Rom Eng
Benzi RSS
Prima / Declaraţii / Declaraţia comunităţii de experţi cu privire la escaladarea situaţiei social-politice din Moldova după alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009
Declaraţia comunităţii de experţi cu privire la escaladarea situaţiei social-politice din Moldova după alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009
Versiune tipar
10.04.2009

Exprimându-ne îngrijorarea faţă de agravarea situaţiei social-politice în urma scrutinului din 5 aprilie 2009 şi fiind preocupaţi de faptul că interpretările inadecvate ale acestor evenimente servesc drept justificare pentru decizii şi acţiuni de natură să polarizeze şi mai mult societatea, declarăm următoarele:

În ziua de 7 aprilie, în centrul Chişinăului au avut loc manifestări spontane şi paşnice care au fost folosite pentru a provoca acţiuni violente şi criminale, rezultate în distrugerea clădirilor Parlamentului şi Preşedinţiei. Acţiunile întreprinse de către forţele de ordine nu au fost de natură să prevină actele de violenţă şi vandalism. 

Condamnând în mod categoric actele de violenţă şi vandalism, considerăm inadmisibilă prezentarea tuturor acţiunilor de protest doar prin prisma acestor acte criminale. În particular, este complet nejustificat transferul de responsabilitate şi de imagine de pe acţiunile grupului violent pe seama grupului mult mai numeros şi reprezentativ de protestatari paşnici sau pe seama liderilor politici, unii dintre care, de fapt, au încercat să stopeze violenţele. Protestele paşnice nu au avut un mesaj antistatal.

În timp ce actele de violenţă, ce s-au produs, nu pot avea nici o justificare şi trebuie investigate de organele competente, considerăm că protestele paşnice au izbucnit pe fundalul suspiciunilor legate de corectitudinea alegerilor şi neîncrederea în instituţiile publice, inclusiv în cele care au administrat procesul electoral, şi, fiind cauzate, în context mai larg, de nemulţumirea tinerilor faţă de situaţia social-economică şi de incertitudinea faţă de propriul viitor în Republica Moldova.

Declaraţiile post-electorale ale şefului statului doar au contribuit la inflamarea acestor suspiciuni şi au catalizat ieşirea în stradă a cetăţenilor.

În prezent aceste acte de violenţă şi vandalism sunt exploatate din plin de către autorităţi pentru a intimida opoziţia şi societatea civilă, pentru a restricţiona libertăţile şi drepturile fundamentale ale cetăţenilor, şi aşa firave;  autorităţile au continuat restricţionarea accesului la posturile publice de radio şi TV; au restricţionat accesul la Internet, la sursele de informare. Este lansată o campanie masivă de spălare a creierilor, de compromitere a participanţilor la protestele paşnice, a opoziţiei, a purtătorilor de opinii diferite.

Folosirea de către şeful statului a unor acuzaţii extrem de grave la adresa unor lideri politici şi calificarea acţiunilor acestora drept „puci”, „lovitură de stat”, „răsturnare anticonstituţională”, etc., înainte de orice investigaţii şi decizii ale instanţelor de judecată, escaladează şi mai mult situaţia şi polarizează societatea. Prin transferul de responsabilite pentru cele întâmplate asupra opoziţiei politice şi a României se creează un duşman intern şi altul extern care ar putea fi utilizaţi pentru îndreptăţirea eşecurilor guvernării.

Considerăm că în Republica Moldova se creează premisele pentru instaurarea unui regim poliţienesc şi dictatorial.

Pentru a evita aprofundarea crizei politice şi economice, a preveni izolarea internaţională a ţării, similară celei în care se află astăzi Belarus, şi a nu compromite viitorul european al Republicii Moldova, tendinţele actuale trebuie inversate. Ieşirea din criză este imposibilă fără antrenarea unui cerc larg de actori politici, a societăţii civile şi a organizaţiilor internaţionale.


