Pînă la presupusa „paradă a planetelor” din 12.12.12 mai avem un răgaz şi vă propun să ne ocupăm astăzi de lucruri mai prozaice. Chiar de rutină, veţi fi zicînd atunci cînd am să vă anunţ că i-am invitat pe doi experţi în materie de politică externă să discutăm despre cele mai recente alegeri parlamentare din Ucraina şi posibila rezonanţă pe care o va produce reclădirea guvernării de la Kiev.

În studioul de la Chişinău se află Anatol Ţăranu, fost deputat şi fost ambasador al Republicii Moldova în Federaţia Rusă, şi Radu Vrabie, director de programe la Asociaţia de politică Externă.

Europa Liberă: Să începem cu rezultatele scrutinului din Ucraina. Partidul preşedintelui a luat suficiente voturi ca să se considere învingător, dar există riscul să o păţească la fel ca partidul lui Voronin, căruia i s-a luat „morcovul” - ca să mă exprim în terminologia sa - după ce adversarii au făcut alianţă. Totuşi marea surpriză pe care o aştepta cineva în culise nu s-a produs. Opoziţia nu s-a revigorat. De ce, domnule Ţăranu, revoluţia oranj nu a fost reabilitată de alegători?

Anatol Ţăranu: „Din simplul motiv că Ucraina rămîne o ţară profund divizată. Dacă ne uităm la culorile electorale ale Ucrainei de astăzi, apoi vedem că ţara este împărţită fix în două.

Partea de Est a votat preponderent pentru „regionali”. Iar partea de Vest, cu excepţia Odesei, a votat pentru opoziţia unită. Eu m-aş abţine să fac un pronostic categoric despre viitoarea configuraţie a guvernării de la Kiev. Să mai aşteptăm. Totul este în mâinile acelor aproximativ 50 de deputaţi independenţi care au trecut în circumscripţiile uninominale. Ei de fapt sînt astăzi capabili să incline balanţa puterii în Ucraina.”

Europa Liberă: Domnule Radu Vrabie, de regulă Ucraina era laborator experimental pentru „politehnologii” ruşi, ei nu ascundeau acest lucru. Acum Rusia s-a resemnat?

Radu Vrabie: „Cred că Moscova nu s-a resemnat pentru că ea continuă să rămînă o ţară pe care Federaţia Rusă o consideră, ca de altfel şi pe Republica Moldova, zona ei exclusivă de influenţă. Însă s-au schimbat anumite realităţi în Ucraina. Şi mă refer în primul rînd la Partidul regiunilor care, fiind la putere,s-a „disciplinat”. Adică a înţeles că nu poate să promoveze acelaşi mesaj pro-rusesc.”

Europa Liberă: Adică nu a mai rămas în braţele Kremlinului.

Radu Vrabie: „Nu mai rămas în braţele Kremlinului, a mai avut şi cîteva „treziri la realitate” - bunăoară cea preţul gazului cînd au fost traşi pe sfoară de Federaţia Rusă; în final, preţul la gaz este chiar mai scump decît îşi închipuiau ei că ar putea să fie, chiar dacă au mai prelungit termenul de arendă pentru flota rusă aflată în Crimea.

În linii mari, politica externă nu se va schimba foarte mult, indiferent care va fi configuraţia în Parlament.”

Europa Liberă: Ucraina era foarte interesată, pe timpuri, de reglementarea transnistriană, ne amintim de cunoscutul plan 3D. De cînd Partidul regiunilor este la putere reglementarea transnistreană este pe aceeaşi poziţie în lista de priorităţi? Şi mai cu seamă ce s-ar putea întîmpla cu această reglementare sau cu învecinarea transnistreană după desemnarea guvernării noi?

Radu Vrabie: „Cred că situaţia este de aşa natură - mărimea ţărilor, capacitatea economică pe care o avem -, că noi, Republica Moldova, putem doar în suflet să ne dorim să cîştige un partid sau altul. Dar, de fapt, trebuie să colaborăm cu toate puterile care sînt la Kiev.

