Rom Eng
Benzi RSS
Prima / Opinii/Comentarii / Ambasadorul moldovean la Berlin: Angela Merkel vine la Chişinău cu un mesaj de susţinere europeană. Restul sunt speculaţii. Europa.md. 12.07.2012.
Ambasadorul moldovean la Berlin: Angela Merkel vine la Chişinău cu un mesaj de susţinere europeană. Restul sunt speculaţii. Europa.md. 12.07.2012.
Versiune tipar
12.07.2012

Speculaţiile privind un posibil plan de reglementare transnistreană prin federalizarea Republicii Moldova, pe care l-ar discuta Germania cu Rusia pe la spatele Chişinăului şi pe care l-ar aduce Cancelarul german Angela Merkel în cadrul apropiatei vizite în Republica Moldova nu au nimic în comun cu realitatea şi nu fac bine relaţiei bilaterale cu Berlinul, dar şi cu Bruxellesul, spune ambasadorul Republicii Moldova la Berlin, Aurel Ciocoi.

Mesajul cu care vine Angela Merkel este unul de susţenere a parcursului european al Republicii Moldova. Vizita va fi una foarte plină, iar în cadrul acesteia va exista şi o oportunitate şi pentru cetăţenii de rând să o vadă şi să o asculte pe Cancelarul Federal al Germaniei.
 
„Mă miră avalanşa de opinii care a apărut brusc în presa moldovenească imediat după întrevederea primului ministru Vlad Filat cu pretinsul preşedinte al regiunii transnistrene a Republica Moldova, Evghenii Şevciuk, de la Rottach-Egern, în Bavaria. Sincer să vă spun am rămas perplex când am aflat despre supoziţia vehiculată de jurnalişti potrivit căreia în cadrul acestei întrevederi Germania ar fi impus examinarea unui pretins plan de federalizare a Republicii Moldova în contextul soluţionării conflictului transnistrean. Este absolut fals. Nu există niciun plan de soluţionare a conflictului transnistrean prin federalizarea Republicii Moldova”, spune Aurel Ciocoi.

Memorandumul de la Meseberg, semnat la 5 iunie 2010 de Angela Merkel şi preşedintele rus de atunci Dmitrii Medvedev, la care fac trimitere mulţi pretinşi analişti de la Chişinău, nu face nicio aluzie în textul acestui document la existenţa oricărui plan de federalizare, confederalizare, menţinere a statului unitar, în contextul soluţionării conflictului transnistrean.

Ambasadorul moldovean la Berlin aminteşte că punctul patru al acestui document stipulează foarte clar că „în contextul eforturilor în plină desfăşurare, UE şi Rusia vor coopera în particular în sensul soluţionării conflictului transnistrean în speranţa de a atinge un progres tangibil în cadrul formatului consacrat 5+2. Această cooperare va include angajamentul comun UE-Rusia care va garanta o tranziţie fiabilă de la situaţia prezentă la stadiul final”. Deci, documentul presupune o înţelegere dintre liderii ambelor state – Germania şi Rusia – de a coopera nu la nivel bilateral germo-rus, ci la nivelul UE-Federaţia Rusă.

Aurel Ciocoi spune că supoziţiile precum că Germania ar negocia pe la spatele Republicii Moldova cu Moscova un oarecare plan de federalizare ca singura soluţie pentru reglementarea transnistreană nu fac altceva decât să stimuleze o oarecare teorie a conspiraţiei, care pare să fie foarte populară în mediul analiştilor din Republica Moldova. Acest lucru induce în eroare opinia publică din Republica Moldova, dar provoacă şi o anumită iritare în cercurile politice din UE şi în special din Germania.

„Pentru că toate aberaţiile astea din presa moldovenească provoacă situaţia în care eu, în calitatea mea oficială de la Berlin, sunt pus într-o situaţie jenantă de a da explicaţii în ţara de reşedinţă despre toată avalanşa asta de minciună de care abundă resursele media din Republica Moldova”, mai spune ambasadorul Aurel Ciocoi. „Nu există din partea UE, din partea OSCE, din partea oricărui alt partener internaţional al Republicii Moldova nicio presiune referitor la felul în care ar trebui să procedăm noi, Republica Moldova, în contextul identificării unei soluţii. Decizia finală va ţine numai de voinţa politică a Republicii Moldova, în comun cu partea transnistreană. Când ambele părţi vor conveni forma de reunificare a ţării, doar atunci ceilalţi parteneri din formatul 5+2 vor accepta soluţia şi vor garanta implementarea şi realizarea acesteia”.

