- Dle Leancă, în şedinţa de miercuri a Legislativului, proaspătul spicher Vladimir Voronin v-a reproşat că bine a făcut că v-a eliberat din funcţia de viceministru de Externe, pe care aţi deţinut-o în perioada 1998 – 2001. Pentru ce anume v-aţi învrednicit de o asemenea apreciere?

 - Înainte de toate, vreau să fac o precizare de principiu: în octombrie 2001, eu n-am fost eliberat, ci mi-am dat demisia. Am făcut-o pentru că, la fel ca şi acum, eram martorul unei schimbări de atitudine în ceea ce priveşte formularea şi promovarea obiectivelor de politică externă a RM.

Referitor la replica dlui Voronin, îmi vine greu să spun ce anume l-a supărat. Eu am ieşit la microfon pentru a lua atitudine faţă de interpretarea eronată din alocuţiunea sa inaugurală de marţi vizavi de ceea ce înseamnă integrare europeană: o astfel de definiţie poate avea consecinţe grave asupra politicii interne şi externe a RM. Am sperat că declaraţia va genera o dezbatere serioasă şi iată că, în loc să primesc o replică pe fondul problemei - cu argumente şi dovezi - m-am pomenit protagonistul unui atac la persoană. Şi eu care ştiam că Parlamentul este un loc unde se dezbat problemele vitale ale ţării…
 
- Totuşi, ce credeţi că l-a deranjat?

- Probabil, faptul că i-am combătut afirmaţia precum că integrarea europeană nu este un proiect geopolitic pentru RM şi că asta nu înseamnă că mergem spre Occident, ci doar ne racordăm la standardele democratice, sociale şi economice. Eu am zis că este o interpretare greşită a ceea ce reprezintă integrarea europeană, pentru că nu se ţine cont de esenţa UE, dar nici interesele RM nu le reflectă. Pentru că în 1997 încă, atunci când am formulat obiectivul integrării europene drept prioritar, am pornit de la ideea că vrem să aderăm la o structură care nu doar promovează anumite valori şi standarde economico-sociale, ci este şi un generator de stabilitate şi securitate.

Căci, precum ne arată şi experienţa ţărilor central-europene care acum sunt în UE, integrarea în UE contribuie la sporirea securităţii energetice, politice, economice a respectivelor ţări. Totodată, UE este în plin proces de consolidare a acestor identităţi de politică externă şi securitate - însăşi titulatura lui Solana ne vorbeşte de asta. UE este eminamente un proiect geopolitic. În ceea ce priveşte riscul de a ne strica relaţiile cu vecinul din Est, invocat de Voronin, am spus că vecinul nostru imediat este Ucraina, care e mult mai avansată decât noi în procesul de integrare europeană, dar şi cea euroatlantică. Noi am rămas în urmă, iar după evenimentele postelectorale, reflectate cu maximă precizie în Rezoluţia Parlamentului European, va trebui încă mult timp să recuperăm ca să ajungem Ucraina.

- În acelaşi discurs inaugural, Voronin vorbea inclusiv despre faptul că trebuie început dialogul în societate, inclusiv cu Opoziţia. Cum se leagă ideea de dialog cu asemenea replici?

- Păi nu prea se leagă. Dar nu replica în sine contează. În ultimii ani comuniştii de la Chişinău au tot spus că integrarea în UE este obiectivul lor prioritar. Dar, dincolo de lozinci, ei niciodată n-au explicat ce înţeleg prin integrare europeană. Iar dacă ne uităm la practicile aplicate de ei şi până la 5 aprilie, dar mai ales după această dată, îţi dai seama că ei habar nu au ce înseamnă aceasta. Dacă se vrea un dialog, haideţi să ne aşezăm la o masă, să chemăm şi experţi din afară dacă nu sunt credibili cei de acasă, şi să discutăm. Căci, bazându-mă pe experienţa mea de peste 20 de ani în politica externă, ştiu exact ce înseamnă UE, rolul şi locul UE în context internaţional şi - insist - nu poţi să-l tratezi ca pe un club pentru probleme sociale şi economice, care din când în când discută şi despre valori şi de la care tu periodic mai ceri nişte bani.

