În perioada 9-14 august 2010, Asociaţia pentru Politica Externă a desfăşurat Şcoala de Vară pentru tinerii membri de partide de pe ambele maluri ale Nistrului. Evenimentul a avut loc în cadrul programului „Dialoguri Transnistrene”, realizat în parteneriat cu Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare (SIDA), Ambasada Finlandei la Bucureşti şi Ambasada Marii Britanii în Republica Moldova.
Participanţii Şcolii de Vară, au avut posibilitatea să stabilească legături de colaborare cu colegii din alte partide şi mişcări social-politice de pe ambele maluri ale Nistrului, să se familiarizeze cu evoluţiile geopolitice din regiunea Marii Negre şi să-şi îmbunătăţească aptitudinile lor în domeniul dezbaterilor politice.