Săptămâna trecută (2-5 februarie), Markus Meckel, membru al Comisiei pentru politică externă din Bundestagul german, a vizitat pentru a treia oară Moldova. Vizita sa a inclus întrevederi cu oficiali moldoveni, o deplasare la Tiraspol, iar în penultima zi el a fost protagonistul unei mese rotunde organizată de Fundaţia Friedrich Ebert, în comun cu IDIS Viitorul, la care au participat mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile. Vă propunem să citiţi şi dvs. discursul său din cadrul conferinţei. (Valentina Baciu)

Moldova are în spate opt ani de preşedinţie a lui Vladimir Voronin. Peste câteva săptămâni se va alege din nou parlamentul şi acesta va alege apoi un nou preşedinte. Dumneavoastră, cetăţenii Moldovei, vă aflaţi în faţa alegerii. Dumneavoastră vă decideţi viitorul şi răspunderea vă aparţine. Acest lucru este în egală măsură valabil şi pentru trecutul apropriat: răspunderea pentru situaţia de astăzi din Moldova îi aparţine, mai întâi de toate, Moldovei însăşi. Acei, care în ultimii opt ani au purtat aici responsabilitatea politică, sunt cu toţii responsabili pentru faptul că Moldova este astăzi cea mai săracă ţară din Europa.

Bineînţeles că ştiu despre istoria tragică a ţării dvs. - în 2009 se împlinesc 70 de ani de la încheierea pactului dintre Stalin şi Hitler. Prin el, ţara mea, Germania, şi-a asumat vina şi a livrat-o dictaturii sovietice. În anii ce au urmat după aceasta, ţara dvs. a cunoscut necazuri mari, decenii de dictatură comunistă în URSS. Noi suntem conştienţi de responsabilitatea noastră faţă de ţara dvs. Tocmai de aceea, vrem să ne poziţionăm de partea dvs. şi să convingem UE să acorde mai multă atenţie ţării dvs. Odată cu destrămarea Uniunii Sovietice, pentru Moldova a început un capitol nou - independenţa. Odată cu ea ţara şi-a preluat răspunderea pentru calea sa. De atunci, viitorul s-a decis şi se decide, înainte de toate, de către Moldova însăşi. Mai cu seamă înaintea alegerilor este valabilă conştientizarea acestei răspunderi: a alege înseamnă a avea consecinţe. Aceasta s-a putut vedea în ultimul deceniu şi la fel va fi şi în viitor: fiecare cetăţean al Moldovei are şansa să contribuie însuşi la determinarea direcţiei unde urmează să călătorească.

Din punct de vedere al politicii externe, astăzi existenţa statului Moldova nu este pusă în pericol. Vecinii ei nu sunt agresivi. Ucraina este un partener cooperant. Din România se mai aud ocazional chemări spre o unificare cu Moldova, vise ale unei Românii Mari. E adevărat că în Europa de astăzi există procese precum e cazul unificării Germaniei. Aceasta se poate, însă, întâmpla când există recunoaştere reciprocă şi când poporul ambelor ţări doreşte acest lucru, fiind acceptat şi pe plan internaţional. O problemă este Rusia, deoarece alimentează şi sprijină Transnistria separatistă. Aceeaşi Rusie, însă, nu a pus în discuţie integritatea teritorială a Moldovei şi, de asemenea, nu a recunoscut Transnistria - precum se spera acolo - când au comis greşeala să recunoască independenţa Abhazei şi Osetiei de Sud.

Uniunea Europeană mult timp nu s-a preocupat de Moldova. Din fericire, acest lucru începe să se schimbe. Astfel pentru ţara voastră apar noi şanse. După respingerea Memorandumului Kozak din 2003 şi orientarea spre UE, părea că aceste lucruri au fost de asemenea recunoscute aici. Între timp, însă, în pofida asistenţei enorme, acest proces a ajuns să fie învins. De aceea, trebuie să i se dea un nou suflu! Dar şi acest lucru trebuie să se întâmple mai întâi de toate, în Moldova însăşi. Alegerile care se apropie oferă posibilitatea de a acorda acestei voinţe o expresie clară. Pentru un viitor mai bun, Moldova are nevoie de mobilizarea tuturor forţelor. Dar ce poate mobiliza oamenii mai mult decât experienţa libertăţii, posibilitatea de a fi însuşi stăpân în propria ţară şi de a lua viitorul în mâinile proprii? O Moldovă cu adevărat democratică - acesta este cadoul, pe care doar Moldova însăşi şi-l poate face, cu voinţa ei proprie şi nu cu cea a Uniunii Europene! Dar acest lucru necesită un angajament deplin întru realizarea acestui scop - şi aceşti oameni există în această ţară, poate chiar şi nu prea puţini.

