Rom Eng
Benzi RSS
Prima / Noutăţi / Moldova a mai făcut un pas spre semnarea Acordului de Liber Schimb cu UE. Info-Prim Neo. 01.10.2012.
Moldova a mai făcut un pas spre semnarea Acordului de Liber Schimb cu UE. Info-Prim Neo. 01.10.2012.
Versiune tipar
02.10.2012

Adoptarea Legii concurenţei şi a Legii cu privire la ajutorul de stat este un nou pas făcut de Moldova către semnarea Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv cu UE. Declaraţia a fost făcută de către şeful Delegaţiei UE în Moldova, Dirk Schuebel, în cadrul unui briefing de presă prilejuit de publicarea celor două legi în Monitorul Oficial.

Dirk Schuebel a comunicat că mai mulţi ani în urmă, când Ungaria dorea să devină stat membru al UE, exista un singur capitol neterminat în negocieri, şi anume faptul că ţara nu avea adoptate legi cu privire la ajutorul de stat şi la concurenţă. „Adoptarea acestor două legi a fost destul de importantă în contextul negocierilor Acordului de Liber Schimb. Un moment foarte important este şi aplicarea acestor legi. Uniunea Europeană, care a oferit Republicii Moldova asistenţă în procesul de elaborare a lor, va continua să acorde sprijin în aplicarea adecvată a legilor”, a mai spus ambasadorul european.

Legea concurenţei prevede transformarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei în Consiliul Concurenţei. Viorica Cărare, preşedintele structurii, a comunicat că din a doua jumătate a anului 2013, când intră în vigoare Legea cu privire la ajutorul de stat, va fi asigurată o evidenţă strictă a acestuia. Orice ajutor va fi notificat de către Consiliul Concurenţei. În caz contrar, acordarea acestuia va fi considerată ilegală şi ajutorul va trebui returnat cu o dobândă de până la 5%.

În Legea concurenţei sunt stipulate noţiunile de „înţelegere de cartel” şi „carteluri dure”, care sunt interzise. Viorica Cărare a informat că sunt posibile excepţii şi unele înţelegeri să nu fie interzise, dacă agenţii economici demonstrează că acestea sunt benefice pentru consumatori şi pentru economie. Totodată, Legea concurenţei mai prevede şi notificarea obligatorie a Consiliul Concurenţei dacă cifra de afaceri este mai mare de 25 mln de lei.

„Prin adoptarea acestor două legi am făcut un pas mare spre integrarea europeană. Acestea vor avea un impact major asupra mediului concurenţial”, a declarat şefa Consiliului Concurenţei.

Cele două legi au fost publicate în Monitorul Oficial în lunile august-septembrie. Legea concurenţei a intrat în vigoare imediat după publicare, iar Legea cu privire la ajutorul de stat va intra în vigoare peste un an, în august 2013. Autorii au elaborat aceste două legi timp de aproape 4 ani.

 
comments powered by Disqus
Prima / Noutăţi / Moldova a mai făcut un pas spre semnarea Acordului de Liber Schimb cu UE. Info-Prim Neo. 01.10.2012.
Adresa
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova


Tel.: +373-22-224430, 210986
Fax:
+373-22-210986, 233950 office@ape.md
Noutăţi  |  Analize  |  Opinii/Comentarii  |  Interviuri  |  Declaraţii  |  Documente  |  Conferinţe  |  Studii  |  Evenimente  |  UE - problematica transnistreana  |  Multimedia  |  APE în MassMedia  |  Friedrich Ebert Stiftung  |  Proiecte  |  Negociatori europeni
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate

Acest site a fost elaborat si lansat cu sprijinul Ambasadei Marei Britanii in Republica Moldova
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
O soluţie Trimaran
Vizitatori: 717318
ultima actualizare: 23.11.2024