Şi eu cred că guvernul Republicii Moldova în ultimii trei ani a reuşit să gestioneze destul de bine acest dosar ucrainean. S-au rezolvat o serie de probleme mici, dar care erau foarte enervante. Ceea ce a schimbat şi atitudinea Ucrainei faţă de reglementarea transnistreană. Nu zic că Ucraina a jucat un rol de primă vioară. Însă Ucraina a oferit destul suport pe parcursul ultimilor ani pentru R. Moldova.

Să nu uităm că anul 2013 este anul în care Ucraina va deţine preşedinţia OSCE. Deci este important ca relaţiile între Chişinău şi Kiev să fie bune în vederea obţinerii a ceea ce se mai poate obţine pe dosarul transnistrean, avînd în vedere ultimele evoluţii din cadrul lui.”

Europa Liberă: Dar miza văzută de la Chişinău - exprimîndu-mă în termeni nediplomatici - era „încotro să incline balanţa?” cu ajutorul Ucrainei.

Anatol Ţăranu: „Ucraina niciodată nu a jucat în acest dosar după partitura ruşilor. Ucraina, dintotdeauna, a avut poziţia sa mai bine sau mai rău conturată în diverse perioade. Şi în acest sens desigur că ruşii nu o dată au fost enervaţi din cauza acestei poziţii.

Dar trebuie să înţelegem un lucru: Ucraina are o relaţie foarte complicată cu Rusia şi ea nu ar dori ca dosarul transnistrean să complice şi mai mult această relaţie. Deci reglementarea politică în Transnistria este în interesul Ucrainei, dar nu în aşa măsură ca ea să facă sacrificii majore.

Potenţial, Ucraina este aliatul Republicii Moldova în ceea ce priveşte o reglementare echitabilă. Este absolut evident că ultimele alegeri care au avut loc în Ucraina ar putea să aducă nişte accente noi în ceea ce priveşte dosarul transnistrean. Dar ele nu vor fi de o asemenea natură ca să schimbe radical politica Ucrainei în reglementarea diferendului transnistrean. Eu cred că jucătorii principali internaţionali, în ceea ce priveşte reglementarea, continuă să rămînă Rusia şi Occidentul.”
   
Radu Vrabie: „Eu sînt de acord cu domnul Ţăranu că Ucraina este un potenţial aliat al R. Moldova. Însă şi din cauza relaţiei destul de complicate cu Federaţia Rusă, şi din cauza faptului că problema transnistreană nu reprezintă o temă centrală a politicii externe ucrainene, şi din cauza faptului că anumiţi oameni de afaceri din jurul Transnistriei - mă refer în special la Odesa şi care sînt susţinători financiari ai Partidului regiunilor - au interese economice în Transnistria, Ucraina încearcă să promoveze o politică care într-un fel să nu supere pe nimeni, să poată avea doar cîştig în urma acestei reglementări.”

Europa Liberă: Daţi-mi exemple că Ucraina „pune piciorul în prag”, nediplomatic vorbind, atunci cînd e de reglementarea transnistreană (à la Rogozin)?

Radu Vrabie: „Uitaţi de procesul de delimitare-demarcare a hotarului dintre Republica Moldova şi Ucraina. Exista o poziţie foarte dură a administraţiei de la Tiraspol pentru a nu permite ca acest hotar să fie recunoscut drept moldo-ucrainean, ci să fie unul „transnistreano-ucrainean”, pe care Ucraina nu l-a acceptat. Nu uitaţi de faptul că în termeni diplomatici, niciodată, nici un lider, nici ministru, nici oricare diplomat nu vine la Tiraspol în vizită oficială, aşa cum vin Rogozin sau alţii; totul se face cu acordul autorităţilor din Republica Moldova.