Aurel Ciocoi subliniază că Angela Merkel merge în vizite în ţări care sunt parteneri serioşi al Republicii Federale Germania. Şi vizita la Chişinău este un semn foarte clar de susţinere din partea Germaniei a eforturilor de integrare europeană a Republicii Moldova. „Doamna Merkel urmează să vină la Chişinău cu un mesaj foarte clar de încurajare a reformelor interne din Republica Moldova, care în scop final au europenizarea ţării, a societăţii, a institutelor democratice, a comunităţii de afaceri din Republica Moldova. Prin această vizită, doamna Merkel ne întinde o mână de ajutor şi ne spune: „Fraţilor, ceea ce faceţi, faceţi bine! Şi dacă veţi continua în felul acesta, atunci cu siguranţă veţi reuşi””, mai spune ambasadorul moldovean la Berlin.
 
„Vreau să vă asigur că Berlinul este un mare prieten al Republicii Moldova, Germania întordeauna ne-a susţinut şi ne susţine consecvent în procesul de negociere a Acordului de asociere, a Acordului de liber schimb şi inclusiv în ceea ce priveşte Planul de acţiuni pentru liberalizarea regimului de vize. La nivelul Ministerului german de Externe, la nivelul Cancelariei Federale noi avem o deschidere totală şi o susţinere necondiţionată. Deci, partenerii germani ne spun mereu că noi am rămas practic unica ţară din spaţiul Parteneriatului Estic care avem şanse reale de a obţine ceea ce ne-am propus. Şi atunci, evident că şi UE are nevoie, ca să nu repet termenul de „poveste de succes”, de un argument plauzibil pentru societatea europeană pentru a arăta, a demonstra în interiorul UE cetăţenilor europeni că totuşi mai există ţări pentru care UE este atractivă. Deşi este dificil la nivel politic la ora actuală, luând în consideraţie dificultăţile cu care se confruntă UE în ceea ce priveşte zona euro, totuşi perspectiva extinderii spre Est a Uniunii Europene este una indiscutabilă”.

„Problema însă este următoarea – UE niciodată nu va mai repeta greşelile pe care le-a făcut în 2007, odată cu admiterea României şi a Bulgariei. Ambele ţări, deja nu mai este o enigmă, la momentul admiterii nu întruneau toate cerinţele necesare pentru a deveni membri cu drepturi depline ai acestui aranjament. În cazul Republicii Moldova, situaţia va fi mai complicată – noi nu vom putea spera la o eventuală aderare la UE atâta timp cât Republica Moldova realimente nu va satisface sută la sută cerinţele necesare pentru a beneficia de această calitate onorabilă, sau, ar fi mai corect, civilizatoare”, crede Aurel Ciocoi.
 
Ambasadorul moldovean la Berlin mai spune că programul vizitei Angelei Merkel la Chişinău va fi foarte plin, iar în cadrul acesteia cetăţenii de rând ai Republicii Moldova vor avea ocazia să o vadă şi să o asculte.

Lina Grâu pentru Europa.md

 
comments powered by Disqus
Prima / Opinii/Comentarii / Ambasadorul moldovean la Berlin: Angela Merkel vine la Chişinău cu un mesaj de susţinere europeană. Restul sunt speculaţii. Europa.md. 12.07.2012.
Adresa
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova


Tel.: +373-22-224430, 210986
Fax:
+373-22-210986, 233950 office@ape.md
Noutăţi  |  Analize  |  Opinii/Comentarii  |  Interviuri  |  Declaraţii  |  Documente  |  Conferinţe  |  Studii  |  Evenimente  |  UE - problematica transnistreana  |  Multimedia  |  APE în MassMedia  |  Friedrich Ebert Stiftung  |  Proiecte  |  Negociatori europeni
Copyright © 2019 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate

Acest site a fost elaborat si lansat cu sprijinul Ambasadei Marei Britanii in Republica Moldova
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
O soluţie Trimaran
Vizitatori: 484281
ultima actualizare: 23.01.2018