- Într-un dialog recent cu Valentina Ursu la „Europa Liberă” afirmaţi că Europa nu ne va mai oferi un alt sprijin financiar atâta timp cât Chişinăul nu-şi va face temele…

- Acest lucru se desprinde clar din toate discuţiile pe care le-am avut cu reprezentanţii UE: asistenţa doar pe bază de încredere nu ni se va mai da. Credibilitatea autorităţilor de la Chişinău a ajuns la un nivel jos de tot şi pe viitor sprijinul financiar va fi condiţionat de promovarea unor reforme veridice. În ceea ce priveşte reacţia instituţiilor europene faţă de evenimentele din RM, cred că putem distinge două etape clare: campania electorală (rezultatele alegerilor) şi încălcările flagrante ale drepturilor omului de după 7 aprilie. Dacă în primul caz am mai fi putut înţelege de ce UE se face că nu observă ce se întâmplă aici, în al doilea caz Europa nu a mai putut să tacă. Dovadă sunt şi rezoluţiile APCE şi a Parlamentului European. De aceea, eu înclin tot mai mult să cred că sprijinul de care beneficiem noi va fi condiţionat într-o manieră tot mai mare de performanţa noastră. Problema UE e că nu este un stat, ci o uniune de 27 de state, motiv din care durează niţel până la formularea unei poziţii unice. În momentul în care se ajunge la faza asta însă, cred că vom vedea o poziţie mult mai clară şi tranşantă vizavi de RM.

- Apropo de Rezoluţia Parlamentului European. Grigore Petrenko, unul dintre ideologii de azi ai PCRM, a tot afirmat la diverse posturi TV că Parlamentul European e un parlament ca multe altele, iar Rezoluţia sa e una ordinară şi nu are cum să ne afecteze relaţiile cu Europa.

- Parlamentul European nu este un parlament ca multe altele, este o structura supranaţională, extrem de importantă. Şi în momentul în care tu zici că vrei să te integrezi în UE, trebuie cel puţin să ţii cont de părerea acesteia. Nu poţi să te integrezi alegând doar aspectele economic şi social, bunăoară. Parlamentul European este, astăzi, o instituţie în evoluţie care, odată cu ratificarea Tratatului de la Lisabona, va avea o capacitate de a influenţa lucrurile pe plan intern şi extern al UE mult mai mare. Nu este un parlament ce poate fi neglijat, iar Rezoluţia sa este un document foarte important şi pentru cei de la Comisia Europeană care, apropo, decid şi asupra suportului financiar. În plus, cred că mare parte a actualei legislaturi a Parlamentului European se va menţine şi după alegerile europene din 7 iunie şi sunt convins că la subiectul nostru se va reveni şi vom fi monitorizaţi cu atenţie.

- Orice monitorizare contează atunci când cei monitorizaţi vor să ţină cont de ea.

- Dacă nu ţii cont de acest lucru, înseamnă că recunoşti că ai folosit ideea de integrare europeană doar în scopuri electorale, iar atunci când instituţiile europene au început să spună lucrurilor pe nume, comuniştii brusc au devenit reticenţi… Mă conving încă o dată că ei, elementar, nu înţeleg ce înseamnă dialogul european. Dl Petrenko, apropo, dacă a venit la Strasbourg, trebuia să meargă cu noi împreună, cu argumente, să justifice acţiunile Puterii şi ar fi fost cel puţin ascultat. El însă, prin atitudinea sa, nu a făcut decât să developeze faţa reală a regimului comunist de la Chişinău.

- Spuneaţi, cu referire la declaraţia lui Marianne Mikko precum că „autorităţile RM îşi imaginează că Europa este naivă”, că lumea ştie foarte bine ce se întâmplă la noi. Dacă ştie atât de bine, de ce i-a luat atâta timp ca să ne-o spună? De ce a fost nevoie de 7 aprilie şi represiunile ulterioare ca Europa să vorbească? Căci, dacă n-ar fi existat 7 aprilie, Puterea comunistă ar fi reuşit să rămână în ipostaza de victimă. Poate că Europa chiar era naivă?

- Nu cred. Dacă ne uităm în rapoartele prezentate de Comisia Europeană pe marginea Planului de Acţiuni, vom găsi acolo anumite cuvinte de laudă - care nu sunt decât o normă de politeţe -, după care vin referinţele la o serie de deficiente serioase ale regimului politic, care din păcate s-au perpetuat în societatea noastră. Altceva e că autorităţile moldoveneşti nu au vrut să observe momentele în care se cereau schimbări profunde. Cam la fel a fost reflectată Rezoluţia Parlamentului European la „Mesagerul” de la „Moldova 1” - foarte selectiv, fiind citate doar câteva aspecte pozitive, foarte generale însă, precum acela că Moldova e un stat european… Dar cred că aveţi pe undeva dreptate - dacă nu s-ar fi întâmplat ceea ce s-a întâmplat după 7 aprilie, limbajul europenilor ar fi fost la fel de moderat. Se explică şi prin faptul că, atunci când vorbesc de Moldova, ei privesc lucrurile într-un context mai larg - al relaţiilor cu România, cu Ucraina, dar şi cu Rusia. Şi deseori ei aveau această dilemă falsă din punctul meu de vedere: dacă vom fi prea duri cu RM, atunci conducerea de la Chişinău iarăşi va face o turnură spre Est.