Şi sînt alte aspecte diplomatice, care nu sînt întotdeauna vizibile, care au loc în cadrul negocierilor. În acelaşi timp, noi trebuie să fim conştienţi de faptul că reglementarea transnistreană şi problema transnistreană nu este o problemă ucraineană. Este problema Republicii Moldova. Cum putem noi să îi convingem pe ucrainieni să ne ajute pe noi, depinde în primul rînd de Republica Moldova şi nu de Ucraina.”

Europa Liberă: Ucraina are un motiv serios să se implice - ucrainienii din Transnistria sînt pe poziţia a doua după moldoveni, şi apoi ruşii. Or, Rusia intervine cu toată puterea pe acest motiv: îşi „apără conaţionalii”.

Radu Vrabie: „Este mai corectă, din punctul de vedere, în acest aspect. Eu, totuşi, cred că principala preocupare pentru Ucraina în Transnistria este dimensiunea de securitate. Pentru că există trupe ruseşti în Transnistria, fie ele şi destul de puţine. Mai există şi depozitul de la Cobasna care deranjează Ucraina. Şi aici avem puncte de pornire identice. Restul déjà, chestiuni economice sau alte, nu sînt atît de prioritare. Însă, repet, sînt anumite forţe în jurul Transnistriei, din regiunea Odesa, din regiunea Viniţa, care au interese directe in Transnistria, care au afaceri în Transnistria şi asta tot joacă un rol anume.”

Europa Liberă: Pentru multă lume este evident că în spatele celor mai recende declaraţii şi acţiuni, uneori provocări, în reglementarea transnistreană stă Kremlinul, care se dă „rănit în aripă” şi spune: asta este vocea independentă a Tiraspolului. Totuşi, domnule Ţăranu, ce vedem nou în comportamentul, în tacticile aplicate? De exemplu, chiar şi evacuarea elicopterelor - vezi, Doamne, acum le-a venit lor cheful să le scoată de acolo. Ce semnifică aceste mişcări?

Anatol Ţăranu: „Noi, este foarte important să punem corect problema în ceea ce priveşte relaţia cu Rusia, inclusiv în dosarul transnistrean. Noi trebuie să înţelegem un lucru - şi această înţelegere există la Chişinău -, că reglementarea politică în Transnistria poate fi atinsă pe axa Chişinău-Tiraspol. Situaţia demult a degenerat într-o asemenea manieră că doar implicarea factorului internaţional, care ar putea într-un fel să stăvilească ambiţiile ruşilor, poate să conducă la un progres în ceea ce priveşte reglementarea politică.”

Europa Liberă: Dar ruşii înţeleg şi ei acest lucru la fel de bine şi spun, de exemplu: „vă mai dăm gaze, fiţi cuminţi şi atunci o să vă dăm!”

Anatol Ţăranu: „Și mai mult decît atît, trebuie să constatăm un lucru: că nu pot politicienii să spună cu voce tare acest adevăr. Republica Moldova, de mulţi ani, se găseşte în stare de război politic cu Federaţia Rusă. Noi am fost şi într-un război fierbinte în anul 1992. După aceasta războiul fierbinte s-a prefăcut într-un război politic şi acesta continuă pînă în ziua de astăzi.

R. Moldova este incomparabilă, ca potenţial, cu Rusia şi de aici rezultă şi tacticile pe care sîntem nevoiţi să le aplicăm în relaţia cu Federaţia Rusă în cadrul acestui război politic. Federaţia Rusă, în permanenţă, manifestă o atitudine ostilă faţă de Republica Moldova. Faptul că Rusia a purces la renovarea tehnicii militare, a armamentului în Transnistria, faptul că Rusia vine cu noi injecţii financiare de mari proporţii pentru regimul de la Tiraspol, iarăşi constituie acţiuni din cadrul acestui război politic şi fac ca poziţia Republicii Moldova să devină foarte vulnerabilă.”

