Rom Eng
Benzi RSS
Prima / Opinii/Comentarii / Chişinăul trebuie să insiste pe ideea de „spaţiu economic comun” cu Tiraspolul, expert. Info Prim Neo. 11.04.2016
Chişinăul trebuie să insiste pe ideea de „spaţiu economic comun” cu Tiraspolul, expert. Info Prim Neo. 11.04.2016
Versiune tipar
12.04.2016
Republica Moldova trebuie să insiste pe conceptul de „spaţiu economic comun” în ceea ce priveşte regiunea transnistreană. Astfel, autorităţile de la Chişinău trebuie să insiste pe ideea că regimul comercial care există sau va exista pe malul stâng al Nistrului va fi parte nemijlocită a Acordului de Asociere între Republica Moldova şi  Uniunea Europeană. Aceasta este una dintre recomandările expertului independent, Corneliu Ciurea, care a analizat situaţia ce s-a creat ca urmare a deciziei Consiliului de Asociere de a extinde aplicarea Acordului de Asociere în stânga Nistrului, transmite IPN.

În cadrul şedinţei Clubului de presă al Asociaţiei pentru Politică Externă, expertul a menţionat că poziţia Republicii Moldova trebuie să se axeze pe faptul că relaţia comercială cu regiunea transnistreană poate fi formalizată, dar numai în contextul Acordului de Asociere. „Partea transnistreană insistă foarte mult asupra formalizării relaţiilor dintre Chişinău şi Tiraspol. Din punctul lor de vedere, ele nu sunt formalizate. Se spune că relaţiile comerciale sunt caracterizate ca fiind neformalizate, dar legale”, a menţionat Corneliu Ciurea.

De asemenea, expertul le recomandă autorităţilor Republicii Moldova să insiste pe faptul că aranjamentele obţinute la sfârşitul anului 2015, atunci când a fost luată decizia Consiliului de Asociere, nu reprezintă oferirea unui regim preferenţial cu UE pentru regiunea transnistreană, ci este parte a Acordului de Asociere. Potrivit expertului, administraţia de la Tiraspol insistă că acesta este un regim preferenţial şi Chişinăul nu poate să accepte această interpretare, iar tot ce s-a obţinut trebuie să fie în albia Acordului de Asociere.

Totodată, expertul le recomandă autorităţilor de la Chişinău să insiste pe implementarea, de către administraţia de la Tiraspol, şi a celorlalte prevederi ale Acordului de Asociere. Potrivit lui Corneliu Ciurea, există şi o foaie de parcurs – document neoficial, care prevede că regiunea transnistreană trebuie să-şi racordeze legislaţia din domeniile proprietăţii intelectuale, concurenţei, etc., însă nu sunt stabilite termene clare în acest sens. La fel, expertul le recomandă autorităţilor să obţină un control mai mare asupra procesului de implementare a Acordului de Asociere în regiunea transnistreană. Aceasta pentru a putea garanta îndeplinirea prevederilor Acordului.

Directoarea de programe a APE, Victoria Bucătaru, a menţionat că aşteaptă o reacţie a autorităţilor la recomandările expuse în cadrul studiului, dar şi o transparenţă mai mare a deciziilor şi documentelor care sunt elaborate în cadrul Acordului de Asociere. „Astfel ar fi mult mai uşor pentru experţii din societatea civilă de a analiza problematica, dar şi prevederile acestora”, a menţionat Victoria Bucătaru.

Studiul a fost realizat în cadrul proiectului „Promovarea măsurilor de încredere şi cooperării sectoriale între Republica Moldova şi regiunea transnistreană”, implementat de Asociaţia pentru Politică Externă.

Sursa: Info Prim Neo: http://ipn.md/ro/politica/75904
 
comments powered by Disqus
Prima / Opinii/Comentarii / Chişinăul trebuie să insiste pe ideea de „spaţiu economic comun” cu Tiraspolul, expert. Info Prim Neo. 11.04.2016
Adresa
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova


Tel.: +373-22-224430, 210986
Fax:
+373-22-210986, 233950 office@ape.md
Noutăţi  |  Analize  |  Opinii/Comentarii  |  Interviuri  |  Declaraţii  |  Documente  |  Conferinţe  |  Studii  |  Evenimente  |  UE - problematica transnistreana  |  Multimedia  |  APE în MassMedia  |  Friedrich Ebert Stiftung  |  Proiecte  |  Negociatori europeni
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate

Acest site a fost elaborat si lansat cu sprijinul Ambasadei Marei Britanii in Republica Moldova
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
O soluţie Trimaran
Vizitatori: 700250
ultima actualizare: 23.01.2018