Companiile administrate de femeile din Republica Moldova sunt mult mai bine gestionate, au o rată de rambursare a creditelor de 99,5 la sută, față de 82 la sută la companiile administrate de bărbați, au de multe ori viziuni inovatoare și își promovează mult mai eficient produsele. Acestea sunt câteva dintre concluziile unui an de activitate a proiectului ”Femeile în afaceri”, desfășurat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) cu susținerea Guvernului Suediei. Programul este prevăzut pentru trei ani și are fonduri de aproximativ un milion de euro.
În cadrul unei conferințe de presă de totalizare susținute la un an de la lansarea proiectului, directorul regional al programului, Stela Melnic a declarat că femeile din Republica Moldova manifestă un interes sporit pentru sfera afacerilor, sunt ambițioase, își doresc creștere profesională și mai multă flexibilitate și independență financiară și reușesc să combine viața de familie cu activitatea de antreprenor.
La nivel statistic, spune Stela Melnic, situația femeii în Republica Moldova rămâne însă sub media din regiune. Ponderea femeilor în forța de muncă este de 50 la sută, față de 46 la sută în Ucraina și 44 la sută în România. Salariul femeilor în Republica Moldova este cu 24 la sută mai mic decât cel al bărbaților, în timp ce în Ucraina venitul femeilor este cu 22 la sută mai mic, iar în România – cu 11 la sută sub cel al bărbaților.
Situația nu pare să fie atât de proastă însă dacă raportăm lucrurile la situația la nivel global, unde femeile fac 66 la sută din muncă și produc 50 la sută din hrană, însă câștigă doar 10 la sută din venituri și dețin un singur procent din proprietăți.
Ambasadoarea Suediei la Chișinău, Ingrid Tesman, a declarat în cadrul conferinței de presă că țara sa susține peste tot în lume proiecte care promovează egalitatea dintre femei și bărbați. ”Suntem convinși că orice țară care oferă șanse egale tuturor membrilor societății este are mai multe șanse de a se dezvolta, este mai democratică și mai prosperă din punct de vedere economic”, a declarat ambasadoarea Suediei.
Vorbind despre programul ”Femeile în afaceri”, Ingrid Tesman a menționat că acesta a oferit posibilitatea de creștere economică femeilor participante, le-a permis creșterea bunăstării și a nivelului de viață a familiilor și copiilor acestora, ceea ce, în definitiv, înseamnă un nivel de viață mai bun pentru țară în general.
Managerul național al BERD BAS Moldova, Viorica Arpentin, a declarat că pentru a încuraja aspirația femeilor de a dezvolta o afacere proprie, în cadrul programului ”Femei în afaceri” au fost susținute 35 de companii administrate de femei sau unde cel puțin 60 la sută din angajați sunt femei, prin acordarea de consultanță și oferirea unor granturi în valoare totală de peste 202 mii euro.
Surpriza acestui program, potrivit Vioricăi Arpentin, a fost faptul că printre domeniile de activitate cele mai solicitate nu s-au regăsit serviciile de fabricare a produselor alimentare și turismul, așa cum au estimat inițial experții. În schimb, mai bine de 11 la sută din solicitările de finanțare au fost din partea unor companii din domeniul IT – un lucru total neașteptat pentru finanțatori. O explicație pentru acest fenomen este și faptul că femeile vin în afaceri cu idei și abordări inovatoare, iar în zonele tradiționale, cum ar fi alimentația sau serviciile de curățenie, încă există clișee și stereotipuri care nu le permit să se dezvolte. ”De exemplu, companiile care prestează servicii de curățenie încă se mai confruntă cu mentalitatea și tradițiile din Republica Moldova, unde șefii de întreprinderi preferă să angajeze femei de serviciu pe bază permanentă decât să apeleze la o companie specializată în domeniu”, spune Viorica Arpentin.
”În general, companiile beneficiare oferă servicii foarte moderne și calitative, peste așteptările noastre”, a subliniat Viorica Arpentin. Dintre companiile susținute pe parcursul anului în cadrul programului ”Femeile în afaceri” cota cea mai mare revine celor care activează în domeniul confecțiilor – 15 la sută, a celor care prestează servicii de curățenie, de organizare de evenimentelor, comerț și agenții de promovare – 15 la sută. Companiilor din IT au revenit 11 procente din credite nerambursabile oferite, iar producerii de alimente și zonei turismului – doar 3 la sută.
În general, cele mai active în a solicita sprijin au fost companiile din orașele mari – 80 la sută dintre acestea sunt din Chișinău, Bălți și alte localități urbane. Și doar 18 la sută din beneficiari sunt din mediul rural. Gestionarii programului speră că și femeile antreprenoare din regiunea transnistreană vor fi mai active în următorii ani în solicitarea susținerii în cadrul programului ”Femeile în afaceri”.