Interviu cu Gunther Krichbaum: „UE nu este doar locul unde curge lapte si miere”. Infotag. 22.06.2010.
22.06.2010 ,
 

Infotag: Domnule Krichbaum, Alianţa pentru Integrare Europeană, aflată la conducerea Moldovei, poartă negocieri cu Bruxellesul pentru semnarea Acordului de asociere cu Uniunea Europeană. Cînd se va întîmpla semnarea reală a acestui document?

GUNTHER KRICHBAUM: În primul rînd, este vorba de Acordul de parteneriat şi cooperare între RM-UE, care acum se numeşte Acordul de asociere. Noţiunea de „membru asociat” a fost admisă din neatenţie în negocierile cu Ucraina. Eu de la bun început pledam pentru faptul că dacă recunoaştem acest termen în negocierile cu Ucraina, trebuie să-l recunoaştem şi în negocierile cu Moldova. În esenţă, acesta este un Acord de parteneriat şi cooperare-2, care vine să-l înlocuiască pe cel care expiră, şi nu trebuie confundat cu Acordul de stabilizare şi asociere (care se încheie cu ţările-candidate pentru aderarea la UE – „I”).

În al doilea rînd, nu sînt adeptul termenului prestabilit, căci întotdeauna există riscul ca ţările să nu se încadreze în acest termen. Acest lucru este evident după exemplul Croaţiei, care demult vrea să devină membru al UE: iniţial era vorba de anul 2008, imediat după aderarea României şi Bulgariei. Sîntem în anul 2010 şi vorbim deja despre anul 2012.

Acordul de asociere al Moldovei cu UE va fi semnat atunci cînd va exista bunăvoinţă şi un progres sesizabil în viitorul apropiat. Dacă acest lucru va fi la sfîrşitul anului 2010 sau mai tîrziu, nu pot şti. Pentru mine este mai important ca acest Acord să fie semnat într-un final.

Infotag: Vorbiţi despre „progres sesizabil”... Cum apreciaţi situaţia social-politică din Republica Moldova?

GUNTHER KRICHBAUM: Fiecare ţară este afectată de consecinţele crizei mondiale. În cazul Moldovei acest lucru este şi mai evident, deoarece republica nu dispune de resurse ca, de exemplu, Germania, unde Guvernul a hotărît să recurgă la o datorie record – 80 mlrd. euro pentru stimularea cererii. Moldova nu a avut asemenea posibilităţi, lucru ce a afectat inevitabil asupra situaţiei sociale.

Oamenilor le este greu să se finanţeze în fiecare zi, de aceea permanent m-am pronunţat pentru ca tema RM să apară pe ordinea de zi a Bundestagului. A fost creat un for molo-german, unde împreună cu deputaţii „promovăm” tema RM, deoarece republica se confruntă cu un anumit risc de a rămîne în umbra Uniunii Europene. Încercăm să acţionăm împotriva acesteia şi de aici vine şi rezoluţia Bundestagului. („Susţinerea integrării europene a RM” – „I”).

Infotag: Nu aţi menţionat nimic despre situaţia politică...

GUNTHER KRICHBAUM: În privinţa acesteia voi fi mai rezervat. Generalizînd, voi spune că Moldova nu va putea face faţă fără reforma constituţională, căci problemele politice se desprind anume din cauza că sferele politice de atribuţii nu sînt suficient de limitate. Moldova va evita pe viitor o mulţime de situaţii politice dificile, dacă împuternicirile vor fi stipulate clar în dreptul constituţional. În opinia mea, reforma constituţională este inevitabilă. Referitor la alte probleme politice, într-un an situaţia s-a stabilizat într-o anumită măsură, dar această stabilitate însă este destul de fragilă.

Infotag: Ar putea oare integrarea europeană să contribuie la reglementarea transnistreană?

GUNTHER KRICHBAUM: Paşii spre integrarea europeană ar putea contribui în mod deosebit la stabilizarea ţării. De exemplu, dacă vom vorbi despre scenariile aderării la Uniunea Europeană a statelor din fosta Iugoslavie, Slovenia a intrat deja în UE, urmează Croaţia, Serbia a depus cerere de aderare, se poartă negocieri cu alte ţări. Sînt sigur că dacă ţările balcanice vor deveni membre ale UE, stabilitatea va reveni în această regiune pe un timp îndelungat.

Infotag: Cetăţenii moldoveni deocamdată nu au obţinut ceva concret din mişcarea de integrare a Moldovei în Europa.

