Lansarea negocierilor privind liberalizarea vizelor cu Uniunea Europeană trebuie să aibă loc la 15 iunie curent. În momentul de faţă, Chişinăul exprimă mult optimism în legătură cu obţinerea cât mai curând a "foii de parcurs", realizarea căreia va deschide calea spre circulaţia liberă a cetăţenilor moldoveni în spaţiul european.

Dispoziţia guvernării liberal-democrate derivă de la susţinerea politică accentuată pe care au manifestat-o până acum partenerii europeni. Într-adevăr, factorii de decizie la nivel european au fost generoşi cu guvernarea liberal-democrată (finanţare de peste 500 mln. euro; Misiunea UE de experţi în politici publice; iniţiativa Germania-Rusia în vederea soluţionării conflictului transnistrean etc.), în condiţiile deziluziei faţă de "proiectul european", girat de fosta conducere "oranjistă" din Ucraina, dar şi a implementării tergiversate a prevederilor Tratatului de la Lisabona şi depăşirea poverilor economice şi sociale exorbitante gestionate anevoios de statele membre. Indiferent de perioada critică traversată de UE, relaţiile cu R. Moldova sunt în continuă ascensiune. Mulţi oficiali şi persoane din mediul de experţi condiţionează interesul UE faţă de R. Moldova de mitologia evenimentelor din aprilie 2009. În realitate, rolul "catalizator" în relaţiile cu Bruxelles-ul revine voinţei politice consecvente demonstrată până acum de conducerea moldovenească.

Dacă etapele "declarative" şi "formaliste" parcurse de R. Moldova după schimbarea politică din vara anului 2009 au fost determinate de acea dinamică pozitivă a dialogului politic cu Bruxelles, atunci pentru atingerea obiectivelor concrete va fi nevoie inclusiv de o rezultativitate concludentă şi probată vizavi de ajustarea la standardele şi politicile europene. Principiul condiţionalităţii bazat pe meritele fiecărui partener european din cadrul Parteneriatul Estic prevede de fapt o raţionalizare a relaţiilor Uniunii Europene cu vecinătatea sa estică. Din categoria domeniilor "raţionale" fac parte negocierile pentru liberalizarea vizelor. Or, acestea nu vor putea avansa dacă vor perpetua discursurile oficiale lipsite de acţiuni "în teren".

Referinţa la experienţa Balcanilor de Vest este relevantă, pentru că migraţia ilegală, frontierele nesigure sau relaţiile externe complicate din această regiune sunt la fel, iar uneori şi mai complexe, decât în R. Moldova. Există însă o serie de diferenţe esenţiale dintre noi şi statele balcanice. Or, acestea sunt angajate plenar în procese de aderare sau asociere profunde la spaţiul comunitar. Noi suntem încadraţi în "vecinătatea avansată" a UE, dar fără perspective europene clare.

În altă ordine de idei, Kosovo este o regiune balcanică recunoscută ca stat de majoritatea statelor europene. Bruxelles-ul întreţine relaţii legale cu Priştina, aplicând o monitorizare foarte strânsă a acestei entităţi politico-teritoriale. Regiunea transnistreană este parte componentă a Moldovei, care de facto nu este controlată de autorităţile constituţionale. Anume din acest motiv, conflictul transnistrean este considerat cel mai mare impediment pentru liberalizarea vizelor, fiind un furnizor de insecuritate, care deschide trasee pentru migraţia ilegală (trafic de fiinţe umane etc.) sau contrabandă, unde se eliberează documente false sau/şi nerecunoscute etc. Dovezi în acest sens pot fi oferite de EUBAM, care în decursul ultimilor 4 ani, monitorizează şi raportează asupra frontierelor problematice ale R. Moldova - din Est. Delimitarea frontierelor cu Ucraina încă nu a fost finalizată, iar veridicitatea controlului asupra segmentului transnistrean este sub semnul întrebării după schimbarea guvernării de la Kiev şi instaurarea unei conduceri pro-ruseşti, adică loiale intereselor ruseşti în zonă, inclusiv în regiunea transnistreană. Spre deosebire de Kosovo, regiunea transnistreană este în afara unor sisteme europene reale de supraveghere şi constrângere legală, Misiunea UE de la frontiera moldo-ucraineană având doar atribuţii tehnico-consultative destul de modeste.

Cu toate acestea, Moldova poate să împărtăşească experienţa Serbiei, care a obţinut liberalizarea vizelor cu UE, cu păstrarea unor frontiere deschise cu Kosovo şi cu raporturi juridico-statale neschimbate cu cetăţenii săi de pe acest teritoriu, chiar dacă independenţa acesteia a fost recunoscută de UE la opunerea vehementă a Belgradului. Or, Chişinăul poate recurge la o formulă inteligentă de îndeplinire a cerinţelor europene, promovând practicarea paşapoartelor biometrice pentru cetăţenii din stânga Nistrului. Din moment ce este imposibilă monitorizarea situaţiei din regiunea separatistă, trebuie intensificată activitatea agenţiilor de stat pe teritoriul aflat sub jurisdicţia autorităţilor centrale. Aceasta va permite anticiparea problemelor la frontierele de pe Prut şi va convinge partea europeană de necesitatea consolidării misiunii EUBAM în R. Moldova şi Ucraina concomitent. Pentru Moldova este important să nimerească în aşa-numita "listă albă a zonei Schengen", adică să demonstreze rezultate cantitative şi calitative cel puţin pe malul drept al Nistrului. Iar îndeplinirea condiţiilor pe porţiunea transnistreană trebuie să fie inclusă pe agenda trilateralei R. Moldova-UE/EUBAM-Ucraina. Or, atât Chişinăul, cât şi Kievul doresc să liberalizeze vizele cu UE. De aceea, problema transnistreană este comună pentru ambele părţi, ceea ce obligă antrenarea lor bilaterală, sub auspiciul european. Chiar şi în situaţia status-quo-ului din regiunea transnistreană, autorităţile trebuie să îndeplinească fără rezerve temele pe acasă. De fapt, şi fără cea din urmă problemă, pot fi evidenţiate zone vulnerabile între Prut şi Nistru legate de corupţia în instituţiile de stat, circulaţia actelor false, practicarea diverselor forme de migraţie ilegală sau capacităţile slabe de management a frontierelor de stat.

În cele din urmă, partea de implementare a liberalizării vizelor va depinde mai puţin de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, dar va presupune cu precădere o implicarea activă a altor ministere şi agenţii de stat, în special cele responsabile de afacerile interne, justiţie şi combaterea corupţiei. Din păcate, dimensiunea dată poate suferi complicaţii, deoarece portofoliile de miniştri sunt, de obicei, repartizate pe criterii politice şi mai puţin profesionale. De aceea, deseori s-au întâmplat disensiuni între diversele componente politice ale guvernării actuale pe marginea calităţii activităţii unor sau altor personaje. În condiţiile menţinerii guvernărilor de coaliţie în R. Moldova, este probabilă compromiterea procesului de îndeplinire a criteriilor europene, pe motivul unor comportamente egoiste, cu sacrificarea unor obiective naţionale pentru garantarea unor interese înguste particulare. Politicile fragmentate şi politizate, fără o asumare completă a responsabilităţii din partea întregii guvernări pentru toate riscurile şi eşecurile procesului de armonizare la realităţile europene, pot conduce la amânarea liberalizării vizelor pentru o perioadă nedeterminată de timp, mai îndelungată de cea traversată de statele din Balcanii de Vest.