Rom Eng
Benzi RSS
Prima / Evenimente / Comunicat de Presă: Vizită de Studii în Estonia pentru experții societății civile din Chișinău și Tiraspol
Comunicat de Presă: Vizită de Studii în Estonia pentru experții societății civile din Chișinău și Tiraspol
Versiune tipar
01.07.2013
În perioada 25 – 29 iunie Asociația pentru Politica Externă (APE) a organizat o vizită de studiu în Estonia cu suportul Ambasadei Republicii Moldova la Tallin.

Vizita a fost organizată în cadrul proiectului APE “Consolidarea parteneriatului între reprezentanții societății civile de pe ambele maluri ale Nistrului prin implementarea unor proiecte comune de cercetare” susținut financiar de Black Sea Trust for Regional Cooperation, German Marshall Fund.
 
În cadrul vizitei experții de la Chișinău și Tiraspol au avut o serie de întâlniri și discuții la  Ministerul Economiei din Estonia, Universitatea Tehnică din Tallinn, Centrul Internațional de Studii de Securitate (International Centre for Defence Studies) din Tallin, Ministerul Educației și Colegiul European al Universității din Tartu, precum și cu Reprezentanții consiliului local al orașului Narva (comerț, educație, economie), Președintele Asociației Autorităților Publice Locale și Guvernatorul regiunii Laane – Virumma, Einar Vallbaum. 

Drept rezultat al acestui proiect APE va realiza 5 studii în domeniul comerțului, educației, energie, dezvoltare regională care vor conține recomandări privind elaborarea și implementarea unor proiecte ce vor avea drept scop promovarea cooperării sectoriale între cele două maluri ale Nistrului.

Chișinău, 1 iuie 2013
 
 
comments powered by Disqus
Prima / Evenimente / Comunicat de Presă: Vizită de Studii în Estonia pentru experții societății civile din Chișinău și Tiraspol
Adresa
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova


Tel.: +373-22-224430, 210986
Fax:
+373-22-210986, 233950 office@ape.md
Noutăţi  |  Analize  |  Opinii/Comentarii  |  Interviuri  |  Declaraţii  |  Documente  |  Conferinţe  |  Studii  |  Evenimente  |  UE - problematica transnistreana  |  Multimedia  |  APE în MassMedia  |  Friedrich Ebert Stiftung  |  Proiecte  |  Negociatori europeni
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate

Acest site a fost elaborat si lansat cu sprijinul Ambasadei Marei Britanii in Republica Moldova
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
O soluţie Trimaran
Vizitatori: 716651
ultima actualizare: 23.11.2024