Rom Eng
Benzi RSS
Prima / Opinii/Comentarii / Interviu cu Ambasadorul Rusiei în Moldova, Farit Muhametşin: „Participarea activă a Moldovei în formatele euroasiatice nu vine în contradicţie cu cursul ei de integrare europeană”. Info-Prim Neo. 13.08.2012.
Interviu cu Ambasadorul Rusiei în Moldova, Farit Muhametşin: „Participarea activă a Moldovei în formatele euroasiatice nu vine în contradicţie cu cursul ei de integrare europeană”. Info-Prim Neo. 13.08.2012.
Versiune tipar
13.08.2012

Interviu Info-Prim Neo cu Ambasadorul Federaţiei Ruse în Republica Moldova Farit Muhametşin din ciclul „Independenţi de 21 de ani. Despre noi, ex-sovieticii”

- De la declararea independenţei, ţara Dumneavoastră a avut acelaşi punct de start pentru modernizarea, înnoirea ţării, ca şi Republica Moldova. Cât de aproape sau cât de departe suntem astăzi unii de alţii pe această cale?

- După destrămarea Uniunii Sovietice multe lucruri în ţările noastre s-au întâmplat pentru prima dată. Rusia şi Moldova au încetat să mai fie părţi ale unui puternic întreg şi au început edificarea noilor state de drept în baza ataşamentului la principiile democraţiei, supremaţiei legii, priorităţii drepturilor omului şi cetăţeanului. Şi deşi ţările noastre au urmat drumuri diferite în dezvoltarea lor, pe noi şi acum ne leagă multe. În primul rând, este vorba despre istoria bogată, de sute de ani, a relaţiilor dintre popoarele noastre şi oamenii noştri muncitori, cu simţul responsabilităţii şi înzestraţi. În majoritatea lor, cetăţenii ţărilor noastre sunt interesaţi de realizarea potenţialuilui strategic al interacţiunii dintre Rusia şi Moldova, fiind gata să depună eforturile pentru asigurarea colaborării ruso-moldoveneşti şi perfecţionarea calităţii ei.

- Unde a reuşit şi unde a reuşit mai puţin ţara Dumneavoastră pe calea dezvoltării independente. Eventual, comparativ cu Republica Moldova?

- Pe parcursul anilor ce au urmat după adoptarea Declaraţiei de suveranitate, şi ei au fost grei, Rusia a obţinut, totuşi, multe. A apărut şi propria noastră experienţă, deloc uşoară, dar cu atât mai preţioasă, şi ceea ce obişnium să numim propria noastră istorie modernă. Rusia a ocupat, fără exagerare, locul său demn într-o lume modificată globalizată, ţara noastră este deschisă la tot ce este nou şi avansat, bazându-se, totodată, pe potenţialul acumulat al stabilităţii. Astăzi putem spune cu siguranţă că şi în interiorul Rusiei s-au schimbat radical orânduirea socială, economia, modul de viaţă al oamenilor noştri. Lucrul cel mai important este că ne-am consolidat ca ţară şi naţiune unită.

Rămân încă multe de făcut. Vedem cu toţii ce transformări profunde se întâmplă în lumea contemporană, relaţiile internaţionale devin tot mai complicate, comunitatea internaţională rămâne departe de a crea bazele unui sistem universal şi indivizibil de securitate, nu se întrevăd deocamdată soluţiile sigure pentru depăşirea crizei economice mondiale. În aceste condiţii, cel mai important lucru pentru Rusia este să continue cu succes modernizarea economiei, perfecţionarea sistemului politic, constituirea unei societăţi moderne şi progresiste, care trebuie să fie confortabilă pentru muncă şi creaţie, pentru crearea familiei şi educaţia noilor generaţii.
- După declararea independenţei, ca şi Republica Moldova, aţi avut de ales între câţiva vectori geopolitici, în particular Est sau Vest. Ce v-a motivat alegerea?