- Adică, ceva de genul „cu nebunul nu te pui…”.

- Cam aşa. Dar e o dilemă falsă, din simplul motiv că opţiunea europeană nu aparţine PCRM, ci unei părţi covârşitoare a societăţii moldoveneşti, pe care ei nu pot să o ignore. În plus, sprijinul real politic şi economic doar din Europa poate să vină. Cum să-l ignori în aceste condiţii grave sociale şi economice - a căror existenţă au recunoscut-o abia după alegeri!? De unde o să vină finanţele? Ce se va întâmpla cu piaţa de desfacere? Iar dependenţa noastră de factorul estic s-a diminuat în ultimul timp. Noi plătim deja preţuri aproape europene pentru gaze, piaţa estică s-a micşorat, remitenţele vin mai mult din Occident. Deci, trebuie făcută o analiză la rece şi nu să trântim uşa. Şi nu cred că o vor trânti - nu exclud însă că vor încerca să o închidă încet, fără zgomot. Indicii sunt multe. La Summitul de lansare a Parteneriatului Estic, bunăoară, Ucraina şi Georgia au fost reprezentate la nivel de preşedinte, iar Moldova - doar de un ministru.

- Câte din cele 29 de recomandări ale Parlamentului European - dacă nu se întâmplă anticipate şi comuniştii rămân la guvernare - ar putea fi realizate de noua-vechea Putere?

- Sunt chestii care ar putea fi realizate imediat, fără vreun cost suplimentar. Este vorba de eliberarea celor care sunt în arest şi judecarea lor, dacă sunt probe, în alte condiţii. Accesul la aşa-zisa Televiziune publică. Pentru aceasta nu e nevoie de investiţii de 60 de milioane de euro. Sunt probleme mai dificile, cum ar fi reformarea justiţiei, şi acest proces necesită timp. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să începi. Trebuie să pornim aceste reforme reale, asta aducându-ne beneficii de imagine şi nu numai atât pe plan extern, cât şi pe plan intern, în ochii cetăţenilor.

- Mai multe organizaţii neguvernamentale de la Chişinău au prezentat, recent, o Foaie de parcurs pentru depăşirea crizei politice. Credeţi că vor ţine cont de ea comuniştii care, prin gura aceluiaşi Voronin, şi-a propus o colaborare mai strânsă cu societatea civilă?

- Este un document foarte bun şi util. Un sir de elemente au fost formulate şi în luările de atitudine ale Partidului Liberal Democrat din Moldova - de exemplu, atunci când vorbeam despre necesitatea condiţionării asistenţei financiare pentru RM. Susţinem şi ideea creării unui fond ce ar urmări unde se duc finanţările europene. Pentru că bani au venit foarte mulţi în RM - şi pentru poliţie, şi pentru justiţie, şi pentru administraţia publică locală -, iar ce s-a făcut cu ei nu prea se vede… Cât priveşte colaborarea comuniştilor cu societatea civilă, am mari dubii - în tot cazul, cu aşa-zisa societate civilă „critică”. Există nenumărate cazuri când foarte multe idei formulate de această societate civilă, extrem de profesionistă, şi în domeniul politicii externe, şi în cele social sau economic, pur şi simplu au fost ignorate de Putere. Chiar dacă vor colabora comuniştii cu societatea civilă, cred că o vor face doar cu cea care le-a fost şi le este obedientă. De expertiză „critică” ei nu au nevoie.

- Aveţi vreo supoziţie referitor la viitorul ministru de Externe? Căci de el va depinde ce se va întâmpla cu politica noastră externă…

- Nu cred că contează foarte tare cine va fi. Pentru că miniştrii noştri au fost numiţi pe alte motive decât cele de profesionalism şi de la ei s-a aşteptat altceva decât o prestaţie profesionistă. Ei au fost nişte executori simpli ai deciziilor luate de alţii. Motiv din care, deşi s-a întâmplat să avem şi miniştri competenţi ca indivizi, politicile promovate de ministerele lor fost dezastruoase.