Moldova ar trebui să-i invite pe toţi cei activi care vor să contribuie la acest proces. De aceea, consider că este absurd să existe restricţii pentru străinii care vor să lucreze în ţara dvs.! Căci asta împiedică dezvoltarea durabilă a ţării. Acelaşi lucru este valabil şi pentru legile adoptate recent, care nu permit cetăţenilor cu dublă cetăţenie deţinerea funcţiilor publice. Acest lucru nu doar contravine drepturilor omului, creând astfel cetăţeni ai statului de clasa a doua, dar nici nu este înţelept. Bucuraţi-vă de orice cetăţean care, aflându-se undeva în altă parte, dar simţindu-se legat în acelaşi timp de ţara dvs., vrea să muncească şi să se angajeze aici. Faceţi totul pentru ca cetăţenii voştri care pleacă în străinătate să se întoarcă acasă. Dacă vor simţi că este interesant să te angajezi şi să activezi acasă, se vor întoarce. Premisa pentru aceasta va fi libertatea!

O altă condiţie este existenţa statului de drept. Fără o justiţie cu-adevărat independentă, fără o legislaţie de încredere, cetăţeanul nu se va simţi în siguranţă. Acolo unde individului nu-i este respectată libertatea şi demnitatea, unde acesta nu se poate realiza pe cont propriu, angajamentul său va fi corespunzător. Însă anume de acest angajament are nevoie ţara dvs., precum are nevoie şi de investiţii. Fără un stat de drept, însă, în zadar veţi aştepta investitorii străini de care aveţi urgent nevoie. Alegerile care bat la uşă deja suferă de faptul că opoziţia abia de are vreo şansă de a se adresa cetăţenilor prin intermediul mass-media publice. Însăşi acest fapt pune rezultatul alegerilor la îndoială, căci alegerile libere şi corecte au nevoie şi de o egalitate a şanselor, aceasta fiind valabil şi pentru presa independentă.

Deosebit de importantă consider a fi şi problema descentralizării. Atâta timp cât într-un stat deciziile se iau numai la vârf, adică de preşedinte, chiar dacă el este ales, aceasta devine problematic. După atâtea decenii fără libertate, pentru oameni este important să obţină experienţă ca să poate decide ei înşişi ceva în regiuni. De aceea, descentralizarea înseamnă şi o mobilizare a forţelor de dezvoltare. Acolo unde se obţine experienţa de dezvoltare, puterile locale se descătuşează şi îndată apare angajamentul şi răspunderea.

Când vorbim de democraţie, apare întrebarea în ce structuri aceasta se realizează. Pentru democraţie nu există o reţetă general valabilă! Conform Constituţiei RM, există o anumită incoerenţă între organizarea prezidenţială şi democraţia parlamentară, deşi acest lucru înseamnă, de fapt, că Moldova ar fi o democraţie parlamentară. În Europa există diferite variante de democraţie şi deja se merită o discuţie referitor la modelul cel mai adecvat pentru propria situaţie. Personal, trebuie să mărturisesc că, atunci când în fotoliul de preşedinte stă un înţelept, ca să-l citez pe Platon, aceasta este minunat şi simplifică unele procese complicate de discuţie în societate. Unul care crede bine despre popor, care face totul corect iar în situaţii complicate ia decizii corecte. Numai că problema este: de unde să obţii un astfel de înţelept. Şi popoarele mari au aici greutăţile lor.