Europa Liberă: Dle Ţăranu, multă lume, înţelegînd că Rusia este de cealaltă parte a baricadelor, totuşi pledează pentru integrarea în formula euro-asiatică, dar cu Rusia ca actor principal. Adică acel care de fapt nu permite reglementarea transnistreană... Comuniştii, sau stînga în general, pledînd pentru integrarea asiatică, de fapt pledează pentru modul de reglementare transnistreană, sau de NEreglementare, aşa cum este văzut astăzi la Kremlin. Este corect acest silogism?
 
Anatol Ţăranu: „Da, absolut corect. De fapt sînt capitulanţii politici din R. Moldova, acei care încearcă să capituleze în faţa Rusiei şi în aşa fel să reglementeze criza transnistreană ca Republica Moldova să se transforme într-o anexă politică a Kremlinului. Aceşti oameni, aceste forţe politice, nu fac nimic altceva decît să pledeze pentru pierderea suveranităţii şi a independenţei statale a Republicii Moldova. Acest lucru trebuie să îl înţelegem foarte bine.”

Europa Liberă: Dacă un scenarist le-ar descrie foarte clar, ca într-un SF, perspectiva că dacă Tiraspolul va deveni mai important, ei vor deveni, îşi vor pierde funcţiile, veniturile, deoarece Tiraspolul le va da tainul, atunci s-ar trezi sau nu?

Anatol Ţăranu: „Cred că sentimentul de atracţie etno-culturală care trăieşte în aceşti oameni - nu în toţi, fiindcă unii sînt pur şi simplu induşi în eroare şi procedează şi gîndesc mai degrabă în matricea ideologică veche - şi [acești] oameni nu privesc R. Moldova ca patria lor. Pentru ei, Republica Moldova este un loc - vă aduceţi aminte cum s-a exprimat un reprezentant al minorităţii ruse din Moldova? -  unde ei se găsesc „într-o deplasare de lungă durată”.

Iată această psihologie, de fapt, distruge unitatea internă a societăţii moldoveneşti, o face difuză, şi ne preface pe noi într-o pradă uşoară a acelora care atentează la suveranitatea statului Republica Moldova. Atunci cînd aici încearcă unii să-i găsească drept duşmanii principali ai statalităţii R. Moldova în chipul şi în persoana unioniştilor, este de fapt o fumigenă care trebuie să îi ascundă pe adevăraţii inamici şi oponenţi a aceea ce se numeşte statul Republica Moldova.”

Europa Liberă: Dle Ţăranu, pe de altă parte, ceilalţi care au tot legat speranţele lor de Uniunea Europeană, de SUA, de OSCE, au suferit eşec. Pentru că, de 20 de ani, nu se întîmplă reglementarea pe calea asta. Atunci poate să îi lăsăm pe stîngişti să rezolve problema? 

Anatol Ţăranu: „Dar, în aceşti 20 de ani, niciodată nu au existat premise soluţionarea politică a diferendului transnistrean cu respectarea rigorilor interesului naţional al Republicii Moldova. Că a existat o cvasi reglementare cu afectarea interesului naţional, asta e cu totul altceva.

Şi atunci, eu prefer ca reglementarea să nu aibă loc atîta timp cît nu există premise pentru respectarea interesului nostru naţional.”

Europa Liberă: Dar premize nu o să apară încă 20 de ani şi atunci aşteptăm să se înstrăineze definitiv Transnistria?

Anatol Ţăranu: „Da, cu riscul că înstrăinarea va continua, dar cel puţin păstrăm potenţialul independenţei şi suveranităţii noastre. Eu sînt adeptul anume acestei abordări. Pentru mine, independenţa şi suveranitatea Republicii Moldova sînt mult mai valoroase decît o semi- sau o cvasi soluţionare a diferendului transnistrean.”

Europa Liberă: Adică mai bine conservăm starea actuală de lucruri decît să tăiem definitiv „felia de mămăligă”?
 
Anatol Ţăranu: „Aşa este.”

Europa Liberă: Domnule Radu Vrabie, părerea dumneavoastră?

