Alegerea lui Donald Trump în calitate de preşedinte al Statelor Unite ale Americii va însemna schimbarea retoricii relaţiilor dinte SUA şi partenerii euro-asiatici, ţinând cont de mesajele transmise în timpul campaniei electorale. De această părere este directoarea de programe a Asociaţiei pentru Politică Externă, Victoria Bucătaru.
Solicitată de IPN, Victoria Bucătaru a declarat că una dintre ideile de bază transmise în discursul lui Donald Trump a fost criza de identitate prin care trece SUA şi eforturile pe care le va depune pentru a reconstrui naţiunea americană. Aceste mesaje se bucura de susţinere deoarece criza migraţională a luat amploare şi a reuşit să creeze o stare de nesiguranţă în rândul populaţiei.
„Astfel, putem să presupunem că politica domnului Trump va fi una mai radicalizată cu tentă populistă focalizată pe politica internă, revăzând de asemenea, principiile de cooperare cu partenerii euro-asiatici în termeni de securitate”, a spus Victoria Bucătaru.
În ce priveşte zona de Est a Europei, aceasta va fi influenţată de redefinirea politicii externe a SUA faţă de marii actori internaţionali, astfel evitându-se o abordare individualizată, ci mai mult dependentă de conjunctura şi factorii geopolitici dominanţi.
Sursa:Info Prim Neo: http://www.ipn.md/ro/special/80197