GUNTHER KRICHBAUM: În ce priveşte liberalizarea regimului de vize, îl susţin pe deplin – oamenii trebuie să aibă posibilitatea să circule. Totul depinde de îndeplinirea condiţiilor: introducerea paşapoartelor biometrice, lansarea activităţii structurilor de securitate. Liberalizarea vizelor asigură circulaţia liberă pe întreg teritoriul UE. Aici aş menţiona şi importanţa asigurării controlului graniţelor externe ale RM. În acest context, trebuie menţionată şi Misiunea EUBAM la frontiera cu Ucraina, care este susţinută financiar de UE.

Infotag: Autorităţile Moldovei nu sînt în stare să asigure controlul pe teritoriul Transnistriei. Acest lucru ar putea împiedica pregătirea ţării pentru a obţine regimul liber de vize cu UE?

GUNTHER KRICHBAUM: Iarăşi vorbim de date şi de termeni cărora nu le dau o importanţă deosebită, căci acestea ne sustrag de la esenţă. Problema nu ţine de ziua calendaristică, deşi, desigur, se poate spune că se pune un scop pe care trebuie să-l atingi într-un anumit termen. Problema constă în îndeplinirea condiţiilor: de exemplu, paşaportul biometric este destul de scump, dar, pentru a beneficia de circulaţia liberă în UE, fiecare cetăţean al Moldovei trebuie să deţină un astfel de paşaport. Dar acest lucru constă în primul rînd în anumite momente tehnice inevitabile. Nu este vorba atît de bunăvoinţa politică, pe cît de importante criterii tehnice.

Infotag: Guvernarea precedentă pleda pentru aderarea Moldovei la Uniunea Europeană; acelaşi lucru îl face şi Alianţa de guvernămînt. UE simte diferenţa dinte ele?

GUNTHER KRICHBAUM: Apreciez totul după rezultatele obţinute. Cred că Guvernul actual vrea să se deschidă mai mult Uniunii Europene. Însă doar bunele declaraţii sînt insuficiente, dar există şi anumite modificări.

Infotag: În Moldova alegerile parlamentare anticipate sînt inevitabile. Rezultatele acestora vor afecta cumva procesul de integrare a ţării în UE?

GUNTHER KRICHBAUM: Mai întîi, hotărîrea este în mîinile cetăţenilor Moldovei. Iar despre rezultate este dificil să vorbim, deoarece nu avem date veridice ale sondajelor de opinie. În aceasta constă una din dificultăţile cu care se confruntă ţările din Europa de Sud-Est, unde sondajele se fac la comanda partidelor şi rezultatele, respectiv, sînt înflorite. De aceea este imposibil să facem prognoze. Dar cred că oamenii din Moldova îşi văd viitorul în componenţa UE. Aceasta este o voinţă politică comună şi un scop comun.

Infotag: Oamenii văd în UE un viitor mare şi luminos. Dar există şi aspecte negative.

GUNTHER KRICHBAUM: Aveţi dreptate, nu trebuie subapreciat sau subestimat ceea ce aduce calitatea de membru. De exemplu, în noii membri România şi Bulgaria urmărim o presiune în concurenţă, care duce la reducerea locurilor de muncă. În noul candidat pentru aderare – Croaţia – angajaţii din şantierele navale îşi vor pierde locul de muncă, deoarece aceste şantiere sînt subvenţionate de stat pentru crearea unor locuri de muncă artificiale şi incompetitive, iar subvenţionarea în UE este interzisă, deoarece aceasta distruge competitivitatea. De aceea Uniunea Europeană nu trebuie confundată cu locul unde curge lapte şi miere – nu este aşa.

Infotag: Afară de corupţie şi de conflictul transnistrean, ce împiedică procesul de integrare?

GUNTHER KRICHBAUM: Sînt necesare reforme aproape în toate domeniile. Trebuie să ne gîndim la protecţia mediului, la alte lucruri asupra cărora se răsfrînge procesul de aderare la UE. Este vorba de aproximativ 30 de capitole, unde sînt arătate clar toate condiţiile de reformare, din care cauză calea spre UE este destul de lungă.

Vorbind despre marele scop de aderare la familia europeană, este nevoie de o apropiere de structurile europene. Aici o problemă importantă este dezvoltarea ţării, care durează timp îndelungat. Dar ţara care vrea să se integreze are posibilitatea să însuşească o parte din Acquis communautaire, pentru a se pregăti de a deveni membru al UE.

Tel. +373-22-224430, 210986
Fax +373-22-210986, 233950 office@ape.md
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova
Email : office@ape.md
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate
Tipărire