Radu Vrabie: „Eu cred că stînga politică din R. Moldova  a reglementat preţ de opt ani problema transnistreană, din 2001 pînă în 2009. Rezultatele le-am văzut, este greu să negociezi cu lupul să nu-ţi mănînce oile. Contactul direct cu Federaţia Rusă, chiar dacă este important, trebuie să fie în acelaş timp gîndit cum utilizăm Federaţia Rusă şi nu doar la Federaţia Rusă.

Dacă mergem la poclon şi ne rugăm să ne dea Transnistria, nu cumva să ne-o dea într-o formă pe care nu vom fi bucuroşi să o luăm. Mie mi s-a părut destul de importantă fraza dumneavoastră „Rusia şi-a schimbat macazul prin vocea Transnistriei”. De fapt cred că a avut loc un lucru un pic mai banal. Odată ajuns în funcţia de aşanumit preşedinte, Evgheni Şevciuc a crezut că este independent în acţiunile sale...”

Europa Liberă: ... mai ales după ce l-a bătut pe Igor Smirnov.
 
Radu Vrabie: „Da, exact, şi s-a gîndit că el ar putea, în tradiţia de la noi, să bea lapte de la două vaci. Să mai poarte anumite discuţii cu Chişinăul, să mai primească nişte bani de la UE, să discute şi cu Rusia în acelaşi timp, să aibă, zicem aşa, un spectru de alegere. Însă situaţia economică din regiunea transnistreană este de aşa natură că Federaţia Rusă a avut nevoie de perioada din ianuarie pînă în aprilie să îl lase fără bani, ca el să înţeleagă cine şi cît costă în Transnistria şi ce trebuie să facă dacă vrea să primească bani.”
 
Europa Liberă: Pe de altă parte, nici nu-i lasă prea multe speranţe privind recunoaşterea Transnistriei.
 
Radu Vrabie: „Da, eu cred că, spre deosebire de Igor Smirnov care nu-şi dorea independenţa, care era întemeietorul şi cel mai mare beneficiar al statu quo-ului,  Evgheni Şevciuc spera la o anumită recunoaştere. Însă după aia la Moscova i s-a spus şi lui şi prietenei sale apropiate, Nina Ştanski, cum stau lucrurile şi ce trebuie să facă atunci cînd o cere Moscova.

Ghinionul nostru este că la moment Rusia este supărată pe Uniunea Europeană considerînd că a făcut, în acea înţelegere de la Meseberg, partea ei de lucru, adică a dat voie să înceapă negocierile „5 plus 2”, a permis  o anumită încălzire şi aştepta de la germani Comitetul de securitate. Nu l-a primit şi acum, din cîte înţeleg, politica Rusiei este un fel de răzbunare. L-au pus pe Rogozin care cu siguranţă nu este o numire pentru R. Moldova, ci mai degrabă are scopul să arate Uniunii Europene că „noi putem negocia şi altfel”...
 
Europa Liberă:  ... „uliul” de la reprezentanţa rusă la NATO...

Radu Vrabie: „Da, au luat o poziţie mai dură. Eu împărtăşesc într-un fel gîndul domnului Ţăranu. Dacă mie mi-ar spune - mai ales dacă ar veni asta din partea Rusiei -, „gata, am rezolvat problema transnistreană, de mîine sînteţi împreună!”, mi s-ar părea un „măr otrăvit”, un cal troian. Noi avem nevoie de o reglementare viabilă, chiar dacă ea ar lua mai mult timp.

Noi nu trebuie să ne temem de termenul de 20 de ani, pentru că ne-am tot temut pe parcursul anilor aceştia şi 20 de ani au trecut fără să avansăm. Este nevoie de o strategie, de gîndire cum să ajungem, ce putem face şi care sînt paşii care trebuie să îi facem şi să nu ne temem de ani. Pentru că e mai bine să obţii o reglementare care să fie în favoarea R. Moldova, fără a ne rupe de la parcursul nostru european, decît să obţii o ţară captivă a unor interese geopolitice ruseşti, de fapt să ne întoarcem la ceea ce am avut, cu riscul ca în orice moment Transnistria sau altă zonă destul de prorusească, Găgăuzia, iarăşi  să ne facă probleme pe care le-am trecut.”