Personal, sunt adeptul democraţiei parlamentare. Acest lucru este indicat mai ales acolo unde democraţia este încă tânără şi abia trebuie învăţată. Pentru că democraţia înseamnă ceartă, dezbateri publice al căror scop e să găsească cele mai bune soluţii pentru problemele societăţii. Desigur, în mod normal, oamenii nu vor ceartă, ci conducere. Cu toate acestea, eu sunt pentru dezbateri publice diferenţiate, în vederea găsirii drumului drept. În cele din urmă însă, este valabilă şi varianta compromisului. Capacitatea de a face compromisuri este una esenţială, care denotă putere şi capacitate de a acţiona, şi nicidecum slăbiciune. În democraţiile parlamentare majorităţi absolute - în care să nu fie nevoie să te uneşti cu alţii în coaliţii, ca să găseşti un consens - există rar. Deseori acest lucru nu e simplu. În Germania tocmai avem o coaliţie mare, în cadrul căreia compromisul reuşeşte deosebit de greu. Dar capacitatea de a găsi compromisuri este o condiţie centrală pentru o politica bună. Este o problemă a culturii politice şi, cu siguranţă, trebuie să fie învăţată şi exersată. Atunci rezultatele vor fi şi mai rezistente. Eu consider disponibilitatea de a face compromisuri un factor important de dezvoltare al unei societăţi. Capacitatea de a găsi compromisuri aparţine în mod central democraţiei.

Divizarea ţării, separarea Transnistriei este pentru Moldova o povară grea. În aceste zile am auzit o părere precum că soluţionarea problemei transnistrene ar fi o condiţie pentru viitoarea calitate de membru al UE a Moldovei. Cred că e greşit. Perspectivele de aderare la UE depind în mod esenţial de realizarea democraţiei. Anume acest lucru va avea o importanţă centrală şi pentru soluţionarea conflictului transnistrean. Aici aş dori să amintesc de situaţia Germaniei din perioada războiului rece, când Germania de asemenea era divizată. Cancelarul de atunci, Konrad Adenauer, în condiţia unor controverse dure, a optat pentru integrarea vestică. Eu sunt convins că o politică comparabilă de orientare credibilă spre UE, cu ajutorul reformelor democratice şi al economiei de piaţă, este în acelaşi timp o cale de soluţionare a conflictului transnistrean. Bineînţeles, Rusia joacă aici un rol important, care nu e raţional pe termen lung. De aceea, va fi nevoie de răbdare şi concentrare pe soluţionarea problemelor principiale. În acelaşi timp însă, deja astăzi se poate face mult pentru dezvoltarea Moldovei, şi anume, prin reforme curajoase. Anume acestea vor reprezenta pentru Transnistria o forţă de adeziune.

Ca să revin la Germania, îmi amintesc şi de Willy Brandt care a căutat - printre problemele principiale de atunci, greu de rezolvat - soluţii pragmatice pentru ca oamenii să poată convieţui. Aceasta a creat atunci condiţii care, ulterior, au contribuit la soluţionarea problemelor principiale. Anume aceasta mi se pare a fi şi pentru Moldova calea corectă. Din păcate, în pofida asistenţei enorme acordate, în relaţiile existente astăzi între Chişinău şi Tiraspol se întâmplă prea puţin pentru soluţionarea întrebărilor practice concrete, care de asemenea formează o opinie. De aceea, este important să existe o politică ce le-ar arăta oamenilor din Transnistria că guvernul de la Chişinău nu este indiferent faţă de problemele lor şi că se angajează şi încearcă să le uşureze situaţia. Cu o astfel de înţelegere, soluţionarea problemelor viitoare devine mai uşoară, deoarece în aşa fel se creează încrederea.

Şi acum câteva menţiuni privitoare la Uniunea Europeană. După cum am menţionat, UE a acordat puţină atenţie vecinătăţii ţărilor membre. Abia la începutul acestui deceniu a fost concepută politica de vecinătate - destul de neflexibilă însă şi cu prea puţină înţelegere pentru situaţii concrete şi, deseori, foarte diferite de la ţară la ţară. Între timp, din fericire, lucrurile s-au schimbat. Atenţia a devenit mai mare, precum şi disponibilitatea de a face mai mult. Parteneriatul Estic discutat actualmente este un semnal clar în acest sens. El merge un pas mai departe decât politica de vecinătate şi ar aduce o contopire economică în cel mai larg sens al celor şase ţări partenere cu UE. Această şansă ar trebui folosită şi în Moldova!

Orientarea europeană nu trebuie să se epuizeze în declaraţii. Ea necesită o democratizare consecventă a statului şi societăţii. Eforturile şi reformele clare vor duce la mai multă disponibilitate în UE de a acorda ajutoarele atât de necesare. Deseori ni se reproşează că astăzi UE nu ar fi gata să ofere Moldovei, ca şi altor ţări, o perspectivă clară pentru calitatea de membru. Eu pot înţelege acest lucru dar, totuşi, nu ar trebui să vă plângeţi, ci să vă pregăiţi pentru aderare. Este adevărat că, fără un tratat nou, Tratatul de la Lisabona, această disponibilitate a UE nu va exista. Dar aceasta nu înseamnă că perspectivă nu există în general! Dvs. ar trebui deja astăzi să faceţi totul pentru ca aderarea să devină posibilă în viitor. Iar aceasta înseamnă îndeplinirea angajamentelor în propria ţară şi din proprie voinţă.

