Rom Eng
Benzi RSS
Prima / Opinii/Comentarii / Vladimir Voronin face concesii considerabile. Radu Benea. Radio Europa Libera. 18.03.2009
Vladimir Voronin face concesii considerabile. Radu Benea. Radio Europa Libera. 18.03.2009
Versiune tipar
18.03.2009

Presedintele Vladimir Voronin a facut trei cedari importante la Moscova, sugereaza expertul in probleme de securitate Vlad Lupan. In primul rind, prin declaratia pe care a semnat-o, Voronin ar recunoaste indirect Tiraspolul ca parte egala la negocieri. In al doilea rind, zice expertul, partenerii occidentali ai Moldovei din formatul de negocieri 5+2 pentru Transnistria vor fi pusi in fata unui fapt implinit si vor trebui sa accepte intelegerile de la Moscova. Si in rindul al treilea, spune Vlad Lupan, prin aceasta declaratie, presedintele Vladimir Voronin practic a acceptat pe termen nedeterminat prezenta militara ruseasca pe teritoriul Republicii Moldova.

Vlad Lupan: „Desi Federatia Rusa intelege ca la un moment dat operatiunea de mentinere a pacii va trebui sa fie modificata si parca face un pas in acest sens, zicind ca va transformata sub egida OSCE, insa imediat dupa asta mentioneaza ca acest lucru se va intimpla in rezultatul solutionarii transnistrene definitivie. Cu alte cuvinte, dupa ce acest conflict va fi solutionat si este absolut evident ca se are in vedere o solutie dictata de Moscova, o solutie de tip Kozak. Formula respectiva presupune ca plecarea trupelor ruse nu este posibila decit dupa o solutie finala a conflictului. Deci, de fapt aici se vorbeste nu doar despre transformarea improbabila a operatiunii actuale de mentinere a pacii, dar si despre lipsa unui progres viitor in retragerea trupelor ruse”.

In felul acesta, si Medvedev si Voronin au obtinut fiecare ce si-a dorit. Presedintele rus – o intarire a vechilor pozitii ale Moscovei bazate pe memorandumul Kozak, iar presedintele Voronin a obtinut o ampla mediatizare la posturile de televiziune rusesti, in toiul campaniei electorale din Republica Moldova.

Analistul politic de la Moscova al postului de radio Liberty, Vitalii Portnikov, crede insa ca singurul cistigator este Kremlinul. Autoritatile ruse isi dreg astfel imaginea sifonata dupa razboiul de anul trecut din Georgia, iar prin aminarea retragerii trupelor ruse isi intareasc si mai mult influenta in regiune.

Vitalii Portnicov: „Pentru Rusia este foarte important sa reglementeze conflictul transnistrean de asa maniera incit sa-si intareasca influenta in regiune, fie prin mentinerea controlului politic asupra Transnistriei, fie prin pastrarea neutralitatii Moldovei care ca stat reintregit nu va putea sa faca parte niciodata din structurile euroalantice si europene”.

Insa expertul de la Moscova mai crede ca aparenta preocupare a Kremlinului fata de problema transnistreana va disparea curind si pentru o lunga perioada de timp in care Putin si Medvedev vor trebui sa lupte chiar pentru propria supravietuire politica pusa in pericol de criza economica tot mai grava din Federatia Rusa.

Radio Europa Libera, Vlad Lupan şi Vitalii Portnikov analizează rezultatul convorbirilor de la Moscova, 18.03.2009

 
comments powered by Disqus
Prima / Opinii/Comentarii / Vladimir Voronin face concesii considerabile. Radu Benea. Radio Europa Libera. 18.03.2009
Adresa
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova


Tel.: +373-22-224430, 210986
Fax:
+373-22-210986, 233950 office@ape.md
Noutăţi  |  Analize  |  Opinii/Comentarii  |  Interviuri  |  Declaraţii  |  Documente  |  Conferinţe  |  Studii  |  Evenimente  |  UE - problematica transnistreana  |  Multimedia  |  APE în MassMedia  |  Friedrich Ebert Stiftung  |  Proiecte  |  Negociatori europeni
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate

Acest site a fost elaborat si lansat cu sprijinul Ambasadei Marei Britanii in Republica Moldova
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
O soluţie Trimaran
Vizitatori: 717034
ultima actualizare: 23.11.2024