Europa Liberă: Dar până şi în politica paşilor mici de reglementare oricum se întîmplă scurtcircuite, sau inadvertenţe. Uitaţi-vă la subiectul „acceptării reciproce a televiziunilor”, cum a pus problema doamna Ştanski. Ea zice: noi am permis accesul televiziunilor în cablu - ce aparţine unui particular de fapt, fără ca acesta să crîcnească. Adică funcţionează ca în Rusia de multe ori - cu bagheta magică totul se rezolvă. Or, Chişinăul a înaintat o precondiţie firească - treceţi procedurile legale, pentru că aici există legi, există proceduri.

Sau în problema plăcuţelor de înmatriculare. Avem un arbitru, cel european: dacă vreţi [să călătoriţi] în Europa, ascultaţi vocea europenilor despre cum ar trebui să apară aceste plăcuţe. Tiraspolul zice: „nu, noi vrem să fie aşa cum decidem noi la Tiraspol sau mai bine zis patronii noştri!”  Şi atunci incompatibilităţile, nejoncţionarea asta iese la suprafaţă la tot pasul. Ce-i de făcut?

Radu Vrabie: „Noi am ajuns în situaţia - pe care Chişinăul o semnalează de cel puţin un an şi jumătate -, că tactica paşilor mici nu poate să dureze foarte mult timp, pentru că orice problemă economică neapărat atinge problema politicului, adică a statutului regiunii transnistriene. Şi noi trebuie să avem o finalitate politică clară încotro mergem ca să putem rezolva anumite lucruri. Şi aici nu este vorba de reaua voinţă a Chişinăului. Eu nu pot să îmi închipui cum băncile transnistriene pot primi licenţă din Republica Moldova, sau pot activa pe plan internaţional, nerespectînd nişte reguli internaţionale pe care Republica Moldova şi le-a asumat.”
 
Europa Liberă: Exact cum a fost cu ştampilele vamale - Chişinăul, din bune intenţii le-a transmis, iar transnistrienii le-au aplicat pe ce acte voiau ei.
 
Radu Vrabie: „Eu bănuiesc că plăcuţele transnistriene ar putea fi mult mai frumoase dacă ar conţine poze ale unor membri ai cabinetului Şevciuc pe ele, dar nu ar fi legale şi nu vor fi internaţional recunoscute. Nu poate Republica Moldova să facă favoruri Transnistriei, dacă ele sînt în contradicţie cu legea.

Insistența pe anumite probleme pe care cei din Transnistria înţeleg că nu pot fi rezolvate este mai degrabă o reavoinţă din partea Tiraspolului - mă rog, dirijat de acolo de unde este dirijată conducerea de la Tiraspol, şi nu o dorinţă de a merge la compromis. Chiar dacă Tiraspolul spune că a făcut cedări unilaterale, dacă ne uităm exact în esenţă, Transnistria nu a făcut nici o cedare unilaterală în faţa Chişinăului de la începutul anului 2011.”

Europa Liberă: Şi ultima înrtrebare: dacă ar fi oare corect să se audă de la Chişinău, nu neapărat de la politicieni, îndemnul ca Europa să negocieze, acolo unde se poate, direct cu Kremlinul? Fireşte în subiecte nu neapărat minore ca plăcuţele de înmatriculare, nu neapărat ca, zicem, forma stîlpilor de pe linia de demarcare a frontierei, dar în subiecte care sînt relevante, cum ar fi contractul pentru livrările de gaze, care este legat de subiectul „pachetul energetic”. Odată Europa acceptînd Moldova, a complicat situaţia Chişinăului în negocierile cu Gazprom-ul. Deci subiecte globale de genul acesta pot fi negociate direct, peste capul Chişinăului?

