Într-o recentă emisiune TV, cei patru lideri ai coaliţiei liberal-democrate au făcut o demonstraţie de coeziune de care publicul moldovean avea nevoie. Mai mult: preşedintele interimar Mihai Ghimpu ne-a asigurat că Alianţa e de nezdruncinat, „e beton”, chiar dacă cei patru politicieni s-au contrazis în anumite chestiuni punctuale. Să dăm, momentan, credit acestei „afirmaţii de generic” a dlui Ghimpu şi să aruncăm o privire spre alegerile prezidenţiale din Ucraina – ţară vecină, ale cărei atitudini şi opţiuni geopolitice pot influenţa stările de lucruri din Moldova.

Victoria lui Ianukovici, liderul Partidului Regiunilor, contestată deocamdată de către Iulia Timoşenko, şi ieşirea din scenă a fostului preşedinte Victor Iuşcenko, un pro-occidental declarat, justifică îngrijorările legate de viitorul Ucrainei. Totuşi, nu credem că au dreptate cei ce afirmă că „revoluţia oranj” a eşuat. Seminţele aruncate în 2004 au dat rod. Ucraina are un sistem politic pluralist, mass-media libere, instituţii democratice imperfecte dar totuşi funcţionale, mai multe centre de putere care creează o competiţie, dar şi un anume echilibru politic. Deşi acerbă, campania electorală a fost calificată în linii mari corectă de observatorii internaţionali.

Pentru Rusia orice comparaţie cu Ucraina, la capitolele menţionate, este net defavorabilă. Spre deosebire de Ucraina, în Rusia alegerile sunt o mascaradă cu rezultatul dinainte ştiut, cu „moştenitori” ai jilţului de la Kremlin în cea mai pură şi ignobilă tradiţie ţaristă şi sovietică. În Rusia liderii Opoziţiei sunt „umflaţi” din stradă de trupele OMON, iar libertatea de exprimare a fost cu desăvârşire suprimată. Sunt nişte handicapuri ale Rusiei în raport cu Ucraina, pe care le recunosc şi cei mai obiectivi şi mai oneşti analişti politici de la Moscova.

Există un truism care spune că Ianukovici ar fi o marionetă a ruşilor. Mulţi se întreabă, apoi, cum de un personaj cu o biografie încărcată, cu două condamnări penale la activ, a ajuns să fie preferatul ucrainenilor. Glumind puţin, am zice: iată o „întrebare fără răspuns”, o chestiune filozofică de nedezlegat, de genul celor despre „sensul vieţii”. Acum, serios vorbind, credem că o dată ajuns preşedinte, Ianukovici va trebui să-şi asume rolul de şef de stat, de şef al unui stat independent, cu aspiraţii specifice şi cu interese diferite de cele ale Rusiei. Nu va avea încotro. Mai ales că victoria obţinută „la mustaţă” în faţa Iuliei Timoşenko, având aproape o jumătate de electorat împotriva sa, nu-i va permite să facă viraje radicale în politica externă, fără a fi sancţionat.

Republica Moldova are câteva dosare complicate cu Ucraina: situaţia de la Palanca, proprietăţile moldoveneşti din regiunea Odessa, conflictul transnistrean, unde cooperarea Kievului este esenţială. În campania electorală la vecinii noştri au răsunat mai multe sloganuri războinice: „nu vom ceda!” „vom recupera!”, „le vom arăta noi lor!”, însă realitatea post-electorală va coborî inevitabil tonul acestei retorici. Moldova va trebui să observe cu atenţie modificările de discurs ale noii administraţii prezidenţiale din Ucraina. De altfel, „temperarea” entuziasmului pro-occidental în Ucraina va pune într-un contrast mai puternic opţiunea pro-europeană a noii conduceri de la Chişinău, consolidând sprijinul Vestului pentru Moldova, mai ales după anunţata amplasare a elementelor scutului antirachetă în România.

Mulţi ani Ucraina a devansat Republica Moldova la o serie de indici sensibili, cum sunt libertatea de exprimare, pluralism politic, economie de piaţă etc. Să sperăm că în următoarea perioadă, Moldova îşi va lichida decalajele în materie de democraţie, fără ca un asemenea progres să însemne mai degrabă un recul spre autoritarism al vecinului nostru de la Est.