Dacă asculţi astăzi ce se spune prin Moldova, atunci poţi avea impresia că aici domină convingerea că, pentru orientarea în UE, ar trebui de contat pe Germania şi alte ţări, vecinul mare însă, România, fiind de rangul doi. Eu consider acest lucru drept o greşeală fundamentală. Moldova ar trebui să facă totul pentru a îmbunătăţi relaţia cu România. Nu trebuie de reacţionat agresiv şi greşit - precum s-a făcut în cazul reglementării privind cetăţenia dublă - la fiecare declaraţie făcută de cineva în România. Trebuie să fii bucuros că în ţara vecină se vorbeşte aceeaşi limbă. Indiferent cum se numeşte ea. Acest lucru doar poate fi de ajutor apropierii de UE.

Nemulţumirea pe faptul că România nu este dispusă să încheie un tratat de frontieră cu Moldova o pot înţelege. Deoarece, pentru România, nu există niciun motiv acceptabil pentru acest refuz. Totuşi, această situaţie n-ar trebui să blocheze alte probleme. De ce nu se încheie un tratat de vecinătate în care, bunăoară, să se facă trimitere la principiile OSCE, printre care se numără şi acel potrivit căruia frontierele pot fi modificate doar prin acord reciproc? Doar România, în calitate de stat membru al UE şi NATO, nu-şi va putea modifica frontierele unilateral şi, cu atât mai mult, prin metode violente! Un tratat de vecinătate i-ar aduce Moldovei multe avantaje şi posibilităţi de dezvoltare, inclusiv finanţarea UE necesară.

În Moldova, pe bună dreptate, se face mereu trimitere la faptul că, în chestiuni de energetică, ţara depinde puternic de Rusia. Dar tocmai pe acest fundal nu este de înţeles de ce nu se încearcă, în discuţie cu România, să se obţină o conexiune la conducta Nabucco? Acest lucru ar contribui esenţial la diversificarea resurselor energetice. Eu nu pot scăpa de impresia că, pentru Moldova, animozităţile cu România duc de fiecare dată la şanse omise ale propriilor posibilităţi de dezvoltare.

Şi o ultimă menţiune, referitoare la NATO. De mulţi ani colaborez în Adunarea Parlamentară a NATO, fiind angajat în probleme de extindere. Şi sunt convins că Rusia ar trebui să aibă un interes pentru calitatea de membru al NATO a vecinilor săi din vest, deoarece tocmai aşa s-ar asigura securitatea şi stabilitatea în vecinătatea sa. Astfel, aceste state nu şi-ar mai organiza securitatea în concepte naţionale, ci multilateral. Totuşi, noi ştim că Rusia va mai avea nevoie de ceva timp, pentru a ajunge la această viziune. Totodată, astăzi eu nu văd niciun motiv pentru Moldova ca să tindă spre calitate rapidă de membru al NATO. Aceasta nu este o premisă pentru calitatea de membru al UE, spre care se tinde înainte de toate! Dacă Moldova ar tinde spre calitatea de membru al NATO, ea doar ar îngreuna disponibilitatea Moscovei de a contribui la soluţionarea conflictului transnistrean. De aceea, Moldova trebuie să răspundă însăşi la întrebarea: ce este prioritar - soluţionarea problemei transnistrene sau o calitate rapidă de membru al NATO? Până acum am avut impresia că aceasta este problema transnistreană.

Acest lucru nu exclude însă ca, în cadrul Parteneriatului pentru Pace, să se preia şi o anumită responsabilitate internaţională, prin participare la proiecte precum combaterea terorismului internaţional. Reforma forţelor armate şi dezvoltarea profesionalităţii şi interoperabilităţii sunt de asemenea posibile în acest cadru. Şi adresez aceeaşi întrebare: de ce nici aici nu se folosesc diversele posibilităţi, ce ar apărea printr-o cooperare în domeniul politicii de securitate cu România?

Vă mulţumesc.