Anatol Ţăranu: „Acest lucru poate să se întîmple dacă Chişinăul va insista pe o asemenea abordare. Şi, din cîte înţeleg, acest lucru se întîmplă în permanenţă. Diplomaţia noastră este foarte activă în Europa, în principalele capitale europene, în primul rînd la Berlin şi Bruxelles. Deci activismul acesta al factorului occidental şi în primul rînd al Uniunii Europene este foarte înalt.

Să ne aducem aminte despre vizita cancelarului german în Republica Moldova, dar nu numai. Cîţi demnitari europeni în permanenţă vorbesc despre necesitatea ca Rusia să îşi schimbe abordarea  în privinţa conflictului transnistrean?! Această întîlnire de la Messeberg, despre care a vorbit colegul meu, a fost nimic altceva decît un eşec de proporţii al politicii Federaţiei Ruse. Şi acest eşec s-a întîmplat în legătură cu - sau cel puţin a fost invocată - problema transnistreană, de care Rusia de fapt s-a poticnit.

Cred că această strategie a Chişinăului este cea mai eficientă în raport cu Rusia. Noi nu putem să ne confruntăm frontal cu Federaţia Rusă în problema transnistreană. Faptul că nouă ne-a reuşit pe parcursul acestui an să ridicăm la o cotă foarte înaltă gradul de internaţionalizare a procesului de reglementare politică în Transnistria oferă şi oportunităţi care ne permit, hai să spunem aşa, să ne protejăm de o ciocnire frontală cu Rusia, apelînd la asistenţa partenerilor noştri de dezvoltare din Occident.”
 
Europa Liberă: Dar nu-i umilitoare oare ipostaza asta cînd recunoşti că nu eşti decît un „băiat de mingi” pe terenul de tenis, iar adevăraţii jucători sînt alţii?

Anatol Ţăranu: „De fel nu este umilitor. Mai mult decît atît, eu cred că este într-un fel reflectarea unui grad înalt de măiestrie politică şi diplomatică dacă eşti capabil să mobilizezi factorul internaţional în susţinerea propriei poziţii. O ţară mică are resurse limitate şi atunci cînd porneşti la un război - iar eu insist asupra acestei formule, noi ne găsim în stare de război politic cu Federaţia Rusă - trebuie foarte precis să îţi calculezi resursele şi să reieşi din ceea ce este posibil de făcut. Cu cît mai mulţi aliaţi ai şi cu cît mai bine poţi să utilizezi capacităţile aliaţilor, cu atît eşti mai bravo.”
 
Europa Liberă: Domnule Radu Vrabie, a reuşit de bună seamă Chişinăul să aducă în război marii figuranţi, elefanţii?

Radu Vrabie: „În primul rînd vreau să spun că ceea ce ne propune UE în „Pachetul energetic III” şi aderarea la Comunitatea energetică nu complică lucrurile cu Federaţia Rusă. Dimpotrivă, Republica Moldova, fiind parte a acestei comunităţi şi implementînd aceste pachete, va avea posibilitatea, în caz de criză, să poată apela la orice ţară din UE pentru a o ajuta cu livrări de gaz, Republica Moldova urmînd să plătească acestei ţări.”

Europa Liberă: Dar între timp trebuie să rezolve problema Moldovagaz-ului care este monopolistul local. Ca să facă ceva cu ţevile.

Radu Vrabie: „Este adevărat, domnule Botnaru. Sînt unele probleme care au fost lăsate pe parcursul a 20 de ani  nerezolvate ca să nu facă rău.”

Europa Liberă: Dimpotrivă, s-a făcut tot posibilul ca ţevile de la o casă la alta, magistralele raionale, să fie în proprietatea Moldovagaz-ului şi nu a unor comunităţi locale.
  
Radu Vrabie: „Eu cred că politica noastră de a ne juca de-a gazul mergînd la Federaţia Rusă ca să ni-l dea cu 20 sau 100 de dolari mai ieftin trebuie să treacă. Vorbind în metafore, Federaţia Rusă ne dă cîte trei lei pentru supravieţuire în fiecare zi, iar Uniunea Europeană încearcă să ne găsească de lucru ca să putem trăi decent.

