Demisia lui Evgheni Sevciuk, fostul presedinte al legislativului transnistrean, nu este o chestiune aparuta spontan, ci face parte dintr-o lupta politica care dureaza din 2005 in Transnistria, cand alegerile din regiune au fost castigate de partidul lui Sevciuk – „Obnovlenie”. Aceasta vorbeste despre faptul ca administratia de la Tiraspol nu mai este un monolit, asa cum este prezentata de catre presa internationala, considera analistul Radu Vrabie, coordonator de programe la Asociatia pentru Politica Externa (APE).
Acesta a declarat pentru Info-Prim Neo ca plecarea lui Evgheni Sevciuk reprezinta „intrarea intr-o faza activa a luptei politice, inceputa deja”. „Pentru prima data s-a spus deschis de catre un „oficial” transnistrean ca pe malul stang al Nistrului exista hotie, cumatrism, favoritism, ca regiunea nu este „un stat” viabil, si ca traieste doar pe bani externi”, sustine analistul.
Radu Vrabie crede ca retragerea lui Sevciuk este un prim-pas pentru pregatirea regiunii pentru campania electorala, care va avea loc in decembrie 2010, si care a si inceput odata cu demisia sa. Probabil „Obnovlenie” va avea aceeasi retorica si il va acuza pe Igor Smirnov de problemele regiunii transnistrene, constata acesta, mentionand ca evolutiile ulterioare vor depinde foarte mult si de parerea Rusiei, intrucat ea nu poate sa ramana intr-o parte.
Intrebat ce crede despre referendumul care se anunta in Transnistria pentru modificarea Constitutiei, el a spus ca este greu de facut pronosticuri, deoarece este foarte greu sa afli sigur despre ceea ce se intampla in interiorul administratiei de la Tiraspol. „Pe parcursul anilor liderul transnistrean, Igor Smirnov a utilizat asa-zisele referendumuri, dar de multe ori intrebarile erau tendentioase”.
Este cert insa ca raportul de forte nu s-a schimbat foarte mult, pentru ca „Obnovlenie” continua sa detina majoritatea in Sovietul Suprem, a mai spus coordonatorul de programe APE. De asemenea, acesta a tinut sa precizeze ca in lupta politica din Transnistria sunt implicati mai multi actori: „Obnovlenie”, condus de Evgheni Sevciuk, administratia actuala a lui Igor Smirnov si vicepresedintele autoproclamatei republici, Alexandr Korolev, care este vazut drept succesor al lui Smirnov.
Presedintele Sovietului Suprem din Transnistria Evgheni Sevciuk a demisionat miercuri, 8 iulie. Motivul demisiei consta in neacceptarea noii redactii a Constitutiei regiunii, propusa de liderul transnistrean Igor Smirnov. „Acest document va conduce la distrugerea statului. Se incearca acreditarea unei singure persoane de care sa depinda, practic, toate functiile elective”, a spus Sevciuk, citat de agentia Regnum.