească.
 
Aceste autorităţi nu au făcut nimic pentru apropiere decât a schimba retorica şi a fi mai zâmbitori. Schimbări în substanţă, în raport cu Chişinăul, nu sunt. De aceea, nu văd nici un pretext ca liderii acestei regiuni să nu fie în listele de interdicţie pentru călătoriile în spaţiul Schengen, în spaţiul european.”
 
Europa Liberă: Cum credeţi, de ce ezită Tiraspolul să facă mai mulţi paşi înainte, de vreme ce chiar Evgheni Şevciuk declarase că unul din dezideratele sale este eliminarea totală, a tuturor barierelor în calea liberei circulaţii a mărfurilor şi persoanelor. Deocamdată, Evgheni Şevciuk a eliminat aceste bariere doar pentru locuitorii regiunii transnistrene. De ce?
 
Eugen Revenco: „Pentru că preocuparea lui este pentru situaţia din Transnistria. Eu am dubii că dânşii văd lumea cu ochii care o vedem şi noi. În al doilea rând, noi nu putem şti astăzi dacă Evgheni Şevciuk, administraţia sa este mai dispusă decât Igor Smirnov să meargă la apropierea malurilor.”
 
Europa Liberă: Să admitem că proiectele privind măsurile de încredere vor demara cu sprijinul UE, susţinute şi de Tiraspol şi de Chişinău. Credeţi că acest tip de colaborare, de dialog, de proiecte ar putea apropia soluţia politică?
 
Eugen Revenco: „Cu certitudine, absenţa unor măsuri de încredere îndepărtează factorii politici şi îndepărtează oricare soluţie. Măsurile de încredere pot crea punţi suplimentare de comunicare, dar în sine nu sunt o premisă suficientă pentru a constata şi pentru a face reintegrarea ţării. Acest proces este unul de durată şi ca acest proces de durată, de discuţii politice să nu fie sterile şi să aibă un context de apropiere, pentru asta servesc şi aceste măsuri de încredere.
 
Dar să nu uităm, discuţiile politice despre statut nu au pornit şi este puţin probabil că vor demara în timpul apropiat între Republica Moldova şi Transnistria. Probabil că ar fi nevoie de crearea anumitor premise şi clarificarea poziţiilor atât a Uniunii Europene, a Statelor Unite, inclusiv în ceea ce ţine şi de situaţia pacificatorilor. Să ne lămurim până la urmă cât de mulţi parteneri avem noi pentru a urma logica schimbărilor în Transnistria prin demilitarizare, schimbarea formatului pacificatorilor din unul militar în unul civil? În ce măsură Statele Unite s-au aliat cu Federaţia Rusă în această poziţie? Sau în ce măsură Uniunea Europeană este un actor independent şi înţelege preocupările unui stat din vecinătatea sa pentru menţinerea situaţiei şi demilitarizarea în continuare - în cazul în care ar exista o sinergie între Statele Unite şi Federaţia Rusă în ceea ce ţine de schimbarea statutului forţelor de pacificare şi momentul în care acest lucru ar putea surveni.”