Personal, cred că după 20 de ani trebuie să fim gata să plătim un anumit preţ pentru independenţa pe care o avem noi. Lasă gazul să coste oricît ar costa, la cota preţului mediu european. Pentru noi este important să îl putem plăti. Acesta ar trebui să fie motto-ul cu care să mergem la discuţia cu Federaţia Rusă.

Respectînd proporţiile, voi aminti că atunci cînd Gazprom-ul a mers la chinezi şi le-a propus un preţ pentru gaz, chinezii au spus: „nu, voi sînteţi interesaţi să ne vindeţi nouă gazul, dacă o să reveniţi cu un alt preţ atunci veniţi la noi, dacă nu, noi căutăm în altă parte!” Trebuie să fim conştienţi de faptul că independenţa costă.

Dacă vrem de bună seamă să avem o diversificare energetică asta la fel ar costa. Şi trebuie să facem odată şi odată acest lucru. Da, noi putem acum să ne milogim la ruşi ca să mai  obţinem un contract pentru trei ani, sau pe doi ani sau pe un an, cu un preţ mai mic decît cel european.”
 
Europa Liberă: Adică să fie lungită un pic lesa, dar tot pe lesă să rămînem...

Radu Vrabie: „...dar tot pe lesă, da. Eu cred că este nevoie ca Republica Moldova să nu se abată de la drumul pe care a mers chiar dacă asta, într-un fel, ar fi mai greu. Înţeleg constrîngerile electorale, înţeleg faptul că este mai puţin popular [acest lucru], însă trebuie să nu uităm: noi deja de trei ani plătim preţ mediu european. Şi acest lucru îmi dă mie cel puţin speranţa că putem continua tot aşa.”

Anatol Ţăranu: „Chiar zilele acestea am citit o noutate că Kievul încearcă să folosească  reţelele de gazoducte care pînă acum au lucrat doar într-o singură direcţie, din Est spre Vest, în regim de revers. Adică prin acest gazoduct, prin care era transportat gazul rusesc în Europa, să primească gaz invers, spre Ucraina din Europa.

Ceea ce de fapt este o cotitură revoluţionară în politica pieţei de gaze din această zonă. Deja în acest an prima cantitate de gaze europene urmează să sosească în Ucraina prin acest gazoduct. De fapt este vorba despre sfîrşitul monopolului asupra pieţei gazelor în această zonă. Şi eu cred că poziţia dură a Rusiei se explică în exclusivitate prin faptul că ruşii înţeleg că vine sfîrşitul aceastei pîrghii politice atît de influente.”

Europa Liberă: Dar ei au suficienţi bani ca să construiască un Nord Stream.

Anatol Ţăranu: „Nu au ei suficienţi bani. Rusia este într-o situaţie economică foarte gravă. Vă aduc aminte că Rusia are nevoie de modernizare, iar modernizarea o să „pape” sute şi sute de miliarde de dolari. Haideţi să ne aducem aminte despre o formulă  expusă de un mare economist care spunea că Rusia este o supraputere doar dacă preţul pe piaţa mondială este peste o sută de dolari pentru baril, iar dacă coboară sub această cotă, Rusia se preface într-o ţară de mîna a doua. Vă închipuiţi de fapt de ce depinde măreţia matuşkăi Rusia?!”

Europa Liberă: Deci urmînd logica acestor aserţiuni enunţate de domniile voastre, acei care, la noi acasă, utilizează resurse energetice de alternativă, de exemplu centrale cu paie, de fapt luptă pentru adevărata independenţă a Republicii Moldova?
 
Anatol Ţăranu: „Aşa este. Şi ei, aceşti oameni care găsesc acele resurse de alternativă, inclusiv, şi acest gazoduct Ungheni-Iaşi este un moment foarte important în lupta geopolitică care se dă în această zonă.”