Un rol aparte pentru depăşirea crizei le revine autorităţilor cărora le cerem:
- Să se abţină de la orice acţiuni şi declaraţii care vor avea drept efect deteriorarea situaţiei;
- Să renunţe la mesaje virulente în scopul creării unui cadru de dialog politic pentru depăşirea conflictului apărut.
- Să acţioneze strict în limitele legii pentru ca să nu admită noi violenţe;
- Să facă publice listele celor arestaţi şi să asigure accesul avocaţilor şi a organizaţiilor de protecţie a drepturilor omului către aceştia;
- Să evite persecuţiile pe motive politice;
- Să pornească o investigaţie plenară, transparentă, cu participare internaţională a cauzelor care au condus la declanşarea actelor de vandalism: identificarea persoanelor care au deturnat o parte din masa de protestatari paşnici spre Preşedinţie şi Parlament; identificarea persoanelor care au provocat acţiunile violente si criminale; stabilirea măsurii în care acţiunile forţelor de ordine au fost adecvate situaţiei şi conforme misiunii acestora.
- Să asigure dreptul cetăţenilor la libera circulaţie.
- Să asigure libertatea opiniei şi a exprimării, inviolabilitatea libertăţii individuale şi a siguranţei cetăţenilor.
- Să contribuie activ la eliminarea tuturor suspiciunilor cu privire la corectitudinea rezultatelor alegerilor parlamentare.

Ne adresăm tuturor instituţiilor de presă, dar în mod special Companiei „Teleradio-Moldova”, să reflecte corect şi imparţial evoluţiile social-politice după alegerile din 5 aprilie cu participarea egală şi nediscriminatorie a părţilor implicate.

Chişinău, 9 aprilie 2009

Semnatari:

Arcadie Barbăroşie, Director, Institutul de Politici Publice (IPP)
Igor Boţan, Director, Asociaţia pentru Democraţie Participativă (ADEPT)
Viorel Cibotaru, Director, Institutul European de Studii Politice (IESP)
Nadine Gogu, Director interimar, Centrul Independent de Jurnalism (CIJ)
Vlad Lupan, expert independent
Ion Manole, Director, Promo-Lex
Igor Munteanu, Director, Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS-„Viitorul”) 
Sergiu Ostaf, expert, Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului (CREDO)
Andrei Popov, Director executiv, Asociaţia pentru Politică Externă (APE)
Valeriu Prohniţchi, expert economic
Victor Ursu, Director executiv, Fundaţia Soros Moldova
Alexandru Canţîr, Director, Comitetul pentru Libertatea Presei
Vitali Catană, expert Institutul de Politici Publice (IPP)
Victor Chirilă, Director programe, Asociaţia pentru Politică Externă (APE)
Antoniţa Fonari, Director, „ Tineri şi Liberi”
Mircea Eşanu, Alianţa Anticorupţie
Veaceslav Ioniţă, expert, Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS-„Viitorul”)
Vlad Gribincea, avocat
Iurie Pintea, Director programe, Institutul de Politici Publice (IPP)
Eugen Revenco, Director programe, Asociaţia pentru Politică Externă (APE)
Alexei Tulbure, Director, Asambleia „Helsinki”

*Persoane care doresc să subscrie la această declaraţie sunt rugate să trimită un mesaj la adresa: declaratie@alegeliber.md, indicând numele complet şi datele de contact.

 
comments powered by Disqus
Prima / Declaraţii / Declaraţia comunităţii de experţi cu privire la escaladarea situaţiei social-politice din Moldova după alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009
Adresa
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova


Tel.: +373-22-224430, 210986
Fax:
+373-22-210986, 233950 office@ape.md
Noutăţi  |  Analize  |  Opinii/Comentarii  |  Interviuri  |  Declaraţii  |  Documente  |  Conferinţe  |  Studii  |  Evenimente  |  UE - problematica transnistreana  |  Multimedia  |  APE în MassMedia  |  Friedrich Ebert Stiftung  |  Proiecte  |  Negociatori europeni
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate

Acest site a fost elaborat si lansat cu sprijinul Ambasadei Marei Britanii in Republica Moldova
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
O soluţie Trimaran
Vizitatori: 717255
ultima actualizare: 23.11.2024