- Tot drumul istoric al statului rusesc, care se dezvoltă permanent şi există deja timp de mai mult de unsprezece secole, a determinat cursul politicii externe a Rusiei moderne. La bazele lui stau principiile cheie ale plurivectorismului, pragmatismului, deschiderii, promovării consecvente a intereselor naţionale, fără alunecarea spre confruntare. Teritoriul vast, orientarea istorică a ţării noastre atât spre Orient, cât spre Occident, legăturile comerciale şi culturale tradiţionale cu statele din toate regiunile lumii, permit Rusiei să promoveze o politică externă echilibrată şi consecventă, păstrând continuitatea şi reflectând rolul unic, format timp de secole, al ţării noastre în afacerile mondiale şi în dezvoltarea civilizaţiei mondiale. Inima, nucleul acestei politici externe este cursul spre integrarea euroasiatică, ce se bazează pe 3 ţări - Rusia, Belarus şi Kazahstan, care au creat Uniunea Vamală şi au purces la lucru în cadrul Spaţiului Economic Comun. Totodată, nu se diminuează cu nimic o astel de direcţie importantă a politicii noastre externe, cum este cooperarea cu Uniunea Europeană, care este un partener strategic al Rusiei deja timp de mai mulţi ani. Împreună cu partenerii noştri europeni mergem spre atingerea obiectivului strategic global - de a crea spaţiul economic şi uman unic de la Oceanul Atlantic până la Oceanul Pacific.

- Cum apreciază ţara Dumneavoastră alegerea pe care a făcut-o Republica Moldova în favoarea integrării europene?

- Chestiunea privind căile de integrare, participarea în diferite uniuni integratoare este, indiscutabil, alegerea suverană a poporului moldovenesc şi a statului moldovenesc în frunte cu conducerea actuală. Rusia tratează această alegere cu respect. Vom examina toate formele de colaborare, cele mai potrivite şi optime, pentru ca această interacţiune ruso-moldovenească să nu se ofilească, ci, dimpotrivă, să se dezvolte activ. Consolidarea relaţiilor ruso-moldoveneşti şi a locului Moldovei printre partenerii noştri apropiaţi, siguri în afacerile internaţionale corespunde intereselor noastre. În acest context, pornind de la priorităţile noastre geopolitice, mai exact, cursul strategic declarat de către conducerea Rusiei vizând aprofundarea proceselor de integrare în spaţiul CSI, invităm Chişinăul la o participare mai activă în formatele integraţioniste euroasiatice şi suntem convinşi că apartenenţa Moldovei la CSI nu vine în contradicţie cu cursul ei de integrare europeană.

- Ce fel de încărcătură credeţi că poartă la această etapă relaţiile dintre ţările noastre? Despre relaţia cu anumite state, în anumite contexte, în Moldova circulă diferite calificative: parteneriat strategic, relaţii apropiate, relaţii pragmatice etc...

- Relaţiile dintre popoarele ţărilor noastre, întărite prin legături multiseculare de prietenie, fraternitate şi comunitate de religie, pot fi numite cu adevărat apropiate şi sufleteşti. Vreau foarte mult să cred că şi dialogul politic ruso-moldovenesc, care se distinge prin caracter deschis şi pragmatiс, va atinge în viitorul apropiat nivelul unui veritabil parteneriat strategic.

Irina Ursu, Info-Prim Neo

Notă Info-Prim Neo: Scopul ciclului de materiale la rubrica „Independenţi de 21 de ani. Despre noi, ex-sovieticii”, în care înserăm interviuri cu reprezentanţi ai statelor ex-sovietice este să identificăm mai clar locul Republicii Moldova în mişcarea ei înainte, pe fundalul experienţei statelor care au avut aproximativ aceeaşi linie de start, dar şi să stabilim starea relaţiilor dintre ţările şi popoarele noastre în această perioadă.

 
comments powered by Disqus
Prima / Opinii/Comentarii / Interviu cu Ambasadorul Rusiei în Moldova, Farit Muhametşin: „Participarea activă a Moldovei în formatele euroasiatice nu vine în contradicţie cu cursul ei de integrare europeană”. Info-Prim Neo. 13.08.2012.
Adresa
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova


Tel.: +373-22-224430, 210986
Fax:
+373-22-210986, 233950 office@ape.md
Noutăţi  |  Analize  |  Opinii/Comentarii  |  Interviuri  |  Declaraţii  |  Documente  |  Conferinţe  |  Studii  |  Evenimente  |  UE - problematica transnistreana  |  Multimedia  |  APE în MassMedia  |  Friedrich Ebert Stiftung  |  Proiecte  |  Negociatori europeni
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate

Acest site a fost elaborat si lansat cu sprijinul Ambasadei Marei Britanii in Republica Moldova
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
O soluţie Trimaran
Vizitatori: 716549
ultima actualizare: 23.11.2024