Rom Eng
Benzi RSS
Prima / Declaraţii / Declaraţie Comună cu Privire la Viitoarele Alegeri Parlamentare în Republica Moldova.
Declaraţie Comună cu Privire la Viitoarele Alegeri Parlamentare în Republica Moldova.
Versiune tipar
25.11.2008

Noi, Şefii Misiunilor Statelor Membre ale Uniunii Europene, Delegaţia Comisiei Europene şi Biroul Reprezentantului Special al Uniunii Europene cu reşedinţa în Republica Moldova,

- referindu-ne la paragraful 2 al Concluziilor cu privire la Republica Moldova ale Consiliului Uniunii Europene din 13 Octombrie 2008,

- reamintind declaraţia noastră comună din 17 iulie 2008,

- reamintind angajamentele în cadrul OSCE, alte standarde internaţionale privind alegerile cît şi angajamentele incluse în Acordul de Parteneriat şi Cooperare între Uniunea Europeană şi Republica Moldova din Noiembrie 1994,

- considerând că pregătirile pentru alegerile parlamentare din 2009 sunt în curs de desfăşurare şi că în acest domeniu autorităţile moldovene au luat deja măsurile respective :

facem apel la autorităţile Republicii Moldova să se asigure că viitoarele alegeri parlamentare se vor desfăşura în conformitate cu standardele internaţionale pentru alegeri democratice.

Noi subliniem în special importanţa garantării deplinului respect al principiului pluralismului politic, inclusiv competiţia între partide şi candidaţi, precum şi a ideilor al căror scop este de a proteja la maximum opţiunile alegătorului.

În această privinţă, noi observăm, că o serie de partide politice au reclamat dificultăţile întâmpinate în îndeplinirea noilor proceduri de înregistrare, impuse de Legea privind Partidele Politice care a fost adoptată în luna aprilie a acestui an. Obţinerea cu întîrziere a unei înregistrări adecvate ar putea pune în pericol şansele partidelor politice sau ale candidaţilor de a participa la următoarele alegeri sau ar conduce la imposibilitatea de a participa la acestea. În acest sens, atragem atenţia Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova să asigure că procedurile pentru înregistrarea partidelor şi a mişcărilor politice vor fi aplicate într-un mod transparent, corect şi la timp.

Noi suntem de asemenea îngrijoraţi de numărul în creştere al investigaţiilor penale care au fost recent iniţiate împotriva politicienilor din opoziţie. Apreciind importanţa luptei împotriva criminalităţii şi corupţiei, considerăm esenţial ca instituţiile de drept să acţioneze imparţial şi transparent în mod vizibil. Acest lucru este deosebit de important în contextul unei campanii electorale în care lansarea unor investigaţii penale riscă să submineze capacitatea candidaţilor de a participa efectiv în campania electorală.

Considerăm important garantarea accesului la mijloacele mass media al tuturor partidelor participante la alegeri precum şi asigurarea unei acoperiri media echilibrate a procesului alegerilor. În această privinţă, acordăm o importanţă deosebită independenţei editoriale a mijloacelor audio-vizuale publice şi caracterului pluralist al acestora în timpul campaniei electorale. O relevanţă deosebită vor avea şi reînnoirile licenţelor de emisie.

Cu privire la amendamentele aduse Codului Electoral moldovenesc, facem apel către autorităţi să ia în consideraţie în mod corespunzător recomandările prezentate de Misiunea de Observare a Alegerilor efectuată de OSCE/ODIHR în 2005 şi recenta recomandare a Comisiei de la Veneţia a Consiliului Europei cât şi jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului. 

În acest context, reamintim Concluziile Consiliului Afaceri Generale şi Relaţii Externe din februarie 2008 care salută progresul realizat din utimii 3 ani de Republica Moldova în implementarea Planul de Acţiuni din cadrul Politicii Europene de Vecinătate. Luăm în consideraţie, de asemenea, îndemnul de a continua inter alia eforturile privind consolidarea democraţiei şi Statului de Drept, respectarea Drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, inclusiv respectarea libertatăţii mass media în ajunul alegerile parlamentare.

Uniunea Europeană s-a angajat să aprofundeze în continuare relaţia cu Republica Moldova. Totuşi, facem apel la conducerea Republicii Moldova să asigure ca progresul în eforturile de apropiere de Uniunea Europeană să nu fie afectat de deficienţe în implementarea procesului democratic.

Luând în consideraţie aspectele prezentate, vom continua să urmărim îndeaproape modul în care va evolua campania electorală şi desfăşurarea viitoarelor alegeri.

Ambasada Austriei

Ambasada Republicii Bulgaria

Ambasada Republicii Cehe

Ambasada Republicii Franceze

Ambasada Republicii Ungaria

Ambasada Republicii Federale Germania

Ambasada Republicii Lituania

Ambasada Republicii Polonia

Ambasada României

Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord

Delegaţia Comisiei Europene în Republica Moldova

Biroul Reprezentantului Special al Uniunii Europene

 
comments powered by Disqus
Prima / Declaraţii / Declaraţie Comună cu Privire la Viitoarele Alegeri Parlamentare în Republica Moldova.
Adresa
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova


Tel.: +373-22-224430, 210986
Fax:
+373-22-210986, 233950 office@ape.md
Noutăţi  |  Analize  |  Opinii/Comentarii  |  Interviuri  |  Declaraţii  |  Documente  |  Conferinţe  |  Studii  |  Evenimente  |  UE - problematica transnistreana  |  Multimedia  |  APE în MassMedia  |  Friedrich Ebert Stiftung  |  Proiecte  |  Negociatori europeni
Copyright © 2019 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate

Acest site a fost elaborat si lansat cu sprijinul Ambasadei Marei Britanii in Republica Moldova
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
O soluţie Trimaran
Vizitatori: 483961
ultima actualizare: 23.01.2018