UE laudă Moldova pentru progresele înregistrate. Deutsche Welle. 21.09.2010.
22.09.2010 ,
 

La întrevederea avută cu premierul moldovean Vlad Filat s-a discutat inclusiv despre efortul internaţional în soluţionarea diferendului transnistrean.

„Actuala guvernare de la Chişinău a înregistrat progrese remarcabile în ultimul an şi a reuşit să convingă Uniunea Europeană că are capacitatea de a păşi ireversibil pe drumul european, iar UE este decisă să sprijine în continuare acest efort al Republicii Moldova". Declaraţia a fost făcută la Chişinău de ministrul de stat la Ministerul Federal al Afacerilor Externe al Germaniei, Werner Hoyer. El a vizitat Republica Moldova împreună cu David Lidington, ministru de stat pentru Europa la Ministerul de Externe al Marii Britanii.

Diplomatul german a dat asigurări că "Germania va susţine în continuare aspiraţiile europene ale Republicii Moldova” şi şi-a exprimat speranţa că guvernarea care va rezulta din alegerile parlamentare anticipate din această toamnă din Republica Moldova va continua reformele democratice demarate de actuala putere. Potrivit oficialilor străini, uşile Uniunii Europene trebuie să rămînă deschise pentru ţări precum Republica Moldova, care aspiră să adere la marea familie europeană şi reuşesc să întrunească criteriile de aderare.

„Succesul înregistrat de autorităţile moldovene în negocierea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană şi în pregătirile pentru negocierea unui Acord de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător sunt o dovadă convingătoare a determinării ferme şi a ambiţiilor Republicii Moldova de a avansa în relaţia cu UE”, a menţionat David Lidington.

Diplomaţii străini au discutat cu autorităţile moldovene şi despre soluţionarea diferendului transnistrean, iar în concluzie la această temă David Lidington a subliniat:

„În cazul Transnistriei, Guvernul britanic susţine procesul de negocieri în formatul 5+2 (Chişinău, Tiraspol, OSCE, Rusia şi Ucraina plus, ca observatori, UE şi SUA). Sperăm că negocierile la nivel oficial vor fi reluate cât mai curând posibil”.

Premierul Vlad Filat consideră un succes al diplomaţiei moldovene includerea problemei transnistrene în lista de priorităţi a marilor puteri:
„Acţiunile pe care le-am întreprins până în prezent în acest proces deloc uşor de reglementare a conflictului transnistrean, dacă e să le privim analitic, trebuie să fie apreciate. Faptul că la ora actuală această problemă este discutată la cel mai înalt nivel..., deci s-a trecut la discuţii la nivel de experţi, la nivel de conducători ai statelor, la nivel de conducere a Uniunii Europene, la nivel de conducere a Federaţiei Ruse - este un lucru îmbucurător. Mai mult, întreprindem o serie de acţiuni împreună cu Comisia Europeană”.

Pe de altă parte, expertul în problema transnistreană, Oazu Nantoi, critică actuala guvernare pentru faptul că nu are o strategie clară de reîntregire a ţării:

„Actuala guvernare nu are acel document care ar putea fi numit „Strategia de reîntregire a ţării”. Acest document încă nu există. Totuşi, se observă nişte tendinţe. Tendinţa este clară - de a lipsi regimul din stânga Nistrului de argumente, ca să se termine acest război de pe urma căruia suferă în primul rând cetăţenii”.

La întrevederea cu cei doi diplomaţi din Germania şi Marea Britanie, şeful diplomaţiei moldovene, Iurie Leancă, a subliniat că este extrem de important ca partenerii Moldovei din cele două ţări să aibă o înţelegere obiectivă a situaţiei din Republica Moldova, a problemelor cu care se confruntă ţara şi, ca urmare, Moldova să beneficieze de sprijinul necesar în vederea democratizării aşa încât să devină un stat stabil şi cu adevarat european.

Tel. +373-22-224430, 210986
Fax +373-22-210986, 233950 office@ape.md
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova
Email : office@ape.md
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate
Tipărire